Români în lume - 03.04.2017

români în lume - 03.04.2017	O retrospectivă consacrată Getei Brătescu, considerată în România, dar şi în străinătate, drept una dintre cele mai importante artiste contemporane, va fi deschisă pe 6 aprilie, la Camden Arts Centre din Londra.

 

Cu ocazia celor 60 de ani de la înfiinţarea sa, revista de cultură "Tribuna", organizează un turneu de prezentare în Italia a publicaţiilor sale în limba italiană. Prima etapă este Roma, pe 4 aprilie, la Accademia di Romania  urmată, pe 7 aprilie, de  Padova,  la Musei civici Agli Eremitani. Vor lua cuvântul Mircea Armanşi Pavel Azap din echipa editorială, Prof. Stefan Damian din cadrul Universităţii din Cluj-Napoca, Prof. Maria Milvia Morciano.Vor fi prezentate două dintre cele mai recente volume publicate în limba italiană de revista Tribuna: Ani Bradea,Poemi dal muro, şi Dino Capana,Canti orfici, oediţie bilingvă româno-italiană. Tribuna, o revistă de cultură care apare la Cluj, a fost fondată de Ioan Slavici în 1884 şi reînfiinţată în 1957.

 

O retrospectivă consacrată Getei Brătescu, considerată în România, dar şi în străinătate, drept una dintre cele mai importante artiste contemporane, va fi deschisă pe 6 aprilie, la Camden Arts Centre din Londra.  Aceasta este prima expoziţie majoră a unui artist român găzduită de celebrul spaţiu expoziţional londonez şi cuprinde o selecţie de peste 40 de lucrări. Potrivit ICR Londra, expoziţia celebrează o creativitate pe cât de remarcabilă, pe atât de diversă, care s-a exercitat, timp de decenii, în medii precum tapiseria, litografia, fotomontajul, colajul, instalaţia şi performance-ul. Aceasta este deschisă până pe 18 iunie. Născută în 1926 şi supranumită marea doamnă a artei conceptuale româneşti, Geta Brătescu este o reprezentantă importantă a avangardei postbelice, a cărei contribuţie artistică foarte complexă este rezultatul studiilor în literatură şi filosofie, urmate în paralel cu cele de artă. Scriitoare, ilustratoarea, printre altele, a traducerii lui "Faust" semnate de Ştefan Augustin Doinaş, director artistic al revistei "Secolul 20", Geta Brătescu s-a remarcat în cele mai diverse medii expresive, printre care grafica, gravura, ilustraţia de carte, desenul şi colajul textil, tapiseria, obiectul, performance-ul, fotografia, foto-instalaţia şi filmul. Lucrările ei se regăsesc în colecţii importante la New York, Paris, Londra, Los Angeles, San Francisco, Varşovia.

 

Institutul Cultural Român "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul iniţiază un proiect de anvergură: prima ediţie a Festivalul Filmului Românesc la Istanbul, care se va desfăşura între 8-29 aprilie la Centrul Cultural Akbank, partenerul ICR Istanbul în acest demers. În deschidere, pe 8 aprilie, va avea loc proiecţia filmuluiBucureşti nonstop (2015) regizat de Dan Chişu.Restul e tăcere (2007) în regia lui Nae Caranfil va avea proiecţia pe 18 aprile. Urmează, pe 22 aprilie,Chuck Norris vs communism(2015) în regia Ilincăi Călugăreanu şi Sunt o babă comunistă(2013) - semnat Stere Gulea, proiecţie pe 25 aprile. "O secundă de viaţă", realizat în 2009 de regizorul Ioan Cărmăzan, închide festivalul, pe 29 aprile.

 

Institutul Cultural Român de la Viena organizează, pe 11 aprilie, la Altes Rathaus, un concert "In memmoriam" Dinu Lipatti. Pianistul şi compozitorul Matei Bucur Mihăescu şi violonistul Sabin Penea vor susţine un recital de muzică clasică. Din program: Nocturnă pentru pian de Dinu  Lipatti şi Suita pentru vioară şi pian în mi minor"In memoriam" de Matei Bucur Mihăescu, compusă de acesta între anii 2012-2013. Creaţia sa numără peste 200 de lucrări muzicale pentru pian, orchestră, cor şi diverse formule instrumentale.Sabin Penea este licenţiat în vioară. A susţinut numeroase concerte, atât ca solist cât şi în diverse ansambluri camerale, în România, Germania, Bulgaria, Austria, Franţa, Turcia, Italia şi Elveţia. 


www.rri.ro
Publicat: 2017-04-03 12:10:00
Vizualizari: 292
TiparesteTipareste