O altfel de educaţie artistică

o altfel de educaţie artistică Împrejurimile rurale ale Bucureştiului au devenit, în ultimii ani, extrem de atrăgătoare pentru unele familii tinere, dornice să schimbe poluarea şi traiul agitat al Capitalei cu o viaţă mai liniştită, mai curată şi, de ce nu, mai apropiată de multe din t

Împrejurimile rurale ale Bucureştiului au devenit, în ultimii ani, extrem de atrăgătoare pentru unele familii tinere, dornice să schimbe poluarea şi traiul agitat al Capitalei cu o viaţă mai liniştită, mai curată şi, de ce nu, mai apropiată de multe din tradiţiile ţărăneşti, printre care se numără şi anumite meşteşuguri. De exemplu, sculptorul Virgil Scripcariu şi soţia sa, istoricul de artă, Adriana Scripcariu trăiesc din 2006 în satul Piscu, la 36 de kilometri distanţă de Bucureşti, sat care, în trecut, se remarca prin numărul mare de meşteri olari care trăiau aici. Această tradiţie artistică a zonei, câmpia liniştită din jur, aerul curat precum şi vecinătatea mânăstirii Ţigăneşti i-au făcut pe aceşti oameni, cu preocupări artistice, să ridice în satul Piscu, un cămin pentru ei şi pentru cei şase copii ai lor. Adriana Scripcariu ne împărtăşeşte acum motivele pentru care au plecat din Bucureşti: "Pentru noi, părăsirea Bucureştiului a fost un lucru necesar. Când am luat decizia, aveam deja doi copii şi simţeam că nu le putem oferi la oraş ceea ce le oferim aici: un mediu mai puţin poluat, o hrană mai curată, ieşiri în aer timp de mai multe ore. În plus, soţul meu, fiind sculptor, avea nevoie de un atelier, de un spaţiu în care să se desfăşoare. Am căutat, aşadar, un loc mai liniştit, care să fie şi aproape de Bucureşti, căci avem nevoie de oraş în proximitatea noastră. Şi am găsit acest sat, s-a întâmplat să fie unul de olari, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Pornind de la aceste date, am creat acest context pe care-l găsiţi aici, la opt ani de la mutarea noastră."


Odată stabiliţi la Piscu în 2006, Adriana şi Virgil Scripcariu au înfiinţat asociaţia "Gaspar, Balthazar şi Melchior" şi apoi au început să deruleze proiecte educative şi culturale, dedicate mai ales copiilor din comunitate. În mod surprinzător, atelierele de olărit s-au numărat printre proiectele principale derulate la Piscu. Adriana Scripcariu:   "Pentru noi a fost un impas faptul că generaţia de copii pe care noi o găseam aici era ruptă cu totul de istoria satului. Nu mai ştiau nimic despre olărit. Cu toate că bunicii lor fuseseră toţi olari, ei nu puseseră mâna pe o roată de olar. Era o ruptură pe care nu o puteam accepta, aşa că am început prin a organiza şcoli de vară pe teme de meşteşuguri, olărit în principal, la care copiii din sat au participat în mod entuziast. Atelierele de olărit le-am însoţit şi de scurte lecţii de istorie a artei. Apoi, am trecut şi la alte meşteşuguri. În timp au începu să ni se ceară şi ateliere pentru copiii care nu sunt din sat şi pentru adulţi. S-a lărgit cercul."


 Student preferat al unui mare sculptor, Vasile Gorduz, Virgil Scripcariu este la cei 40 de ani ai săi un sculptor apreciat şi în ţară, şi în străinătate. Participant la Bienala de arhitectură de la Veneţia (2008), cu interpretări după scăunaşul rudăresc, şi finalist la Marele Premiu Prometheus pentruOpera Prima din 2009, Scripcariu este şi autorul lucrării intitulate "Maternitate", aflată în faţa Bisericii Anglicane din Bucureşti. De altfel, maternitatea este şi tema cele mai recente expoziţii ale sale, "Supermam", vernisată recentă la Londra. La Piscu, Virgil Scripcariu a găsit liniştea, dar şi stimulentele, creaţiei sale, înconjurat fiind de tradiţia unei meserii asemănătoare cu a sa. Virgil Scripcariu: "De când ne-am mutat la Piscu, am descoperit o abilitate specială a celor de aici, pe care am descoperit-o lucrând cu mulţi consăteni, o abilitate de a înţelege şi de a finaliza o lucrare în diferite tehnici. Asta vine din moştenirea genetică a acestui sat, faptul că fac olărit de generaţii. Mi se pare un fenomen interesant şi cred că mai sunt astfel de comunităţi în România al căror potenţial creativ nu este actualizat sau valorificate suficient."


Lipsa de rentabilitate a meşteşugului a făcut ca, în timp, cele mai multe familii de olari de la Piscu să renunţe la olărit. Din păcate, nici măcar atelierele de olărit organizate de familia Scripcariu şi nici entuziasmul copiilor, nu au reuşit să-i convingă pe săteni să reia această tradiţie.   Virgil Scripcariu: "Am colaborat  cu un olar care nu mai olărise de 25 de ani. Lucrând cu el am descoperit că este unul dintre cei mai talentaţi şi pricepuţi. Sunt foarte mulţi care cunosc încă meserie, dar nu o mai practică pentru că nu mai au pentru cine s-o practice. Nu există piaţă, deci s-a pierdut interesul şi chiar şi antrenamentul lor. Unii sunt mai în vârstă şi-au păstrat roţile şi cuptoarele şi mai lucrează din când în când, din inerţie. Mai sunt şi cei care au jur în de 50 ani care ar putea să practice acest meşteşug, dar a o lua de la zero fără nici o perspectivă e descurajant pentru oricine. (...)Nu există încurajare şi preţuire pentru aceste lucruri, pentru că oamenii nu privesc aceste activităţi ca pe nişte oportunităţi. Eu sunt convins că peste 20 de ani, oamenii care ştiu să olărească şi să ţeasă după metode tradiţionale vor fi priviţi ca nişte artişti.


În 2011, o nouă oportunitate s-a ivit pentru Adriana şi Virgil Scripcariu. Şcoala din sat a fost închisă, iar ei au putut să deschidă o şcoală primară nouă. Deşi este o instituţie privată, în primii trei ani a funcţionat gratuit. În ultimul  an, însă, au fost instituite anumite taxe, doar pentru cei care şi le permit. Şi tot anul acesta, Şcoala Agatonia are parte de o premieră: prima generaţie care absolvă clasa a patra şi trece la ciclul gimnazial. Ce au învăţat acei copii la Piscu, aflăm de la Adriana Scripcariu: "Şcoala Agatonia este o şcoală obişnuită în sensul cunoştinţelor pe care ne străduim să le transmitem copiilor. Ceea ce are ea mai deosebit constă în faptul că ne aflăm într-un sat de olari, un sat cu specific puternic de patrimoniu, şi că noi, coordonatorii şcolii, avem preocupări artistice. Eu sunt istoric de artă, iar soţul meu este sculptor. Practic şcoala se află în proximitatea unui atelier de sculptură, în apropiere de mânăstirea Ţigăneşti şi astfel, copiii sunt într-un contact nemijlocit cu mai multe forme de manifestare artistică. Sper ca în timp, asta să le formeze gustul artistic şi dragostea pentru patrimoniu. Deci ne ajută puţin contextul ca să avem această mică şcoală în care copiii să devină mai ataşaţi de artă."


Adriana şi Virgil Scripcariu îşi propun să continue proiectele început la Piscu, în speranţa că arta şi olăritul vor atrage din ce în ce mai mulţi copii şi tineri.



www.rri.ro
Publicat: 2015-08-19 09:43:00
Vizualizari: 129
TiparesteTipareste