Batalionul 341 Infanterie Protecția Forței (BIPF) "Rechinii Albi", o nouă misiune NATO

batalionul 341 infanterie protecția forței (bipf) "rechinii albi", o nouă misiune nato Militarii Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței (BIPF) 'Rechinii Albi" au participat, luni dimineață, la Constanța, la ceremonia organizată cu ocazia plecării într-o nouă misiune NATO, la Baza Militară Kandahar, din Afganistan.

Militarii Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței (BIPF) 'Rechinii Albi" au participat, luni dimineață, la Constanța, la ceremonia organizată cu ocazia plecării într-o nouă misiune NATO, la Baza Militară Kandahar, din Afganistan.


În deschiderea ceremoniei, șeful Statului Major General (SMG), general dr. Nicolae Ciucă, a fost întâmpinat de comandantul subunității, lt. col. Liviu Necula și a trecut în revistă cele patru companii ale batalionului, pe platoul din Piața Ovidiu. După efectuarea apelului solemn, colonelul Aurel Godean, reprezentantul Comandamentului Forțelor Întrunite din cadrul SMG, a dat citire Ordinului de misiune, precizând că subunitatea a fost pusă la dispoziție pentru a participa la misiuni și operații în afara teritoriului național în anul 2016 și 2017, în baza hotărârii CSAT, începând cu data de 2 august, pentru o perioadă de șase luni, în vederea participării în teatrul de operațiuni Afganistan, în cadrul misiunii NATO-Resolute Support.


BIPF 341 'Rechinii Albi' va executa misiuni specifice de asigurare a protecției forței în zona de apărare terestră apropiată bazei militare Kandahar, în perioada august 2016 - martie 2017, în scopul sprijinirii Comandamentului de Sud pentru Instruire, Asistență și Consiliere a Forțelor Naționale de Securitate Afgane.


"Dragi camarazi, suntem siguri că misiunea voastră în Afganistan va fi un succes, rezultatele obținute în cadrul programului de pregătire și evaluare a capacității operaționale, recent încheiat, demonstrând din plin acest lucru. Să reprezentați cu cinste, demnitate și onoare tradițiile prestigioasei dumneavoastră unități a Armatei Române. În numele Comandamentului Forțelor Întrunite am onoarea să vă salut, vă doresc misiune ușoară și să vă întoarceți cu toții acasă sănătoși, la familii și cei dragi", s-a adresat militarilor col Aurel Godean.


Cei 420 de militari ai Batalionului 341 Infanterie "Rechinii Albi" au parcurs timp de patru luni un program intens de pregătire, pentru a acționa în cadrul misiunii NATO "Resolute Support", pentru asigurarea protecției forței bazei militare din Kandahar și pentru consilierea forțelor de securitate afgane.


Până în prezent. Batalionul 341 Infanterie a executat misiunile externe: "ROFND VIII-X" (2004-2005) în Kosovo, "IRAQI FREEDOM" (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.


Urmare a gradului înalt de profesionalizare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Macedonia și Turcia.


Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, Drapelul de Luptă al Batalionului 341 Infanterie a fost decorat cu: "Emblema de Onoare a Forțelor Terestre", "Emblema de Onoare a Statului Major General" și medalia "Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemne de război".



www.rri.ro
Publicat: 2016-07-25 21:14:00
Vizualizari: 1174
TiparesteTipareste