La începutul secolului al 19-lea, Principatele Moldovei şi Munteniei se modernizau în ritm accelerat. Modernizarea coexista însă cu levantinismul.
La începutul secolului al 19-lea, Principatele Moldovei şi Munteniei se modernizau în ritm accelerat. Modernizarea coexista însă cu levantinismul. O foarte subţire pătură boierească europenizată se confrunta cu mentalul colectiv al societăţii, iar unul dintre terenurile de luptă a fost cultura mainstream a acelor vremuri. Între cultura înaltă şi cea populară nu existau diferenţe semnificative, iar cântecele de lume făceau deliciul atât claselor de sus, cât şi al celor de jos. Cântecele de lume erau producţii culturale cu melos oriental, iar versurile erau caracterizate de un puternic erotism care frizau adesea imoralitatea şi trivialul. Astfel, cântecele de lume au fost una dintre ţintele celor care doreau schimbarea şi europenizarea societăţii româneşti.
Anton Pann a fost unul dintre creatorii cântecelor de lume. Venit din Balcani, Pann a intrat într-una dintre societăţile tinerilor care dădeau tonul vieţii urbane din Bucureştiul oriental. Etnologul Nicolae Constantinescu, profesor la Universitatea Bucureşti, a portretizat locul lui Pann în noua sa patrie. "Anton Pann venea din sudul Dunării, cu mama şi cu doi fraţi mai mari, care au pierit în războaie. Se numea Antonache, fiul lui Panteleon, din Sliven, Bulgaria, care peregrinează prin ţinuturile româneşti. O vreme e la Chişinău, apoi la Bucureşti unde se stabileşte şi se integrează temeinic în mediul lingvistic şi cultural al capitalei Ţării Româneşti devenind, după aprecierea lui Paul Cornea, unul dintre primii reprezentanţi literari ai Bucureştilor. A făcut carieră literară o însemnare dintr-o scrisoare a lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri care îl aşează pe Anton Pann la aceeaşi masă cu alţi petrecăreţi. Anton Pann era unul dintre stâlpii acestei societăţi bahico-erotice din cârciumile şi grădinile din Bucureşti."
Fireşte că peisajul bucureştean obişnuit nu era dominat de petreceri, dar cele date de protipendadă erau în măsură să impresioneze pe oricine, mai ales pe un străin. Nicolae Constantinescu. "Ar fi eronat să credem că toată bucureştenimea de la sfârşitul secolului al 18-lea şi începutul secolului al 19-lea îşi petrecea vremea în chiolhanuri, cu lăutari în veşminte de epocă, suspinând "oh"-uri şi "ah"-uri, sub ferestrele domniţelor ascunse sfioase sau nu prea după perdele. Nu rareori, călătorii străini din oraşul de pe Dâmboviţa, "cea cu apă dulce, cin' te bea nu se mai duce", erau impresionaţi de viaţa mondenă din casele boiereşti: mese somptuoase cu 50 de tacâmuri, cu mâncăruri alese, cu băuturi fine, cu cafele şi lichioruri scumpe. Documentele epocii ne spun exact de unde veneau delicatesurile, mai ales de la Viena, cu muzicanţi plini de har, cu femei îmbrăcate după moda timpului. Eram între Orient şi Occident."
Unul dintre cele mai cunoscute cântece de lume, apreciat şi azi, a fost creaţia lui Pann intitulată "Leliţă Săftiţă". Nicolae Constantinescu are o definiţie a ceea ce era cântecul de lume. "Ce sunt cântecele de lume? Anton Pann, fiind psalt bisericesc, ştia să noteze melodiile. El a notat melodiile cântecelor pe care le cântau el şi ceilalţi convivi în notaţie psaltică. După 100 de ani, Gheorghe Ciobanu le-a transliterat în notaţia modernă şi azi cântăreţii le-au înregistrat aşa cum, probabil, erau ele cântate acum 150 de ani. Cântecele de lume ale lui Anton Pann erau cântece la modă la început de secol 19, compuse de lăutari la comandă, un fel de chansons courtoises, produse de autori în vogă precum Costache Conachi (1777-1849). Acesta făcea versuri pe care nu le dădea la gazete, nici la tipar, ci îi punea pe lăutari să le cânte, cum nota George Sion într-o însemnare din epocă. Moda de atunci, eleganţa supremă, era pentru tinerii boieri de a oferi jupâneselor iubite concerte cu lăutari. În diferite locuri din Iaşi, tarafuri de lăutari, dinainte angajate, cântau cântece de dragoste la adresa unei frumoase."
Autor al unei culegeri de texte ale cântecelor de lume intitulată "Spitalul amorului sau Cântatorul dorului", Anton Pann a intrat în dizgraţia posterităţii, pentru a fi apoi reconsiderat, aşa cum a făcut dramaturgul I.L. Caragiale. Nicolae Constantinescu. "Moda trecuse şi dincoace de Milcov, poetul romantic Dimitrie Bolintineanu deplângând situaţia: "oraşele sunt înecate de cântece amoroase pe care lăutarii le cântă. Muntenia este înecată de aceste cântece făcute în Moldova, cele mai multe obscene." Chiar Caragiale, iubitor de petreceri şi de relaţii amoroase mai mult sau mai puţin licite, condamnă cu un cutremur de oroare poezia din "Spitalul amorului". Citez: "în mijlocul acelei mode stupide, acelui curent de erotism trivial, de sentimentalism greţos şi de galanterie ridicolă care au târât şi mânjit chiar pe mulţi oameni de spirit şi de adevărat talent, Anton Pann, vestitul nostru poet popular, a publicat, pe lângă atâtea admirabile lucrări originale şi traduceri, o colecţie de cântece la modă ... un trist tezaur, o grămadă de urdori şi mizerii literare, de testimonii de imbecilitate ale unei epoci." Câtă manifestare de violenţă a lui Caragiale faţă de bietul Anton Pann, care nu mai era în viaţă! Ceva mai târziu, vehemenţa lui Caragiale se mai domoleşte şi scrie că Anton Pann făcuse un adevărat serviciu literaturii române, culegând toate acele documente caracteristice stării sociale a românilor din prima jumătate a veacului al 19-lea."
Cu timpul, cântecele de lume au căzut în uitare din cauza noilor mode şi au rămas obiect al cercetărilor folcloriştilor. Iar modernizarea societăţii româneşti a mers înainte, cu reveniri la origini şi reinterpretări.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved