Români în lume - 23.07.2014

români în lume - 23.07.2014 Un român a ajuns primar în Germania, ţară cunoscută pentru atitudinea rezervată faţă de străini, informeaza ziarul Adevărul.

Un român a ajuns primar în Germania, ţară cunoscută pentru atitudinea rezervată faţă de străini, informeaza ziarul Adevărul. Printre atuurile românului Ştefan Guzu s-au numărat apropierea de comunitatea care l-a ales şi proiectele pe care le pregăteşte pentru comuna Ivenack, unde se află unii dintre cei mai bătrâni stejari din Europa. Guzu are 47 de ani şi provine dintr-o familie  numeroasă din comuna bistriţeană Poiana Ilvei, o localitate de la poalele munţilor Rodnei. El  a plecat în Germania în  1992, pe când avea doar 25 de ani. A făcut şcoala de subofiţeri din Germania şi s-a căsătorit cu o nemţoaică. Astăzi, el este şef de tură la poliţia de autostradă. „Ca străin şi, în special, ca român, nu a fost uşor. A fost un drum foarte lung, mi-a fost foarte greu să relizez tot ceea ce am făcut. Acum, după 18 ani, pot să spun că sunt mândru de realizările mele.  Prietenii mei de acolo spun că pot să fiu mândru, fiindcă sunt chiar nemţi care nu realizează ceea ce am reuşit eu", declara Ştefan Guzu ziarului Adevărul .

 

Miercuri, 23 iulie, la sediul Institutului Cultural Român de la Viena - piesa Things That Don't Matter, cu artista Larisa Crunţeanu. Acesta este un spectacol interactiv, compus din monologuri în jurul ideii de regret, cu o gamă largă de interpretare. Proiectul a fost dezvoltat de Larisa Crunţeanu şi de Andra Popescu, în cadrul programului internaţional „Artişti în rezidenţă" derulat de Cartier21 – Museum Quartier Viena, prin care sunt invitaţi, anual, peste 40 de artişti internaţionali, pentru rezidenţe de lucru şi prezentarea de proiecte. Tot la Viena, Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj espressofilm şi Institutul Cultural Român organizează o seară dedicată regizoarei Anca Miruna Lăzărescu. Trei scurtmetraje ale sale vor fi proiectate, pe 1 august 2014, la Muzeul vienez de Etnografie.

 

Coproducţia sârbo-română, 'Pădurea', de Sinisa Dragin va rula în competiţia de documentar a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, ce se va  desfăşura între 15 şi 23 august. Filmul spune povestea unui tablou ce i-a fost dăruit liderului iugoslav Iosip Broz Tito de Nicolae Ceauşescu. Acesta nu este singurul titlu românesc care va rula la Sarajevo. Trei proiecte autohtone de film vor fi prezentate în programul CineLink, care facilitează întâlnirile dintre autori, distribuitori şi producători, în cadrul festivalului. Trofeul festivalului, Inima Oraşului Sarajevo, recompensează cel mai bun film al competiţiei. Anul acesta, festivalul va fi susţinut în cadrul marcării a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial, odată cu asasinatul de la Sarajevo.

 

Filmul 'Love Island', regizat de Jasmila Zbanic, cu românca Ada Condeescu în distribuţie, va fi prezentat, în premieră mondială, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, ce se desfăşoară între 6 şi 16 august. Festivalul este unul dintre cele mai vechi şi mai importante evenimente de acest gen din lume, alături de Cannes şi Veneţia. De-a lungul anilor, el a fost o rampă de lansare pentru regizori precum Stanley Kubrick si Milos Forman. 


www.rri.ro
Publicat: 2014-07-23 12:17:00
Vizualizari: 385
TiparesteTipareste