Români în lume - 6.01.2016

români în lume - 6.01.2016 Documentarul "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, va începe să ruleze în cinematografele din Franţa, după premiera de gală a filmului, miercuri, la cinematograful MK2 Beaubourg din Paris.

Documentarul "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, va începe să ruleze în cinematografele din Franţa, după premiera de gală a filmului, miercuri, la cinematograful MK2 Beaubourg din Paris. "Toto şi surorile lui" este un documentar observaţional, filmat timp de 14 luni în cartierul Ferentari din Bucureşti şi care spune povestea a trei fraţi (Totonel, Ana şi Andreea) nevoiţi să se împace cu lipsa mamei şi să se maturizeze înainte de vreme. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la San Sebastian (Spania), în septembrie 2014, şi a câştigat premiul pentru cel pentru cel mai bun documentar internaţional la Festivalul de la Zürich. Producţia a mai fost premiată la festivalurile de profil organizate la Jihlava (Cehia) şi Leipzig (Germania).

 

 

Institutul Cultural Român de la Tel-Aviv organizează, până pe 14 ianuarie, la Cinemateca din Holon, evenimentul “Săptămâna Filmului Românesc”. Peliculele care vor fi prezentate sunt “Quod Erat Demonstrandum”, în regia lui Andrei Gruzsniczki, “Cel ales”, în regia lui Cristian Comeagă, “Restul e tăcere”, de Nae Caranfil, “Domestic”, de Adrian Sitaru, şi “Cabala la Kabul”, a lui Dan Alexe. Ediţia 2015 - 2016 a evenimentului este organizată în parteneriat cu Cinemateca din Tel-Aviv şi în colaborare cu Cinemateca din Ierusalim, Cinemateca din Haifa, Centrul Naţional al Cinematografiei si Arhiva Naţională de Filme.

 

 

Institutul Cultural Român 'Dimitrie Cantemir' de la Istanbul sprijină desfăşurarea proiectului 'Let's Stop the Segregation!', care va avea loc în perioada 7-12 ianuarie, chiar la sediul său. Obiectivele proiectului sunt atragerea atenţiei asupra rasismului, xenofobiei si islamofobiei şi include dezbateri privind situaţia actuală a fenomenului discriminării în Europa. Publicul ţintă îl constituie 32 de tineri, câte opt participanţi din Turcia, Grecia, România şi Italia, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. România va fi reprezentată de membri ai Asociaţiei Studenţilor la Istorie. Evenimentul este organizat în cadrul programului “Youth in Action/Erasmus for All”, finanţat de Comisia Europeană.

 

 

Florin Andone, atacant al selecţionatei de fotbal a României, şi-a prelungit contractul cu echipa sa de club, Cordoba, locul doi în liga a doua spaniolă. Potrivit postului de radio Cadena Ser, prin noul contract, ce va expira în vara lui 2018, îi sunt răsplătite evoluţiile recente, graţie cărora este considerat cel mai bun jucător al echipei. În actuala ediţie de campionat, el a înscris opt goluri pentru gruparea andaluză. Presa de specialitate din ţara iberică susţine că Andone (23 de ani) este în vizorul unor cluburi de primă ligă din Spania şi Anglia.  Pe de altă parte, ziarul Sport scrie că Andrei Ivan, atacantul lui CS Universitatea Craiova, a trezit interesul lui FC Barcelona şi ar putea ajunge la echipa a doua a clubului catalan. Sport, publicaţia de casă a Barcelonei, notează că gruparea catalană ia în calcul să-l împrumute în această iarnă, cu opţiune de cumpărare în vară, în schimbul a patru milioane de euro. Ivan, care tocmai a împlinit 19 ani, a debutat, deja, la prima reprezentativă a României.


www.rri.ro
Publicat: 2016-01-06 12:15:00
Vizualizari: 421
TiparesteTipareste