Premierul italian, Paulo Gentiloni, s-a aflat, joi, la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Viorica Dăncilă.
România şi Italia sunt parteneri strategici care susţin ideea unei Europe unite, solidare şi puternice - sunt concluziile întâlnirii premierului italian, Paolo Gentiloni, cu preşedintele Klaus Iohannis, la Bucureşti. Discuţiile s-au concentrat pe relaţia bilaterală, apreciată de ambele părţi drept privilegiată, pe cooperarea economică, calificată ca excelentă şi pe rolul emigraţiei italienilor şi, respectiv al românilor. Klaus Iohannis s-a declarat mulţumit în ceea ce priveşte situaţia românilor din Italia, afirmând că nu sunt doar acceptaţi, ci şi integraţi. Klaus Iohannis: 'Amândoi suntem foarte mulţumiţi şi bucuroşi că aceste comunitaţi reciproce nu sunt doar acceptate, ci s-au integrat foarte bine. Şi italienii sunt foarte bine veniţi şi integraţi în România, o comunitate cu foarte mulţi oameni de afaceri, iar comunitatea românească, care este foarte numeroasă, 1.300.000 de români trăiesc în Italia, este o comunitate foarte bine integrată şi foarte bine acceptată în Italia'.
Iohannis consideră că relaţia dintre România şi Italia este foarte bună în multe domenii şi a amintit poziţiile aproape identice în ceea ce priveşte politica europeană. Înalţii oficiali au discutat despre viitorul spaţiu comunitar, dar şi despre preluarea de către Romania a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019. Paolo Gentiloni a subliniat că gestionarea migraţiei trebuie să fie una dintre marile priorităţi ale UE. 'Trebuie să insistăm să mergem pe drumul comunitar. În interiorul acestui drum comunitar există şi implicarea comună asupra tematicilor migratorii şi cred că Italia şi-a făcut treaba sa. A făcut un efort important, dar aceasta trebuie să fie una dintre marile priorităţi ale Uniunii, pentru ca, treptat, să gestionăm acest fenomen' - a declarat premierul italian.
Cu Viorica Dăncilă, primul ministru italian a discutat, în principal, tendinţele economice pozitive din ambele ţări şi nevoia unui impuls dat relaţiilor economice bilaterale. Potrivit oficialului român, Italia reprezintă un partener strategic pentru România, volumul schimburilor comerciale bilaterale ajungând, anul trecut, la aproape 14 miliarde de euro, un nivel record pentru ultimul deceniu. Totodată, Italia este interesată să investească în România în agricultură, inovare tehnologică, energie sau apărare. Ei au discutat şi despre comunitatea românească din Italia, dar şi despre cea italiană din România, Gentiloni spunând că integrarea românilor în Italia este din ce în ce mai bună. Premierii au convenit ca, după formarea viitorului guvern de la Roma, să fie organizată o şedinţă comună la nivel guvernamental, şedinţă care ar putea consolida, dar şi diversifica, cooperarea în domenii importante cum ar fi securitatea, apărarea, economia, energia, mediul şi sănătatea, precum şi în alte sectoare.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved