În a doua jumătate a secolului al 19-lea, medicii români cu studii în Occident au fondat instituții medicale și învățământ medical pentru a lupta împotriva bolilor și a instrui medici.
În a doua jumătate a secolului al 19-lea, medicii români cu studii în Occident au fondat instituții medicale și învățământ medical pentru a lupta împotriva bolilor și a instrui medici. De numele unora ca Nicolae Kretzulescu și Carol Davila precum și al unor boieri și filantropi se leagă o generație care a modernizat medicina românească și au dus-o aproape de standardele cele mai exigente ale epocii.
Medicina ca știință apare în Renaștere, iar primele informații cu caracter științific în spațiul românesc apar la sfârșitul secolului al 17-lea, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). La curtea sa au sosit medici de origine greacă, dar și un alsacian și venețian care introduc medote care semănau cu vaccinarea de mai târziu. Din punct de vedere instituțional, academiile domnești erau așezăminte în care se practica așa-numita iatrosofie, o combinație între filosofie și medicina empirică. Dar academiile domnești au fost nucleele pe baza cărora s-a construit învățământul medical din secolul al 19-lea.
Medicul Octavian Buda, profesor de istoria medicinei la Universitatea de Medicjnă și Farmacie "Carol Davila" din București, a făcut un excurs în începuturile medicinei moderne românești, care din secolul al 19-lea se raporta direct la Occident. "Argumentul științei învățate în Occident reprezintă nu o sursă de coerciție, dar de schimbare chiar și a unor politici de stat. Interesantă este comparația pe care românii celei de-a doua jumătăți a secolului al 19-lea o fac cu Belgia, se flatează și autoflatează să fie numiți reprezentanți ai Belgiei Orientului pentru un motiv nu legat de latinitatea parțială a Belgiei, ci de faptul că Belgia era o țară asamblată în jurul anului 1830, Principatele Unite unindu-se și ele relativ mai târziu. Românii făceau comparații instituționale insistente având în vedere viteza cu care își puneau la punct instituții noi. De exemplu, crearea primului institut de fiziologie, în 1892, de către Alexandru Vițu, părintele cercetărilor biologico-fiziologico-medicale, el fiind inițiatorul cercetării științifice de tip biomedical. El a fost în Belgia să facă o prospectare de tip biomedical."
Efervescența modernizatoare a cuprins întreaga sociateta românească, de la cel mai simplu țăran la cel mai mare boier. În medicină, învățământul a avut un loc privilegiat și primul mare nume al învățământului medical românesc a fost francezul Carol Davila. Octavian Buda. "Modernitatea efectivă se pune instituțional în mișcare odată cu Regulamentele Organice, odată cu influența occidentalizantă la acea vreme a autorităților țariste. Se creează un Colegiu al medicilor și cele trei structuri mari spitalicești, Colțea, Pantelimon și Filantropia. Activitatea financiară privată a boierilor este strânsă într-o eforie, care este premergătoare unei direcții sanitare sau a unui sistem cât de cât coordonat de practici medicale. Ideea organizării unui învățământ universitar de medicină era încă foarte departe și printr-un concurs de împrejurări apare la București Carol Davila. Există o apocrifă făcută de unul dintre marii chirurgi ai epocii, Constantin Dumitrescu-Severeanu, care explică cum în 1852 la avizierul Facultății de Medicină din Paris apare un anunț în care două personalități își exprimau dorința de a aduce în țările lor un fel de medic de autoritate. Un anunț era legat de oștirea română dat de principele Barbu Știrbey, celălalt era dat de șahul Iranului. Severeanu plusează și spune că decanul Facultății de Medicină, al cărui fiu era șeful legației franceze de la București, îl convinge pe tânărul și înflăcăratul Davila să aleagă drumul către sora latină mai tânără, Principatele Unite. Gestul lui Severeanu este de a-l imortaliza pe Davila ca un fel de vector al modernizării românești. Severeanu va face parte dintr-un prim grup de medici români care va primi burse guvernamentale, începând cu 1860, el făcând parte din primele generații de absolvenți ai unei școli de medicină și farmacie care va deveni națională în 1858."
Transformările moderne în medicină au fost atât de profunde încât au schimbat și limba. Octavian Buda. "În umbră veghea o personalitate foarte puternică a României acelor vremuri, este vorba despre Nicolae Kretzulescu, școlit la Paris, apropiat de cercurile lui Cuza, un om foarte complex care a fost prim-ministru, ministru de externe, ministru de interne, ambasador al României în Rusia. El este prezentat în istoria medicinei ca un om care a creat un limbaj medical. Suntem într-o perioadă în care se trece de la un alfabet de tranziție la alfabetul latin, iar găsirea unor expresii medicale era acut cerută. În 1840-1850 se ajunge la primele încercări venite pe filiera unor traduceri din limba franceză. Nicolae Kretzulescu face mari eforturi în acest sens și în 1842 se ocupă de traducerea unui manual de anatomie descriptivă din Franța. Practic, limba română își schimbă dintr-odată un întreg limbaj de specialitate. Termenii medicali veniți pe filieră mai veche, greacă, precum "nervurile optice", "costași", "rondul mare", "găunoșitură" pentru "cavitate", "lighean" pentru "bazin", "trâmbiță" pentru "trompă" sunt înlocuiți de termenii de origine latină, preluați din franceză: "vertebră", "cervicală", "lombar", "frontal", "sfenoid". Era un lucru absolut remarcabil pentru un om din plin implicat în viața politică a acelor vremuri. Pentru mentalul colectiv al elitei sociale de atunci, a te ocupa de medicină era considerat un fel de muncă nu chiar inferioară dar nu pe măsura statului de boier."
Medicina modernă românească a însemnat un curs al dezvoltării care a format o tradiție și care a dat roade. Unul dintre premiile Nobel pe care România le deține este în medicină, prin George Emil Palade.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved