Începând cu anul 1916, American Jewish Joint Distribution Committee a fost prezent şi în România şi a oferit donaţii pentru cei nevoiaşi
American Jewish Joint Distribution Committee, pe scurt Joint, organizaţie înfiinţată în 1914 la New York, la început şi-a propus să-i ajute pe evreii din Palestina aflaţi în Imperiul otoman din cauza situaţiei care se înrăutăţea vizibil. Apoi, ajutorul s-a extins şi către evreii din celelalte ţări ale Europei Centrale şi de Est. Donatorii erau evreii bogaţi din America, industriaşi, jurişti, medici şi alte profesiuni liberale, şi diferite organizaţii evreieşti americane.
Începând cu anul 1916, American Jewish Joint Distribution Committee a fost prezent şi în România şi a oferit donaţii pentru cei nevoiaşi. În România, primul preşedinte al Jointului a fost industriaşul filantrop Adolf Salomon iar după moartea acestuia din 1920 i-a urmat doctorul Wilhelm Filderman, până în 1947. Începuturile Jointului în România au fost descrise de istoricul Lya Beniamin care s-a arătat surprinsă de viteza cu care circulau ştirile în acel an:”Jointul în România apare în anul 1916. Trebuie spus că m-a impresionat faptul că ziarul evreiesc din Bucureşti Curierul israelit anunţa încă din luna decembrie 1914 înfiinţarea sa. Mi s-a părut foarte interesant cum circulau ştirile, cu ce viteză, într-o perioadă în care începea războiul mondial. Începerea activităţii Jointului în România în 1916 se leagă şi de faptul că, la început, intenţia era de a ajuta evreii din ţările care participau la război unde situaţia populaţiei evreieşti, asemenea situaţiei generale, se înrăutăţise. În România, Jointul vine în 1916 deoarece în acel an România intră în război.”
Din cauza războiului, singurul ajutor care putea ajunge unde era nevoie de el era cel bănesc. Nu se punea problema trimiterii bunurilor sau a investirii în educaţie, ele aveau să fie puse în practică mai târziu. Istoricul Natalia Lazăr de la Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România a detaliat primele acţiuni caritabile ale Jointului în anii războiului şi în primii ani de după încheierea lui: ”La început, ajutorul a însemnat trimitere de bani. În România, Joint a trimis 40.000 de dolari în 1917. 50.000 de dolari din acel an însemnau 1 milion de dolari de azi. Ulterior, din 1919, s-au înfiinţat comitete locale. Jointul a trimis reprezentanţi şi fiecare ţară din Europa de Est, deci şi România, avea un director regional. Iniţial, ajutoarele ajungeau la evreii din România prin ambasadorul SUA la Bucureşti Charles Vopicka căruia îi erau înmânaţi banii. Jointul trimitea banii prin Departamentul de Stat către Jewish Colonization Association, o altă organizaţie foarte importantă la Petrograd, iar de acolo banii erau înmânaţi lui Vopicka care îi aducea în România şi îi distribuia comitetelor de aici. Din 1914, de la înfiinţare, şi până în 1921, Jointul a acordat ajutor de urgenţă, ajutoare temporare pentru victimele războiului.”
După război, începând din 1921, Jointul a conceput un program de reconstrucţie care a constat în organizarea de cooperative de credit pentru ajutorarea micilor meseriaşi. Programul de reconstrucţie a avut în vedere reconstruirea caselor distruse de bombardamentele din timpul războiului, aşa cum a fost cazul oraşului Cernăuţi. În perioada interbelică, Joint a trimis bani în România pentru şcoala Ciocanul din Bucureşti, o şcoală profesională foarte importantă, pentru cooperativele de credit şi pentru colonii de copii. Lya Beniamin s-a referit la noua orientare a Jointului în anii interbelici: “Trebuie spus că exista o anumită concepţie în legătură cu trimiterea ajutoarelor. Nu era pur şi simplu o acţiune filantropică în sensul de a da bani pentru cei nevoiaşi. Concepţia era ca populaţia evreiască care avea nevoie de ajutor să fie îndrumată şi spijinită spre diverse activităţi productive. Ajutorul nu trebuia dat ca unui cerşetor, 100 sau 200 de dolari, pentru a o scoate la capăt de pe azi pe mâine. Meseriaşul sau micul comerciant trebuia ajutat pentru a-şi reface sursa de existenţă. După război, această nouă concepţie a fost denumită restratificare, adică îndrumarea populaţiei evreieşti către parcticarea profesiunilor productive.”
Am întrebat-o pe Lya Beniamin cum a decurs activitatea Jointului în anii legislaţiei rasiale din România şi în timpul Holocaustului: “Problema nu era cu legislaţia rasială, problema era situaţia războiului. Interdicţiile au venit mai mult din partea americanilor decât din partea regimului Antonescu în sensul că Trezoreria americană nu a vrut să mai trimită bani, din raţiuni politice, într-o ţară care era angajată în război împotriva SUA, care lupta alături de Germania. În acea perioadă, ajutoarele veneau prin intermediul Crucii Roşii internaţionale. Un rol important l-a avut şi Crucea Roşie din România. Când au început deportările în Transnistria, problema principală în timpul Holocaustului, mai ales în prima fază, era ajutorarea evreilor care fuseseră deportaţi acolo şi care trăiau într-o cumplită mizerie. La început, regimul Antonescu a interzis sau a îngreunat trimiterea de ajutoare în Transnistria. Până la urmă, unele aprobări au fost obţinute şi chiar dacă ajutoarele erau minimale, totuşi ceva ajutoare au ajuns şi în Transnistria. Mai mult, reprezentanţi ai Crucii Roşii internaţionale au putut să se deplaseze în Transnistria şi să viziteze lagărele şi ghetourile de acolo şi să rezolve ajutoarele în medicamente, bani şi alimente.”
De sprijinul Jointului au beneficiat în perioada interbelică, aşa cum menţionează documentele, aproximativ 100.000 de oameni care au fost privaţi de acesta din 1949, când organizaţia a fost interzisă de noul regim comunist. Însă Jointul, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, s-a ocupat şi de recuperarea victimelor Holocaustului şi reintegrarea lor precum şi de emigrarea lor din România în Israel şi în alte ţări.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved