Bilanţ la Consiliul Concurenţei

bilanţ la consiliul concurenţei 2016 a fost un an record din punctul de vedere al identificării practicilor anticoncurenţiele în economia românească.

2016 a fost un an record din punctul de vedere al identificării practicilor anticoncurenţiele în economia românească. Totodată, a fost al doilea an consecutiv în care Consiliul Concurenţei a câştigat toate procesele intentate de companiile sancţionate şi care au ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-un interviu pentru Radio România: A fost un an foarte intens. S-a muncit foarte mult şi, în parte, nu în totalitate, dar în parte, rezultatele reflectă acest efort. Desfăşurăm investigaţii, depistăm, sancţionăm încălcările legii. Acolo cred că rezultatele sunt foarte bune. Acolo unde ar trebui să colaborăm cu alte instituţii pe zona de acte normative, acolo, sigur, sunt lucruri pe care eu le-aş considera ca fiind succese, dar sunt şi lucruri pe care nu am reuşit să le finalizăm în 2016. Din punctul de vedere al identificării şi sancţionării practicilor anticoncurenţiale, e un nou an de record de număr de investigaţii finalizate, sunt 25 de cazuri pe care le-am finalizat anul trecut, ceea ce e undeva de trei ori mai mult decât făceam, să spunem, acum cinci-şase ani. Şi e o creştere accentuată a volumului de activitate. Ce ne ajută este faptul că foarte multe companii îşi recunosc sancţiunea, deci, din 120 de companii sancţionate, aproape 100 au recunoscut încălcarea legii, ceea ce, evident, ne va ajuta în activitatea în instanţă, adică nu vom avea atât de multe procese. Acesta ar fi un prim lucru care aş spune că este foarte bun. Şi, în general, activitatea noastră în instanţă a mers bine, am finalizat cu succes cel mai mare caz din istoria noastră şi a ţării, amenda de 200 de milioane de euro acordată firmelor petroliere. S-au terminat toate procesele anul trecut la Înalta Curte, au fost anumite reduceri de sancţiuni, deci, undeva la 80% s-a confirmat de către Înalta Curte şi banii aceştia sunt rămaşi la dispoziţia bugetului. Deci, 80% din 200 de milioane, undeva, 160 de milioane de euro au intrat la stat.”

 

Câte investigaţii aţi deschis în 2016 şi ce aţi urmărit? Bogdan Chiriţoiu: „Mai puţine decât am finalizat, deci avem 12 cazuri care au fost deschise anul trecut, dar sunt pe sectoare foarte importante, trucări de licitaţii, care privesc licitaţiile publice deci, de fonduri publice, care privesc industria lemnului, piaţa agenţiilor de turism, deci activitatea tour-operatorilor. Cel mai important caz consider că este în ce priveşte comportamentul companiilor de pe piaţa de asigurări. Acolo vorbim, într-adevăr, de companii foarte mari şi care afectează viaţa tuturor românilor.”

 

De altfel, Consiliul Concurenţei suspectează că firmele de asigurări din România au schimbat ilegal informaţii prin intermediul unei reviste de profil, iar investigaţia va fi finalizată la jumătatea acestui an. Bogdan Chiriţoiu a amintit că, anul trecut, Consiliul Concurenţei a plafonat tarifele RCA, aceasta fiind prima dată în 20 de ani când preţurile pe o piaţă teoretic liberă au fost plafonate. "Am considerat că turbulenţele de pe piaţă sunt suficient de mari, astfel încât plafonarea preţurilor a fost justificată", a menţionat Chiriţoiu. Potrivit acestuia, instituţia va analiza efectele în piaţă ale plafonării. "Ne aşteptăm ca, după perioada de şase luni, care expiră în aprilie, lucrurile să intre în normal, adică piaţa să funcţioneze cu preţuri rezonabile; preţuri rezonabile însemnând preţuri nu foarte mari, dar totuşi suficient de mari ca să acopere daunele care trebuie suportate: reparaţiile maşinilor lovite şi despăgubirea victimelor accidentului, atât în ţară, cât şi în străinătate", a explicat

 

Bogdan Chiriţoiu: Sunt o serie de lucruri care ne-au rămas din 2016. De exemplu, pe partea de legislaţie suntem mulţumiţi de ordonanţa la care am contribuit privind RCA, dar, evident, ea va trebui să treacă prin Parlament şi, între timp, expiră şi perioada de şase luni de îngheţare a tarifelor RCA, deci trebuie să ne asigurăm că piaţa va funcţiona liber, dar bine, în viitor. De asemenea, avem o directivă europeană pe care nu am reuşit să o transpunem. Textul e gata. E o directivă care facilitează acţiunea în instanţă a victimelor comportamentelor anti-concurenţiale, deci dacă o companie sau un cetăţean a fost prejudiciat de un cartel, să spunem, are posibilitatea să ceară despăgubiri în instanţă, bazându-se pe documentele, pe dovezile pe care noi, Consiliul Concurenţei, le-am strâns şi pe decizia pe care noi am luat-o, el poate să ceară despăgubiri. E o prioritate a acestui an să reuşim să transpunem directiva europeană.”


www.rri.ro
Publicat: 2017-02-14 14:35:00
Vizualizari: 626
TiparesteTipareste