Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 9 iunie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 9 iunie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor. Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
"Îi comemorăm astăzi pe toţi cei căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă sau care şi-au pierdut viaţa în detenţie pentru apărarea drepturilor noastre fundamentale, pentru libertate, dreptate şi pentru păstrarea credinţei creştine. Prin curajul şi dăruirea lor, eroii neamului românesc au apărat integritatea teritorială şi independenţa ţării. Fiecare filă a istoriei noastre, fie că se numeşte Posada, Rovine, Podul Înalt, Plevna, Griviţa, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz sau Oarba de Mureş, poartă pecetea acestor bravi eroi. Nu vom uita niciodată nici preţul sacrificiului prin care, în decembrie 1989, ne-am recâştigat libertatea după anii comunismului. Eroii noştri sunt şi cei care au fost răniţi ori şi-au dat viaţa în operaţiuni extrem de dificile în afara ţării, în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, cât şi în misiunile desfăşurate în Africa şi Asia, sub egida ONU, NATO sau UE, apărând principiile şi valorile noastre universale. Suntem şi vom rămâne pentru totdeauna recunoscători celor care, în numele unor idealuri, au făcut posibilă dezvoltarea şi modernizarea României. Exemplul lor de curaj şi simţ al datoriei reprezintă o moştenire nepreţuită pe care o transmitem generaţiilor tinere. Fie ca spiritul şi încărcătura emoţională ale acestei zile să pătrundă în sufletul fiecărui român! Odihnă veşnică eroilor neamului nostru!'"
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved