Zi de doliu naţional, funeralii pentru Regina Ana

zi de doliu naţional, funeralii pentru regina ana Sâmbătă, 13 august 2016, Majestatea Sa Regina Ana a României va fi purtată pe ultimul drum.

Sâmbătă, 13 august 2016, Majestatea Sa Regina Ana a României va fi purtată pe ultimul drum.


În Piaţa Palatului Regal a avut  loc o ceremonie funerară militară şi religioasă. Serviciul religios a fost oficiat de către Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Româno-Catolic de Bucureşti, având alături ierarhi şi un sobor de preoţi catolici. La ceremonie au fost prezenţi şi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, alături de patriarhul Daniel.


Alături de cele patru dintre cele cinci fiice ale reginei Ana, principesele Margareta, Elena, Sofia şi Maria participă şi reprezentanţi ai caselor regale din Europa, reprezentanţi ai instituţiilor din România şi din Republica Moldova şi membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. Regele Mihai nu participă din cauza stării de sănătate.


Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al Familiei Regale a României, programul funeraliilor este următorul:


De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge cu viteză redusă pe traseul Piaţă Palatului Regal - Bulevardul Magheru - Piaţă Română - Piaţă Victoriei - Bulevardul Aviatorilor - Piaţă Charles de Gaulle - Arcul de Triumf.


De la Arcul de Triumf, cortegiul funerar va continuă traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 - 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.


La ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine.  


Ceremonia se va desfăşura în două părţi: ora 15.00-15.50, în faţă Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Nouă Catedrala. Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeşului, în prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Româno-Catolic de Bucureşti.


În ţară noastră au loc funeralii regale după 78 de ani. Regina Ana va fi înmormântată la Curtea de Argeş, în Nouă Catedrala Arhiepiscopală şi Regală, necropola regilor României.



www.rri.ro
Publicat: 2016-08-13 11:57:00
Vizualizari: 515
TiparesteTipareste