Transportul public din Bucureşti

transportul public din bucureşti De curând, în Bucureşti, a fost reluată circulaţia autobuzelor turistice supraetajate, care dispun şi de audio-ghiduri în engleză, franceză, italiană şi română.

De curând, în Bucureşti, a fost reluată circulaţia autobuzelor turistice supraetajate, care dispun şi de audio-ghiduri în engleză, franceză, italiană şi română. Turiştii au la dispoziţie şi hărţi şi pliante cu informaţii despre obiectivele turistice de pe traseu, precum şi un sistem internet wireless gratuit.Cele 14 staţii sunt parcurse zilnic în aproximativ 50 de minute, între orele 10,00 şi 22,00. Printre obiectivele de pe traseu se numără Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul de Geologie, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Ţăranului Român, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă, Palatul CEC, Muzeul Naţional de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche şi Muzeul Municipiului Bucureşti. Preţul unui card de călătorie este de 25 de lei (5,8 euro) pentru adulţi şi de 10 lei (2,35 de euro) pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii în vârstă de sub 7 ani însoţiţi de adulţi beneficiază de gratuitate. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi poate fi achiziţionat din autobuzele turistice. 


Pentru plata călătoriilor pe liniile de transport în comun din Bucureşti, se utilizează doar carduri magnetice care se validează în aparatele speciale din mijloacele de transport. Respectivele carduri pot fi achiziţionate din majoritarea staţiilor, de la ghişeele Regiei Autonome de Transport Bucureşti şi pot fi reîncărcate la aceleaşi ghişee. Tariful unei călătorii este de 1 leu şi 30 de bani (cca. 28 de eurocenţi) pentru liniile obişnuite de transport în comun de suprafaţă, de 1 leu şi 50 de bani (33 de eurocenţi) pentru liniile preorăşeneşti de transport şi de 3 lei şi 50 de bani (77 de eurocenţi) pentru liniile de autobuze expres 780 şi 783. Linia 780 face legătura între Gara de Nord (cea mai importantă gară din capitala României) şi Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti, iar linia 783 - între aeroport şi centrul oraşului (Piaţa Unirii). Să notăm şi că abonamentul nenominal valabil o zi costă 8 lei (1,7 euro), iar cel valabil o săptămână costă 17 lei (3,7 euro). Copiii în vârstă de până la 7 ani sunt scutiţi de plata taxelor de călătorie. 


În Bucureşti, funcţionează şi 23 de linii de noapte care au terminalul central la Piaţa Unirii şi fac legătura cu zonele periferice. Între orele 23.00 şi 1.00, respectiv între orele 3.00 şi 4.30 circulă la un interval de 40 de minute, iar între orele 1.00 şi 3.00 - la 120 de minute. Preţul unei călătorii cu autobuzele de pe aceste linii este tot de 1 leu şi 30 de bani. Pe de altă parte, RATB a reintrodus serviciul care permite plata călătoriilor prin sms. Facilitatea este valabilă pentru abonamentul de o zi, în valoare de 8 lei şi 79 de bani, dar şi pe liniile expres 780 şi 783. Numărul de telefon este 7458. 


La metrou, o cartelă magnetică pentru două călătorii costă 5 lei (1,13 euro), iar cartela pentru 10 călătorii costă 20 de lei (4,5 euro). O cartelă valabilă o zi costă 8 lei (1,8 euro), iar una valabilă o săptămână pentru un număr nelimitat de călătorii costă 25 de lei (5,7 euro). Ghiduri privind traseele de transport în comun din Capitală pot fi procurate atât de la Aeroportul "Henri Coandă" Bucureşti Otopeni, cât şi de la multe dintre tonetele pentru vânzarea publicaţiilor. Astfel de ghiduri sunt disponibile şi pe Internet, la adresa Regiei Autonome de Transport Bucureşti, www.ratb.ro, şi la cea a Societăţii de Exploatare a Metroului, www.metrorex.ro, ambele site-uri fiind editate în engleză şi română. 


www.rri.ro
Publicat: 2016-05-13 09:23:00
Vizualizari: 493
TiparesteTipareste