Militarii români încep retragerea din Afganistan

militarii români încep retragerea din afganistan Trupele românești din Afganistan își pregătesc retragerea din Afganistan, la 12 de când România s-a alăturat misiunii NATO.

Trupele românești din Afganistan își pregătesc retragerea din Afganistan, la 12 de când România s-a alăturat misiunii NATO. Duminică a avut loc ceremonia de retragere în prezența prim-ministrului Victor Ponta, a ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, precum și a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

 

"Datorită misiunii dumneavoastă, a sacrificiului, a curajului, România este astăzi o țară mai sigură și un partener respectat de toți membrii NATO și toti aliații noștri. Cei 23 de camarazi ai dvs. care și-au dat viața vor rămâne ca eroi ai Romaniei. Vă așteptăm pe toți sănătoși acasă", a spus premierul Ponta în discursul către militarii români.

 

La rândul său, ministrul Apărării a declarat: “Soldații români raportează astăzi «Misiune îndeplinită!». Militarii români nu au participat doar la misiuni militare, ci și umanitare. În urma prezenței lor, din ultimii 12 ani, vor ramâne școli, vor române spitale, zone stabile unde cetățenii afgani sa poată trăi liniștiți. O parte din cultura poporului român va ramâne aici, prin ceea ce dumneavoastră ați făcut aici, în misiunile fără caracter militar și aș vrea să le mulțumesc în primul rând doamnelor și domnișoarelor din Armata Română și să mulțumesc tuturor militarior români care și-au îndeplinit misiunea.”

 

În timpul vizitei oficiale s-a declanșat alarma de raid aerian, iar premeirul și delegația guvernamentală au fost adăpostiți într-un buncăr. Nu s-au înrgistrat victime, iar oficialii au putut să își continue programul vizitei după mai puțin de jumătate de oră.

 

Cei 2.000 de români se vor retrage treptat din Afganistan în următoarele 12 luni. De altfel, toate țările participante la misiunea NATO își vor retrage trupele în același interval.  


www.rri.ro
Publicat: 2014-06-29 16:52:00
Vizualizari: 258
TiparesteTipareste