Munţii Pădurea Craiului – destinaţie ecoturistică a României

munţii pădurea craiului – destinaţie ecoturistică a româniei Munţii Pădurea Craiului, care se află în judeţul Bihor, în partea de nord-vest a Munţilor Apuseni, se pregătesc să devină destinaţie de ecoturism.

Munţii Pădurea Craiului,  care se află în judeţul Bihor, în partea de nord-vest a Munţilor Apuseni, se pregătesc să devină destinaţie de  ecoturism. S-a depus deja documentaţia necesară pentru îndeplinirea criteriilor de certificare, iar custodele zonei, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă din Bihor, a finalizat un proiect pentru dezvoltarea acestei zone. Proiectul, finanţat prin fonduri norvegiene, s-a derulat pe parcursul a 20 de luni, între 2014 şi 2016, a urmărit identificarea locurilor cu potenţial de dezvoltare ecoturistică şi eventuale investiţii care trebuie făcute dar şi o serie de alte activităţi pentru ca zona Munţilor Pădurea Craiului să devină atractivă pentru turişti. 


Aflăm mai multe de la Paul Iacobaş, şeful Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă din Bihor: "Am creat o serie de  trasee de cicloturism nemarcate în teren, dar există informaţii cu privire la urmărirea prin GPS, hărţi, descrieri de trasee în limbile engleză şi română. Există două centre de închiriat biciclete şi un microbuz care deserveşte turiştii care doresc să închirieze biciclete. In alte proiecte anterioare am reuşit să dezvoltăm o reţea de peşteri turistice. Peştera cu Cristale din mina Farcu  şi Peştera Meziadului sunt peşterile de top ale zonei. Ele sunt amenajate la cele mai înalte standarde din Europa, în ceea ce priveşte siguranţa vizitării şi impacul redus faţă de mediu al amenajărilor turistice. Aceste peşteri sunt urmate de Peştera Vadu Crişului şi Peştera Unguru Mare. Aceste patru peşteri  fac parte dintr-o reţea de peşteri amenajate pe care turiştii le pot vizita în condiţii foarte bune. Lucrăm şi  la o reţea de peşteri speo-turistice care vor fi disponibile începând din 2018.  Vor exista  10 peşteri care vor fi vizitate de diverse categorii de turişti, care nu vor fi amenajate cu podeţe, scări, lumini în interior, dar vor avea şi amenajări de siguranţă, vor exista nişte ghizi locali care vor însoţi turiştii. Pe lângă acestea, există o serie de parcursuri de aventură. Sunt două trasee de  via ferrata, adică trasee care  îmbină căţăratul cu drumeţia. Ele sunt expuse pe nişte pereţi verticali iar turistul poate să le parcurgă ajutându-se de nişte elemente fixate în pereţi cum ar fi scoabe de metal sau mâini curente din cablu. Cu echipament  de protecţie turiştii pot să le parcurgă şi fără să ştie să se caţere. De asemenea, există un parcurs de rafting care pleacă de la Bulz şi se termină la Vadu Crişului şi care parcurge spectaculosul Defileu al Crişului Repede. E un parcurs uşor spre mediu care poate fi adaptat şi poate fi parcurs inclusiv de copii, de tineri sau de familii. Pentru asta există barci de închiriat, există monitori şi firme care asigură asistenţă tehnică, astfel încât totul să se desfăşoare cât mai sigur cu putinţă".


In Munţii Pădurea Craiului, viitoare destinaţie ecoturistică a României, va fi amplasată o reţea de poteci tematice, interconectate între ele şi vizitabile pe bicicletă. Reţeaua de poteci ar urma să poarte numele de "Drumul carstului", deoarece acesta este relieful predominant în aria protejată, iar obiectivele carstice (peşteri, avene, izbucuri, chei, defilee) sunt de o amploare deosebită. Cea mai mare suprafaţă a  sitului Natura 2000 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului este acoperită de păduri. Acestea alternează cu poieni largi şi pajişti înflorite cu fâneţe sau culturi agricole instalate pe platourile carstice.  Despre biodiversitatea de aici ne  vorbeste Andrei Acs, managerul sitului Natura 2000 Pădurea Craiului:  "Pădurea Craiului este o arie protejată de interes european care adăposteşte peste 37 de specii de importanţă comunitară şi peste 16 habitate. Avem aici  specii de carnivore mari: lup, urs, râs, avem vidră, avem specii de floră protejate cum ar fi irisul de stepă sau dediţelul. Avem 3 habitate care sunt foarte importante, pentru că se regăsesc într-un procent foarte mic la nivelul Uniunii Europene, asta însemnând sub 0,5% pe tot teritoriul UE.  Important este să amintim de stejarul pufos care  se găseşte în Pădurea Craiului, o specie mediteraneană de arbore  rar întâlnită în această parte a ţării. Datorită  zonelelor stâncoase de calcar  care schimbă puţin microclimatul, din cauza căldurii emanate de la soare, aici  vegetează  mai multe specii de plante rarecare aparţin altor regiuni."


Munţii Pădurea Craiului înseamnă peşteri. Un număr important de peşteri  din această zonă oferă adăposturi pentru colonii de lilieci în diferite perioade ale anului. Andrei Acs:  "Avem peste 16 specii de lilieci. Cel mai mare liliac, care se găseşte în România, se numeşte Liliacul mare cu potcovă, dar avem şi cea mai mică specie care este cât o cutie de chibrituri. Toate peşterile  din Pădurea Craiului adăpostesc colonii de lilieci mai mari  sau mai mici. Avem aici peste 2000 de cavităţi naturale care se întind pe cele 40 de mii de hectare ale masivului muntos. In  peştera Meziad  avem a doua ca mărime  colonie de lilieci din România şi una dintre cele mai mari din Europa, având peste 60 de mii de exemplare în timpul iernii.In Pădurea Craiului avem şi rezervaţii naturale botanice, mai degrabă mixte. De exemplu, Defileul Crişului Repede este o rezervaţie care adună peşteri, vestigii arheologice,  specii de plante de o unicitate destul de spectaculoasă crescute pe versanţi, tocmai datorită acestui microclimat dat de albedoul ridicat al calcarului. Zona Pădurea Craiului este şi un habitat propice pentru cuibărirea păsărilor. Avem trei perechi de acvilă de munte, specie considerată dispărută dar care, în ultimii 10 ani, a început să revină în România. Avem  şi două cuiburi de barză neagră care este extrem de rară la nivelul Uniunii Europene".


Zona Pădurea Craiului este încă animată de tradiţii vii şi ocupaţii tradiţionale bine păstrate. In comuna  Roşia se găseşte o moară pe apă veche de mai bine de un secol, încă funcţională. Bisericile de lemn din Petreasa sau Beznea, sau cele de zid din Remetea şi Vadu Crişului, vă aşteaptă să le descoperiţi.


Una dintre primele destinaţii ecoturistice din România este  zona Mara-Cosău-Creasta Cocoşului din Maramureş. Mai sunt certificate Tara Haţegului, Colinele Transilvaniei şi Delta Dunării.



www.rri.ro
Publicat: 2016-05-27 10:00:00
Vizualizari: 1081
TiparesteTipareste