Politicianulu Ion I. C. (Ionel) Brătianu easte considerat ţel mai bunulu pe care lu-are avută România în primele trei dechenii a secolului 20. Vizionar, el reuşit, arada de ţei doil’ suveran’i Ferdinand şi Maria, să bagă România pe cursul bun ale istorie şi să-l’i da ună noauă dimensiune statală.
Ionel Brătianu fu primulu hil’iu a revoluţionarului paşoptistu Ion C. Brătianu, cu rol decisiv tru naşterea a Româniil’ei modernă. Si născu tru 1864 şi are urmată, tut ca tată-său, ună carieră de inginer. Are studiat în Franţa şi are obţânută licenţa tru apunţă şi geadei. Are intrată în politică la 35 de ani, în Partidulu Naţional Liberal, şi fu prim-ministru de ţinţe ori, aţeale mai multile mandate di premier din istoria Româniil’ei. Francofil, fu unulu di aţel’i mai fervenţâl’i avocaţ a intraril’ei ale Românie în primulu polim mondial arada di Antanta franco-britanică.
În arhiva Centrului de Istorie Orală di-tru Radiodifuziunea Română exiistă mărturia juristului şi diplomatului Alexandru Danielopol care lu-are cunoscută pe Brătianu, copil hiinda. Interviulu fu înreghistrat di-tru 1995. ”Escu din familia Brătianu şi hiu pirifan că escu din familia Brătianu. Fuiu crescu în spiritulu a Brătian’ilor, di aform’ia că Brătian’il’i avea ca şef de familie nu pe Ionel Brătianu, că pi Sabina Cantacuzino. Eara feata ţea marea din toţ copiil’i a lu Ion Brătianu şi eara ună fiinţă foarte inteligentă şi, tru tut aţeluşi chiro, foarte autoritară şi aproapea toată lumea se lua după ţe spunea ea. De doauă ori pe an eara dejunuri la Sabina Cantacuzino iu, indiferentu de lucurlu pe care lu avea, eara şi Ionel Brătianu, iu eara şi fraţâl’i a lui Vintilă şi Dinu. Pi Ionel Brătianu lu-am cunoscut de m’ic. Ionel Brătianu şi tatăl a meu ţânea unulu la alantu multu di multu, tatăl a meu vru să-l împacă pe Gheorghe Brătianu, primulu a lui hil’iu, cu Ionel, ama nu su putu.”
După 1918, după formarea a Româniil’ei Mare, Ionel Brătianu beneficie de un capital enorm de inaghime. Danielopol îşi amintea un episod ilustrativ. ”Ionel Brătianu eara un om care giuca la maximum pe prestanţa lui. Va va spun un lucru pe care lu-am vedzută eu de la firida/fereastra mea. Într-ună dzuuă viniră, lucru care nu para eara di multile ori atumţea, cum va dzâţim nişte grevişti să aurle şi să zghilească pi mutata, cu pancarte şi cu nu mai ştiu ţe... “Huoo! Bum!” făţea halat şi toate alante. Eara poliţiştil’i cu capelă, puţân à la Caragiale. Avea vinită poliţiştil’i cu bastoane şi cu tot ţi lipsea, ama demonstranţâl’i nu avea faptă ici ţiva. Eara aclo, băgaţ tru aţea curte care făţea un semiţercl’iu, până la uşa a lu Brătianu, şi urla şi zghilea. Şi si del’ide uşa şi apare Ionel Brătianu cu ună căciulă şi cu ună ghună di chelae cu lână până dipade. Fără să spună un zbor, maşi cu un ghestu care spunea “Lăsaţ-me să trec!”, diunăoară si deadiră toţ la nă parte ca în episodulu biblic când Moise are despărţâtă Marea ARoşe. Brătianu se duse până la poartă, si turnă şi lă spuse: “Tora fudziţ că mi plictisitu!” Nu lă spuse niţeun zbor, nu l’i întribă ţi vrea sau ţe putea să facă trâ el’i, ici ţiva. Tricu printră el’i şi niţeun insu nu mata spuse un zbor. Canda eara un sâmtu, ună fantomă care treţea! Spuse ţi spuse, si turnă în casă şi încl’ise uşile demonstrativ, cu puţână vaze. Lumea nu ştea pre iu să fugă mai aghon’ea, nu fu nevol’ie di poliţie, nu fu nevol’ie de ici ţiva. Aestu eara Ionel Brătianu!”
Brătianu fu om de cultură, ază în Bucureşti, în fosta lui locuinţă, funcţionânda Aşezămintele Culturale Brătianu.
Autor: Steliu Lambru
Armânipsire: Hristu Steriu