Gustări şi mâncăruri din vinete

gustări şi mâncăruri din vinete În perioada verii, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, fiind consumate în special sub formă de salată.

În perioada verii, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, fiind consumate în special sub formă de salată. Vinetele coapte pe jar sau pe plită se transformă uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte legume. Tăiate în felii şi rumenite în tigaie, împănate sau umplute şi introduse în cuptor, cu diferite sosuri, acestea sunt câteva dintre modalităţile prin care vinetele se transformă în delicioase aperitive sau mâncăruri. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc odată cu expansiunea otomană în Europa. Mai mult decât atât, turcii au răspândit în Balcani şi reţete de preparare a vinetelor, precum şi denumiri comune de mâncăruri precum musacaua.

 

Salata de vinete este un excelent aperitiv pentru această perioadă toridă care se prepară foarte uşor. De fapt, dacă este cald afară, chiar că nici nu mai contează dacă trebuie să puneţi vinete la copt. Trebuie alese câteva vinete de mărime potrivită şi cu o formă regulată pentru a fi mai uşor de copt pe plită. Trebuie să fie şi proaspete, adică să aibă o culoare închisă, şi lucioase pentru că, dacă sunt îmbătrânite, pot deveni amare. Bine spălate şi şterse de apă, vinetele se pun pe plită şi rotite periodic pentru a se coace uniform. Când coaja s-a înnegrit, iar interiorul s-a înmuiat, vinetele trebuie luate de pe plită şi lăsate să se răcească, atât cât să poată fi curăţate de coajă.

După aceea, vinetele sunt lăsate la scurs pe un fund de lemn înclinat sau într-o strecurătoare. Urmează măruntirea acestora cu un tocător de lemn sau chiar în mixer până când se transformă într-o pastă. Sunt puse apoi în vasul în care vor fi servite, sunt frecate cu puţin ulei, se adaugă o ceapă tocată mărunt şi sare după gust, iar la final salata este decorată cu felii de roşii şi ţinută la frigider. Vinetele coapte pot fi amestecate şi cu pastă din dovlecei fierţi sau cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi şi servite tot ca salată. De asemenea, această pastă de vinete poate fi utilizată pentru alte aperitive precum roşii umplute cu vinete sau ardei umpluţi cu vinete. Este recomandată consumarea saletei de vinete împreună cu ardei copţi.

 

Vinetele pane reprezintă un alt aperitiv care necesită un timp redus de pregătire. Trebuie alese vinete tinere, cu coajă lucioasă. După ce au fost spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt tăiate rondele peste care se pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la scurs. Rondele de vinete sunt trecute apoi prin făină şi apoi prăjite în ulei. Peste feliile prăjite de vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un plus de aromă, se presară busuioc, proaspăt sau conservat. Acest aperitiv poate fi consumat cald sau rece.

 

În ceea ce priveşte mâncărurile din vinete, cea mai răspândită este musacaua, pregătită în cuptor şi alcătuită din straturi de vinete şi de carne de porc, vită sau oaie, la care se adaugă şi roşii. Se poate pregăti şi o altă mâncare exclusiv vegetală, care în România şi-a păstrat şi denumirea turcească. Este pregătită, de asemenea, în cuptor, vinetele fiind umplute cu un amestec de legume călite: roşii, ceapă, ardei gras şi usturoi. Se numeşte imambayaldî – care ar însemna “imamul a leşinat” … probabil de plăcere după ce a consumat-o. 


www.rri.ro
Publicat: 2015-08-08 13:42:00
Vizualizari: 293
TiparesteTipareste