Reuniunea diplomaţiei române

reuniunea diplomaţiei române România dispune de instrumente diplomatice puternice în principalele state de origine ale marilor fluxuri de emigraţie şi poate contribui substanţial la rezolvarea acestei crize care se acutizează de la o zi la alta.

Ca în fiecare an, diplomaţii români şi-au dat întâlnire la Bucureşti, tema reuniunii din acest an fiind "România şi provocările de securitate la limitele spaţiului european şi euroatlantic". România ca stat membru NATO şi al UE s-a confruntat cu multe provocări din punct de vedere geostrategic în vecinătatea extinsă, a subliniat şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu: "Nu putem ignora faptul că în jurul celor două organizaţii din care facem parte s-a creat un veritabil coridor de instabilitate, cu multe puncte fierbinţi, de la agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina şi modificarea echilibrului de securitate în regiunea Mării Negre prin ocuparea ilegală şi militarizarea Crimeii, până la ascensiunea fenomenului terorist, provocarea în creştere a migraţiei ilegale, crizele diverse şi instabilitatea statală în sud. Iar România, aflată la graniţa răsăriteană a acestora, la punctul de inflexiune cu vecinătatea sudică, prin regiunea extinsă a Mării Negre, are datoria şi responsabilitatea de a ajuta substanţial la efortul de a proiecta stabilitate, democraţie şi prosperitate." 


Subiectul imigraţiei a dominat dezbaterea inaugurală a reuniunii, concluzia discuţiilor fiind aceea că soluţiile de tip unilateral sau naţional pentru această problemă nu sunt eficiente. 


Prezent la reuniune, premierul Victor Ponta a anunţat că pregătirea României în vederea gestionării crizei refugiaţilor va fi subiect de discuţie în următoarea şedinţă CSA: "Vă pot spune doar un singur lucru: că nu stăm cu mâinile în sân, suntem pregătiţi, însă important este ca deciziile şi comunicarea să le facem coordonat." 


Preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut diplomaţilor români acreditaţi în străinătate să se implice mai mult în promovarea intereselor economice ale Bucureştiului şi a pledat din nou pentru primirea României în spaţiul Schengen: "Aderarea la Spaţiul Schengen va continua, desigur, să fie un obiectiv al perioadei următoare. Dincolo de îndeplinirea condiţiilor aferente, este important să reiterăm că includerea României în acest spaţiu va contribui la întărirea securităţii frontierelor externe ale Uniunii." 


Asigurarea drepturilor românilor din afara graniţelor rămâne o datorie fundamentală pentru România, a mai subliniat şeful statului, exprimându-şi în acelaşi timp speranţa că actorii politici îşi vor respecta promisiunile referitoare la votul prin corespondenţă. Revizuirea Parteneriatului Estic şi relaţia prioritară a României cu Republica Moldova au fost alte teme importante abordate la reuniunea anuală a diplomaţiei române.



www.rri.ro
Publicat: 2015-09-04 13:20:00
Vizualizari: 421
TiparesteTipareste