La sfârşitul lunii trecute, Parlamentul European a adoptat forma finală a bugetului Uniunii Europene pe anul 2018. În valoare totală de 160,1 miliarde de euro,
La sfârşitul lunii trecute, Parlamentul European a adoptat forma finală a bugetului Uniunii Europene pe anul 2018. În valoare totală de 160,1 miliarde de euro, Bugetul a fost finalizat după mai multe reprize de negocieri între reprezentanţii Comisiei, Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene. Trebuie subliniat faptul că, în aceste negocieri, Parlamentul European a fost reprezentat de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, din Partidul Popular European.
În vederea bugetului pe anul viitor, europarlamentarii au adoptat, încă din debutul anului 2017, un raport în care au indicat Comisiei Europene care ar trebui să fie priorităţile politice în vederea repartizării banilor. Siegfried Mureşan: "Noi am spus, de la începutul anului, că priorităţile trebuie să fie, în primul rând, creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, şi, în al doilea rând, siguranţa cetăţeanului. Şi pentru a ne atinge aceste obiective, am spus că fondurile europene trebuie investite cu precădere în domenii care duc la îmbunătăţirea competitivităţii economiei UE, adică inovare, cercetare, infrastructură, IMM-uri, burse Erasmus pentru studenţi. Pentru atingerea celui de-al doilea obiectiv, siguranţa cetăţeanului, am spus că vom întări agenţiile UE care au responsabilitate în justiţie şi afacerile interne: EUROPOL, EUROJUST şi Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO). Acestea sunt instituţiile pe care UE le are la dispoziţie pentru combaterea terorismului, pentru a asigura un mai bun flux de informaţii între statele membre cu privire la persoanele suspecte de terorism, trafic de arme, trafic de droguri, trafic de fiinţe umane... Cel de-al doilea instrument este acţiunea pregătitoare propusă de CE anul trecut în domeniul apărării. Şi anume, începând cu anul trecut, Uniunea Europeană spune următorul lucru: vrem să facem mai multe lucruri şi la nivel de apărare, la nivel european, şi pentru asta vom asigura fonduri şi din bugetul Uniunii Europene. Cel de-al treilea instrument prin care ne-am propus să asigurăm mai multă securitate pentru cetăţeni în interiorul Uniunii Europene este sprijinirea vecinătăţii imediate a Uniunii Europene, a vecinătăţii estice şi a vecinătăţii sudice căci, evident, nu poţi fi sigur în interiorul Uniunii Europene dacă nu eşti înconjurat de state pe cât se poate de stabile şi de sigure. Deci vorbim de vecinătatea estică, în principal cele trei state care au semnate acorduri de asociere cu UE, Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, state care şi-au asumat un parcurs european, şi de vecinătatea sudică, nordul Mediteranei, Orientul Mijlociu, unde, evident, există o serie de riscuri pentru Uniunea Europeană".
Comisia Europeană a venit cu proiectul de buget în luna mai, iar negocierile s-au finalizat sâmbătă, 18 noiembrie. Documentul a fost votat pe 29 noiembrie în Consiliu, apoi pe 30 în Parlament. Care au fost rezultatele? Ne răspunde negociatorul Parlamentului European, eurodeputatul român Siegfried Mureşan: "Pe chestiunile legate de creştere economică, de crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţire a competitivităţii, am reuşit obţinerea a 70 de milioane de euro în plus pentru programul Orizont 2020, adică cercetare, dezvoltare, inovare, faţă de proiectul de buget al Comisiei Europene. Sunt în total 11,2 miliarde de euro pentru cercetare - inovare în bugetul UE pentru anul următor. Am reuşit obţinerea, în cadrul negocierilor de la final, a 20 de milioane de euro în plus pentru burse Erasmus. În total, avem 2,3 miliarde de euro pentru burse Erasmus în anul 2018. Se adaugă şi 354 de milioane de euro pentru IMM-uri, prin programul COSME, care finanţează IMM-urile. Este un plus de 15 milioane pe care am reuşit să-l obţinem în negocierile de final. Am reuşit de asemenea să creştem suma de bani alocată măsurilor destinate a reduce şomajul în rândul tinerilor de la 233 de milioane în proiectul de buget al Comisiei Europene, la 350 de milioane, şi am obţinut un angajament al Comisiei şi al Consiliului că vor propune o rectificare bugetară în cursul anului următor dacă toţi aceşti bani vor fi absorbiţi de către statele membre şi se dovedesc a fi insuficienţi".
Fonduri importante au fost alocate şi în domeniul securităţii. Cu detalii, eurodeputatul român Siegfried Mureşan, negociatorul bugetului UE pe 2018 din partea Parlamentului European: "Pentru cea de a doua prioritate a noastră, siguranţa cetăţeanului, am întărit agenţiile Uniunii Europene cu responsabilitate în justiţie şi afaceri interne, cu următorul buget: EUROPOL cu 120 de milioane anul următor, EASO - 90 de milioane, EUROJUST - 30 de milioane. Am reuşit sporirea fondurilor pentru vecinătatea estică a Uniunii Europene până la 602 milioane de euro, faţă de 548 anul trecut. Ca urmare a solicitării noastre de la începutul anului de a trece vecinătatea estică între priorităţile Uniunii Europene, Comisia propusese 592 de milioane în proiectul de buget, şi am mai reuşit să obţinem 10 milioane acum, în negocierile de final".
Nu în ultimul rând, au mai fost alocate 4,9 milioane de euro din bugetul Uniunii Europene pentru combaterea dezinformării şi a propagandei venite dinspre Federaţia Rusă.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved