Scoarţa românească, new entry în patrimoniul UNESCO

scoarţa românească, new entry în patrimoniul unesco Experţii UNESCO au considerat că tehnica de ţesut "scoarţa" (covor tradiţional ornamentat după specificul locului) la război, a fost transmisă din generaţie în generaţie şi este o expresie a "creativităţii, identităţii şi coeziunii sociale"

Experţii UNESCO au considerat că tehnica de ţesut "scoarţa" (covor tradiţional ornamentat după specificul locului) la război, a fost transmisă din generaţie în generaţie şi este o expresie a "creativităţii, identităţii şi coeziunii sociale". Prin urmare, tehnica de realizare a covoarelor tradiţionale, cunoscute la noi sub numele de "scoarţe", a fost inclusă la începutul lunii decembrie a acestui an în patrimoniul UNESCO la propunerea României şi Republicii Moldova, cu care împărţim această artă tradiţională. Pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultiural Imaterial al Umanităţii, România a mai fost înscrisă cu: "Ritualul Căluşului" (2008), "Doina" (2009), "Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu" (2012), "Colindatul de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova" (2013) şi "Jocul fecioresc" (2015).


În vechime, "scoarţa" era folosită în special pentru decorul pereţilor şi se găsea în zestrea mireselor. Deşi acum este văzută mai mult ca o lucrare de artă, dr. Doina Işvănoni, cercetător etnolog la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti ne-a spus că tocmai elementul de viabilitate al obiceiului de ţesere a scoarţelor a fost important în analiza UNESCO: "În cea de-a 11-a sesiune interguvernamentală a Comitetului pentru salvgardarea patrimoniului cultural intangibil, desfăşurată în acest an la Adisabeba, în Etiopia, România a avut bucuria de a primi ratificarea unuia dintre dosarele pe care le-a înaintat, la Comitetul UNESCO pentru evaluarea elementului "Tehnici de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova. Elementul acesta, de patrimoniu cultural imaterial,  este unul dintre cele mai reprezentative, pentru că el vizează în primul rând o îndeletnicire destul de veche, aceea a ţeşutului. Este un element atestat încă din neolitic, ca activitate de preistorie umană. Pe de altă parte ştim că scoarţa şi acest tip de ţesătură extrem de fastoasă,  care împodobeşte casa, a fost trecută în foile de zestre ale domniţelor române. În casa ţărănească scoarţa este un element de fală. Ceea ce urmăresc însă în aceste promovări de patrimoniu cultural imaterial, comitetele UNESCO şi mecanismele de evaluare, este acel tip de viabilitate a elementului, adică cunoştinţele oamenilor de a realiza, ca şi vechime, şi astăzi  asemenea valori. UNESCO este interesat de felul în care oamenii îşi asumă aceste elemente ca forme de identitate culturală, ca formă de mândrie pentru nişte aspecte culturale prin care ei se identifică ca etnie."


Prin ce este importantă acestă recunoaştere internaţională am aflat tot de la dr. Doina Işvănoni: "Noi am confirmat prin această ratificare internaţională nu numai că avem şi acum oameni care lucrează scoarţe, avem de asemenea exponenţi, atât în România, cât şi în Republica Moldova, care continuă această preocupare casnică, dar că întreaga noastră istorie a făcut din scoarţă unul dintre segmentele prin care ne-am putut prezenta ca români. Scoarţa este, dacă ne gândim la începuturile de veac XX, când în marile expoziţii internaţionale care se organizau în Europa şi pe mapamond, elementul care a fost probabil cel mai bine reprezentat şi care a cuprins în entitatea sa cel mai bine calitatea de român. În toate expoziţiile organizate şi la Paris şi la New York şi la Barcelona, scoarţa românească a fost regina pavilionului nostru, alături de costumul popular."


Povestea scoarţelor româneşti se pierde în negura timpului. În vechime, ţărăncile au început să le ţeasă la război şi au înlocuit astfel bârnele căptuşite cu scoarţa de copac de pe perete. De acolo le vine şi numele. Miresele erau cândva mândre să le scoată din lada de zestre şi să îşi împodobească noua casă cu ele. Astăzi, pentru că este o muncă migăloasă şi puţine tinere mai au răbdare să stea ore în şir la război şi să deprindă tainele ţesutului, meştesugul este aproape pe cale de dispariţie. Şi totuşi românii apreciază acest obiect specific naţional, ne-a spus dr. Doina Işvănoni: "Ca o confirmare a identităţii româneşti strecurată în această scoarţă, în această muncă migăloasă, extrem de valoroasă, este şi faptul că scoarţa este principalul bagaj pe care cei plecaţi în străinătate la muncă sau cu alte ocazii, îl iau cu ei pentru a arăta că sunt români. Este emoţionant cum în Spania, în Italia, în America, în Canada, oamenii duc cu ei o bucată de ţesătură şi o cămaşă, pentru că în felul acesta vor arăta de unde sunt, vor arăta cine sunt şi, mai mult decât atât, vor arăta cu demnitate de ce sunt în stare. Prin aceste piese, prin aceste cunoştinţe demonstrăm celorlaţi creativitate, originalitate, hărnicie, dar în acelaşi timp mult bun gust, rafinament."


În prezent, România mai are de completat dosarul pentru recunoaşterea pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, şi pentru anul viitor îşi propune,împreună cu Republica Moldova, Bulgaria şi Macedonia ca toate practicile şi ritualurile de mărţişor să intre pe lista UNESCO. 


www.rri.ro
Publicat: 2016-12-25 11:08:00
Vizualizari: 3824
TiparesteTipareste