Sportivul săptămânii: Fotbalistul Nicolae Stanciu

sportivul săptămânii: fotbalistul nicolae stanciu Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a marcat un nou gol pentru Anderlecht Bruxelles, care a învins cu scorul de 3-1 formaţia Kortrijk

Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a marcat un nou gol pentru Anderlecht Bruxelles, care a învins cu scorul de 3-1 formaţia Kortrijk, în deplasare, în etapa a 17-a a campionatului de fotbal al Belgiei. Stanciu a deschis scorul în minutul 29, a primit un cartonaş galben în minutul 36 şi a fost eliminat în minutul 59 pentru al doilea avertisment. Un alt fotbalist român, Alex Chipciu, a intrat la Anderlecht în minutul 62 şi a primit un cartonaş galben în minutul 90. Nicolae Stanciu are până acum patru goluri marcate în campionat şi două în Europa League sub tricoul echipei belgiene. În acest moment, Anderlecht Bruxelles se află pe locul 3 cu 31 puncte. În urma performanţei sale, Radio România Internaţional l-a desemnat pe Nicolae Stanciu sportivul săptămânii.

 

Tânărul fotbalist român s-a născut la 7 mai 1993 în comuna Cricău, din judeţul Alba (în centrul României). A debutat la Unirea Alba Iulia. A jucat primul său meci în Liga a doua la 15 ani împotriva echipei Corvinul Hunedoara, joc câştigat cu 4-1 de echipa sa. A debutat în Liga I la vârsta de 17 ani într-un joc cu Steaua Bucureşti, disputat pe 1 mai 2010 şi câştigat de formaţia din Alba Iulia cu scorul de 2-1.

 

În iunie 2010, echipa germană VfB Stuttgart l-a transferat în schimbul sumei de 500.000 de euro, dar a fost împrumutat pentru un sezon la echipa de unde a fost transferat, Unirea Alba Iulia. În 2011 a semnat pentru FC Vaslui, iar în 2013 a ajuns la Steaua Bucureşti. Anul acesta a fost transferat la Anderlecht.

 

Nicolae Stanciu a debutat în echipa naţională a României pe 23 martie 2016, într-un joc amical cu Lituania, în care a şi înscris unicul gol al partidei. Prima sa partidă oficială sub tricoul naţionalei a fost chiar deschiderea campionatului european, împotriva Franţei. România a pierdut cu 2-1, iar golul tricolorilor a fost înscris de Bogdan Stancu dintr-un penalty pe care l-a obţinut Stanciu, faultat de Patrice Evra.


www.rri.ro
Publicat: 2016-12-06 12:11:00
Vizualizari: 282
TiparesteTipareste