Eforturi guvernamentale pentru întărirea mediului de afaceri

eforturi guvernamentale pentru întărirea mediului de afaceri Economia globală se bazează din ce în ce mai mult pe întreprinderile mici şi mijlocii. La nivel european, IMM-urile reprezintă 99 la sută din totalul companiilor.

Economia globală se bazează din ce în ce mai mult pe întreprinderile mici şi mijlocii. La nivel european, IMM-urile reprezintă 99 la sută din totalul companiilor. Ele asigură, pe bătrânul continent, două treimi dintre locurile de muncă din sectorul privat şi contribuie cu mai mult de jumătate din valoarea adăugată totală creată de întreprinderile din UE. România nu face excepţie, dar dinamica evoluţiei IMM-urilor este inferioară celei europene. Potrivit statisticilor, ţara noastră este pe ultimul loc în Uniune în ceea ce priveşte densitatea de întreprinderi mici şi mijlocii active. 


La nivel guvernamental, Ministerul pentru Mediul de Afaceri de la Bucureşti şi-a propus să dinamizeze crearea de politici şi programe pentru susţinerea companiilor mici şi mijlocii în mod special. A fost elaborat, printre altele, un pachet de legi având menirea de a crea un mediu de afaceri mai predictibil, mai prietenos, şi care să ofere mai multă siguranţă IMM-urilor. Dintre aceste acte normative, Ilan Laufer, ministrul român pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a menţionat în primul rând, într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România Internaţional, aşa-numita Lege a Prevenirii, document depus deja la Senat: "Este o lege care are menirea de a crea un echilibru între autorităţile de control ale statului român şi contribuabil. Pentru peste 500 de contravenţii, autorităţile cu atribuţii de control nu vor mai putea să sancţioneze în mod automat companiile şi vor fi obligate să le creeze un plan de remediere şi să le dea un termen de 90 de zile. Doar după această perioadă vor reveni în control. Dacă, în acest timp, contribuabilul şi-a pus lucrurile în ordine, nu va mai fi sancţionat. Ceea ce este, cred eu, un foarte mare pas înainte".


Din acelaşi pachet mai face parte legea lobby-ului, menită să asigure transparenţa intereselor şi transparenţa deciziilor în administraţia publică. Foarte importantă este şi Legea Parteneriatului Public - Privat, având scopul de a îmbunătăţi cooperarea între administraţia publică, centrală şi locală, şi oamenii de afaceri  români şi străini. Proiectul acestui act normativ este în procedură de avizare, în interiorul Ministerului pentru Mediul de Afaceri. Cu detalii, ministrul Ilan Laufer: "Cred că este o lege extrem de importantă pentru România, care are un potenţial uriaş să aducă plusvaloare. Avem instituţii internaţionale care sunt interesate să acorde sume suplimentare pentru România, odată ce vom avea cadrul legal pentru parteneriatul public - privat. Cred că este foarte important să înţelegem că România traversează un moment foarte bun. Suntem mai vizibili pe plan european şi global şi avem, la ora actuală, un potenţial major de a atrage investiţii în România".


În sprijinul creării de noi afaceri mici şi mijlocii a fost pus la punct programul Start Up Nation, cu un buget de aproximativ 380 de milioane de euro, dintre care aproape o treime din fonduri europene nerambursabile, iar restul, din fonduri bugetare. Statul oferă, practic, o sumă de maximum 40 de mii de euro pentru demararea unei noi afaceri. Despre stadiul în care se află acest program aflam detalii de la ministrul roman pentru mediul de afaceri, Ilan Laufer: "Programul este într-un stadiu foarte avansat. Sunt deja foarte mulţi beneficiari din program care au semnat acordurile de finanţare şi, mai departe, au semnat inclusiv cu partenerii noştri de implementare şi au început implementarea acestor proiecte. Estimez că în cel mai scurt timp vom finaliza întregul proces de contractare. Este, într-adevăr, cel mai ambiţios program de start up‑uri care a fost creat şi derulat vreodată în Uniunea Europeană. Discutăm de o finanţare pentru aproximativ nouă - zece  mii de companii, un exemplu pentru Uniunea Europeană, un program care aduce în economia noastră 21 de mii de antreprenori. Discutăm de o generaţie nouă de antreprenori, cu o vârstă medie de aproximativ 36 de ani. Din totalul acestora, 45 la sută sunt femei antreprenori. Deci este un program de foarte, foarte mare importanţă şi potenţial pentru România".


Pentru a fi cât mai atractiv, mediul de afaceri din România are nevoie de mai multă promovare peste hotare. În acest sens, ministrul Ilan Laufer a încheiat un acord cu Camera de Comerţ şi Industrie a României. Să aflăm mai multe detalii...  "În primul rând, ne dorim o normalizare şi o eficientizare a misiunilor economice pe care Guvernul României le are în străinătate. Cred că este normal să avem o colaborare cât se poate de apropiată cu mediul de afaceri, care doreşte să-şi extindă activitatea în diverse ţări în care există misiuni economice din partea Guvernului. În acest sens, am decis, de comun acord cu preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, domnul Mihai Dărăban, să avem un protocol de colaborare în baza căruia să ne pună la dispoziţie diverse companii care sunt interesate să se alăture delegaţiilor oficiale şi, în acest fel, să întărim şi relaţiile externe şi să ajutam şi companiile româneşti să ajungă pe noi pieţe".


Iniţiativele autorităţilor de a dinamiza mediul de afaceri şi de a promova companiile româneşti în străinătate nu pot fi însă cu adevărat eficiente în lipsa unei mentalităţi favorabile creării şi derulării de afaceri, mai ales în rândul tinerilor. Ilan Laufer, ministrul român pentru mediul de afaceri, crede că, la acest capitol, este încă nevoie de eforturi. "Trebuie să fim activi! Trebuie să încurajăm oamenii să se apropie de antreprenoriat. Trebuie să îi încurajăm să adopte o direcţie de cultură antreprenorială mai bine dezvoltată şi aceasta a fost una dintre priorităţi de când am preluat mandatul la acest minister". 


www.rri.ro
Publicat: 2017-10-24 12:07:00
Vizualizari: 422
TiparesteTipareste