Mircea Diaconu, amintiri despre decembrie 1989

mircea diaconu, amintiri despre decembrie 1989 Europarlamentarul Mircea Diaconu a povestit, la sediul Parlamentului European, câteva dintre amintirile sale despre Revoluția Română din decembrie 1989

Europarlamentarul Mircea Diaconu a povestit, la sediul Parlamentului European, câteva dintre amintirile sale despre Revoluția Română din decembrie 1989, astfel fiind înregistrată o primă contribuție la campania Europeana 1989, proiect aflat în desfășurare în mai multe state europene în care se marchează împliniriea a 25 de ani de la evenimentele revoluționare ce au dus la căderea Cortinei de Fier în Europa. Campania constă în colectarea şi publicarea, pe site-ul www.europeana1989.eu, a unor amintiri, povestiri, copii ale unor fotografii și documente personale scrise și în format audio-video din timpul Revoluției desfășurate în 1989, toate acestea fiind menite să ajute tânăra generație în înţelegerea unor evenimente care au marcat profund destinul Europei.

 „În acele zile, am purtat, asta e, așa m-a prins Revoluţia, o geacă, cum purta toată lumea atunci. Când s-a terminat povestea asta și am ajuns acasă, mi-am dat seama că era pătată, cred că de la tanc, pentru că m-am urcat pe tanc cu alții și așa am intrat în Piața Comitetului Central și așa am intrat în Comitetul Central, pe tancuri. Aceasta este geaca, iată, v-o arăt. Mi-a rămas, țin la ea și o voi păstra, o vor păstra și copiii mei ca o amintire. Iar petele acelea, nu știu nici azi dacă sunt de motorină de la tanc, dacă sunt altfel de pete, nu știu. Cert este că din acele nopți, cu atât am rămas, cu acele pete și cu această geacă și din păcate cu foarte multe speranțe neîmplinite.”

 

Mircea Diaconu vorbește, în mărturia sa, și despre ceea ce le spunea forțelor de ordine când se aflau față în față cu tinerii ieșiți în stradă. „Pentru că eram un actor foarte cunoscut și, mă rog, toți mă știau, treceam de barajele de scutieri înarmați și cum vedeam sau simțeam că unul dintre ei pare a fi un șef, un comandant, mă duceam încet lângă el și îi spuneam: <<Te rog, te rog din suflet, fă ceva ca ziua de azi să treacă fără sânge, pentru că trebuie să existe un “mâine” curat și normal între noi, dar astăzi să nu curgă sânge>>. Dacă cei mai mulți dintre scutieri nu scoteau o vorbă și nu reacționau la ceea ce le spunea Mircea Diaconu, a existat totuși și o excepție. “Unul singur, după ce am spus lucrul acesta, cât de cât, așa, discret, a întins mâna către mine, m-a apucat de mână și mi-a cerut buletinul, ceea ce însemna că mă reține. Atunci m-am prefăcut că mă strigă cineva, m-am smuls din mâna lui şi am plecat de acolo cu o frică năpraznică”.

 

 

Europarlamentarul român a evocat şi momentele din seara anterioară fugii dictatorului, când în Piaţa Universităţii se strânseseră foarte mulți tineri care rezistau pe baricadă. „Se făcuse o barieră, venise noaptea şi erau două tabere în faţă. Tabăra care avea arme și tancuri a început, la un moment dat, să tragă cu gloanţe trasoare, ceea ce înseamnă gloanțe care luminează, vizibile și trăgeau în sus, ca să ne sperie. Coborau tirul de gloanțe din ce în ce mai jos, deasupra și asupra noastră și atunci noi am început să ne aplecăm. Nu știu, era o frică animalică, pur şi simplu, până m-am lipit de asfalt și m-am târât pur și simplu ca să mă ascund după o clădire, după care am fugit... A doua zi însă, într-adevăr, tot orașul a plecat către centru. Erau fabrici mari, uzine mari în care lucrau mii de oameni, mii și mii de oameni au plecat, au deschis porțile, pentru că șefii lor, directorii lor, primiseră comandă să sudeze porțile fabricilor, să nu iasă oamenii afară. Au rupt porțile, au trecut și au plecat către centru. O masă uriașă de oameni venea către centru. Acesta a fost momentul, pe la ora 11, a doua zi, pe 22 decembrie, când a fost foarte limpede că vom învinge.”


www.rri.ro
Publicat: 2014-12-22 18:36:00
Vizualizari: 512
TiparesteTipareste