În 2022, populația ocupată a României era de 7,6 milioane de persoane. Dintre acestea, 5,5 milioane erau salariați cu contract individual de muncă.
Dintre toate statele europene, România are cea mai mică rată de ocupare pe piața muncii a femeilor.
"Singurul lucru pe care trebuie să-l știi este unde se află biblioteca"- aceste cuvinte, atribuite lui Albert Einstein, au fost un adevărat îndemn la lectură, dar oamenii au încetat să citească la fel de mult, de când tehnologia a devenit atât de accesibilă.
Centrul de Strategie, Leadership și Dezvoltare Inteligentă din cadrul Universității Babeș-Bolyai a realizat studiul „De ce muncim?”, cu rezultate remarcabile, mai ales la noua generație de angajați, Generația Z, unde au fost identificate schimbări clare de comportament ale acestora față de responsabilitățile profesionale, dar și față de așteptările pe care le au.
Spitalul „Dăruiește Viață”, din Bucureşti, a început să funcționeze de facto la jumătatea lunii aprilie. 50 de copii au fost deja transferați din vechile secții de oncologie, neurochirurgie și chirurgie ale spitalului „Marie Curie”, într-un proces atent gestionat, cu focus pe confortul psihic și fizic al micuților pacienți.
Conform unui studiu realizat de "Salvați Copiii" România, un copil ucrainean din trei, refugiați la noi în țară (38%), declară că e mai puțin fericit de când și-a părăsit țara de origine.
Cea mai mare platformă online de recrutare, e-jobs, a venit, la începutul lunii ianuarie, cu noi cifre și statistici privind piața muncii.
Date recente de la Eurostat, pe anul 2023, arată că din toată Uniunea Europeană, România este țara în care riscul de sărăcie sau excluziune socială pentru copiii a crescut cu 0,4%.
5% din populația globului are depresie, iar această cifră probabil că este mult mai mare, pentru că nu toată lumea are un diagnostic oficial de depresie, a scris, anul acesta, revista americană de business Forbes
Interesul pentru consumul drogurilor începe să se manifeste în România la vârste din ce în ce mai mici. De fapt, la vârste îngrijorător de mici, aflăm din ultimul raport anual al Agenției Naționale Antidrog
Peste 5,7 milioane de români se aflau cu acte în regulă în străinătate, potrivit datelor furnizate de Ministerul Român de Externe, la ultimul recensământ.
Creșterea traficului între București și Chișinău, capitala Republicii Moldova, a determinat compania aeriană naţională TAROM să introducă mai multe zboruri noi pe această relație.
Livrările de proiecte noi de retail în orașele româneşti cu mai puțin de 100.000 de locuitori sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.
Numărul de pasageri a crescut în prima jumătate a anului la 11,3 milioane, față de mai puțin de 9 milioane în primul semetru al anului trecut.
Aproape 550.000 de metri pătraţi de spații logistice și industriale au fost închiriați de companii în prima jumătate a acestui an.