Românii au o încredere mai scăzută în sistemul de justiție față de majoritatea europenilor, dar văd mai puțină corupție în rândul autorităților decât aceștia, arată un sondaj Eurobarometru.
Noul Parlament European își începe activitatea de mâine. Securitatea, azilul și migrația, dar și tranziția digitală se numără printre prioritățile stabilite în următorii 5 ani. În atenția eurodeputaților, în noua legislatură, se află și bunăstarea animalelor de companie.
Parlamentul European a adoptat, ieri, noi norme pentru a proteja jurnaliştii, cadrele universitare și organizațiile lor de procesele abuzive menite să îi reducă la tăcere. În acest scop, eurodeputaţii au introdus două garanţii: respingerea rapidă a cauzelor nefondate şi protecţia financiară a pârâţilor.
DNA și-a prezentat primul bilanţ realizat după încheierea monitorizării României prin Mecanismul de Cooperare și Verificare instituit de UE.