Nevoia de NATO

nevoia de nato           La sfârşitul celui de al doilea război mondial, omenirea şi mai ales europenii au avut şansa unor politicieni şi analişti care înţelegeau ce se întâmplă.

La sfârşitul celui de al doilea război mondial, omenirea şi mai ales europenii au avut şansa unor politicieni şi analişti care înţelegeau ce se întâmplă. Pericolul nu trecuse odată cu înlăturarea regimului hitlerist din Germania. La Est se ridica o mare putere, aliată de conjunctură până atunci, iar în Europa naţionalismele de tot felul erau gata să o ia de la capăt cu divizarea continentului. În plan economic, se năştea greu şi numai graţie genialităţii unor oameni politici, ideea integrării economice şi renunţarea la naţionalismul economic pe care s-au constituit multe războaie şi căutări de hegemonie. Rămânea necesitatea securităţii militare, de care aveau nevoie ţările europene şi cele din nordul continentului american. Întâlnirea acestora la masa negocierilor nu era întâmplătoare, multe şi determinante legături istorice fiind în funcţiune între cele două maluri ale Atlanticului de Nord.

 

În cursul anului 1948, câteva iniţiative de apărare şi securitate comună, precum Tratatul de la Bruxelles şi Uniunea Europei de Vest, dau semnalul că, în contextul impunerii Uniunii Sovietice învingătoare şi conduse de Stalin, Vestul democratic trebuie să se unească programatic. Celor 5 de la Bruxelles – Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa şi Marea Britanie – li s-au alăturat Portugalia, Italia, Norvegia, Danemarca, Islanda şi cele două nord-americane, SUA şi Canada, şi au semnat Tratatul de la Washington, baza juridică a ceea ce numim, de 65 de ani, NATO - Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Luna aprilie este cea care aminteşte de semnarea Tratatului de la Washington. Şi marile evenimente ale NATO s-au întâmplat în aprilie. La 2 aprilie 2004, drapelul României era ridicat ceremonios pe catargul de la sediul NATO din Bruxeles, în acordurile imnului naţional, „Deşteaptă-te, române!”, cântecul patriotic ce a izbucnit în timpul dramaticei Revoluţii române anticomuniste, din 1989. Atunci era lansată revenirea României în viaţa internaţională, în Europa democratică, acolo unde i s-a interzis, de către ocupaţia sovietică postbelică, să se afle. România a făcut primii paşi spre NATO, stabilind contacte când încă exista Tratatul de la Varşovia, replica lagărului comunist la NATO. Manfred Woerner, emblematicul secretar general al NATO din acele vremuri, a fost printre primii lideri occidentali care au vizitat Bucureştiul. În aprilie 2008, la Bucureşti s-a ţinut tradiţionalul şi prestigiosul summit al NATO, întâlnirea şefilor statelor membre şi a celor partenere. A participat la summitul NATO de la Bucureşti inclusiv preşedintele Putin al Rusiei, conform mecanismelor de colaborare dintre NATO şi Rusia din acel moment.

 

În 2014, aniversarea a 10 ani de la aderarea României la NATO găseşte organizaţia nord-atlantică într-o ecuaţie internaţională de securitate extrem de complicată. Lordul britanic Ismay, primul secretar general al NATO, este citat adesea cu celebra sa frază despre rolul NATO, pe care îl vedea ca fiind acela de a-i ţine pe americani alături, şi pe ruşi în afară. Puţini ar fi putut spune vreodată, mai ales după încheierea războiului rece, dispariţia Uniunii Sovietice şi extinderea NATO şi a Uniunii Europene spre Est că vom vorbi, din nou, despre balanţa internaţională de putere în termenii sintetizaţi de lordul Ismay. După lovitura crimeeană dată de Rusia echilibrului internaţional, NATO redevine o necesitate pentru lumea civilizată, fiind singurul element concret şi eficient într-o apărare comună eficientă. Principiul muschetarilor lui Dumas “toţi pentru unul, unul pentru toţi” se regăseşte în Articolul 5 care transformă un atac împotriva unui membru al NATO într-un atac împotriva NATO şi al oricărui membru al său, promiţând acţiune şi reacţie, inclusiv în termeni de forţă armată, totul având în vedere “securitatea nord-atlantică”. Tratatul de la Washington, cu al său Articol 5, a fost semnat acum 65 de ani, pe 4 aprilie 1949, iar actualitatea sa revine, dur şi neafectat de timp, în actualitatea relaţiilor internaţionale. 


www.rri.ro
Publicat: 2014-04-06 18:19:00
Vizualizari: 188
TiparesteTipareste