Londra pregăteşte Brexitul

londra pregăteşte brexitul Care este strategia Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană? Premierul Theresa May a conturat-o succint.

Votul de anul trecut al Marii Britanii în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană nu trebuie interpretat ca o respingere a Uniunii, ci doar ca o dorinţă a ţării de a-şi exercita vocaţia ei universală, de a se deschide mai mult către lume. Acesta este, în esenţă, mesajul pe care primul ministru britanic conservator, doamna Theresa May, l-a prezentat la Forumul Economic Mondial de la Davos. La numai două zile după ce a vorbit, la ea acasă, despre strategia unui Brexit dur, şefa Cabinetului din Downing Street a încercat, în Elveţia, să liniştească elita economică mondială. Dar ce doreşte Londra exact?

 

O ruptură clară şi netă de Uniunea Europeană, ceea ce presupune inclusiv ieşirea de pe piaţa unică, la care, totuşi, va dori să aibă un acces cât mai mare, în condiţiile în care 44% din exporturile britanice din 2015 au mers către ea. O rămânere pe această piaţă însumând 500 de milioane de consumatori ar fi incompatibilă cu prioritatea numărul unu a britanicilor: controlul mai strict al imigraţiei europene. Marea Britanie - spune Theresa May - este deschisă şi tolerantă, dar mesajul cetăţenilor ei a fost foarte clar, şi anume că, prin Brexit, trebuie controlat numărul de europeni care decid să vină la ei în ţară.

 

Ce se va întâmpla cu noi? Cu pensiile noastre? Cu copiii noştri? Sunt tot atâtea întrebări pe care şi le pun atât cele 3 milioane de expaţi europeni din Marea Britanie, cât şi cei până la 2 milioane de britanici din UE. Vor avea nevoie de vize, de permis de muncă, de autorizaţii de şedere sau vor trebui, pur şi simplu, să îşi facă bagajele? Deocamdată, nimic nu e mai incert, dar pentru România, perspectiva punerii în discuţie a principiului liberei circulaţii a lucrătorilor comunitari este de neconceput.

 

Apoi, premierul britanic vorbeşte de ‘un nou acord’ vamal cu Uniunea Europeană. Una peste alta, potrivit dnei May, succesul Uniunii Europene este în interesul Londrei, astfel încât Marea Britanie va rămâne cel mai bun prieten şi vecin al partenerilor ei europeni. În paralel, Marea Britanie va privi dincolo de frontierele Uniunii Europene, sperând să devină o mare naţiune comercială la nivel mondial prin semnarea propriilor acorduri cu ţări din Commonwealth, cu Statele Unite ale Americii şi cu giganţii asiatici.

 

În plus, Regatul Unit, care a fost atât de des în avangarda schimbărilor economice şi sociale, îşi va intensifica noul rol asumat de cel mai puternic avocat pentru afaceri, pieţe şi comerţ liber oriunde în lume - mai afirmă doamna Theresa May. Numai timpul va putea spune în ce măsură dorinţa britanicilor de a ieşi puternici din Uniunea Europeană va fi încununată de succes! Cel târziu la finele lunii martie, guvernul de la Londra trebuie să declanşeze oficial procedura de divorţ. Va fi preludiul unor negocieri dure cu Bruxelles-ul şi cu partenerii europeni, negocieri estimate, în cel mai bun caz, la doi ani.


www.rri.ro
Publicat: 2017-01-20 11:51:00
Vizualizari: 401
TiparesteTipareste