Decizii europene în domeniul agricol

decizii europene în domeniul agricol Comisia Europeană a adoptat programul de dezvoltare rurală al României pentru perioada 2014-2020, pentru implementarea acestuia Bucureştiul având la dispoziţie, în următorii 7 ani, 9,5 miliarde de euro din fonduri publice.

40 de mii de locuri de muncă în zonele rurale se estimează că vor fi create în urma deciziei Comisiei Europene de a aproba 24 programe de dezvoltare rurală suplimentare. Acestea vizează îmbunătăţirea competitivităţii agriculturii UE, protecţia mediului rural şi a climei, precum şi consolidarea structurilor economice şi sociale ale comunităţilor rurale în perioada de până în 2020. 


"Programele adoptate oferă finanţare pentru o serie de proiecte dinamice, care variază de la proiecte de modernizare pentru agricultură şi de încurajare a reînnoirii generaţiilor în Croaţia şi România, până la extinderea conexiunilor în bandă largă în zonele cu o densitate scăzută a populaţiei din Italia şi la sprijinul pentru agricultura ecologică în Suedia sau consolidarea gestionării ecologice a terenurilor la un milion de hectare de teren agricol din Irlanda", a precizat comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan. 


Suma aprobată României prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 reprezintă 8,18% ca procent din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - cel mai mare dintre cele 24 de programe aprobate marţi. Banii vor fi folosiţi pentru promovarea competitivităţii şi restructurarea sectorului agricol, protecţia mediului şi schimbările climatice, respectiv stimularea dezvoltării economice, crearea de locuri de muncă şi o calitate mai bună a vieţii în satele din România, multe din ele sub nivelul naţional şi al UE. Programul va sprijini modernizarea a aproximativ 3400 de ferme şi cooperative, dezvoltarea a peste 30 de mii de ferme mici, precum şi instalarea în zona rurală şi începerea activităţii pentru peste 9400 de tineri fermieri. 


În ceea ce priveşte refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor legate de agricultură şi silvicultură, peste 1,3 milioane de hectare de teren agricol şi peste 800 de mii de hectare de pădure vor beneficia de plăţi pentru a sprijini biodiversitatea şi pentru a promova practicile ecologice de gestionare a terenurilor. Alte 4,7 milioane de hectare vor beneficia de sprijin pentru a preveni abandonarea terenurilor şi eroziunea solului. Competenţele în domeniul agricol vor fi consolidate prin formarea a aproximativ 184 de mii de persoane. Se vor crea aproape 27 de mii de locuri de muncă şi vor fi sprijinite crearea şi dezvoltarea a 3 mii de întreprinderi neagricole. Aproximativ 27% din populaţia rurală va beneficia, astfel, de investiţii de îmbunătăţire a infrastructurii rurale. 


Sprijinul pentru dezvoltarea rurală este al doilea pilon al Politicii Agricole Comune, care furnizează statelor membre un pachet european de finanţare gestionat la nivel naţional sau regional în cadrul programelor multianuale, cofinanţate, ajunse acum la 118 în toate cele 28 de state membre.



www.rri.ro
Publicat: 2015-05-27 13:19:00
Vizualizari: 225
TiparesteTipareste