Botoşani

botoşani Vă invităm astăzi în cel mai nord-estic municipiu al României, Botoşani.

Vă invităm astăzi în cel mai nord-estic municipiu al României, Botoşani. Şi asta şi pentru a scăpa de aglomeraţia zonelor turistice tradiţionale, dar şi pentru a descoperi un loc încărcat de istorie, o zonă multiculturală, în care români, armeni, evrei, lipoveni şi ţigani locuiesc cu mândrie, de secole.


Parfumul oraşului vechi poate fi simţit şi astăzi, ne-a spus Florentina Gherghiţă, director al Centrului naţional de informare şi promovare turistică Botoşani, care ne-a propus câteva repere ale unei vizite:  "Putem să începem cu cea mai veche biserică armenească din Europa, din 1350. Avem biserici şi o mănăstire, de pe vremea lui Ştefan cel Mare, avem locul unde s-a născut Mihai Eminescu şi biserica unde a fost botezat, avem locurile în care mergea, cafeneaua, restaurantul, avem casa memorială Nicolae Iorga. Avem un Muzeu etnografic deosebit, mai avem Fundaţia Ştefan Luchian, acesta fiind născut tot în judeţul Botoşani, cu muzeografi deosebiţi, precum şi un oraş care din 2012 a fost declarat ca un oraş verde, foarte curat şi cu foarte multă verdeaţă şi care aşteaptă cât mai mulţi vizitatori."


Centrul Vechi al oraşului este grupează un număr mare de clădiri cu destinaţie comercială datând din secolele XVII - XVIII. Clădirile sunt dispuse sub formă de L, iar faţadele au forme arhitecturale din cele mai diverse, mai ales de factură apuseană, prelucrate creator în forme tradiţionale, specifice acestui tip de construcţii. Curţile interioare prezintă aranjamentul clasic al caselor de târgoveţi, cu galerii din stâlpi de lemn, balcoane din fier forjat si geamlâcuri susţinute de console de lemn profilate.


Şi cum în ultima vreme, Botoşaniul şi-a propus să se dezvolte din punct de vedere turistic, 90% dintre clădirile istorice din oraş au fost renovate, iar indicatoarele turistice au fost refăcute, inclusiv cele către zonele mai îndepărtate din judeţ, după cum ne-a spus interlocutoarea noastră.


Vizitat de armeni şi evrei aflaţi în căutarea patrimoniului cultural, Botoşaniul a intrat şi în atenţia vizitatorilor din SUA, Italia, Japonia. Dincolo de festivalurile de peste an, de care turistul se poate bucura, Botoşaniul se pregăteşte de sărbătorile de iarnă cu obiceiuri asemănătoare cu cele bucovinene. Ne spune cum îşi aşteaptă Botoşaniul turiştii Florentina Gherghiţă, director al Centrului naţional de informare şi promovare turistică Botoşani: "Îi aşteptăm cu aceleaşi obiceiuri care se aseamănă cu cele din Bucovina, iar de sărbători avem târg de meşteşugari, târg cu produse tradiţionale, avem defilări cu cete, cu capra, cu ursul, benzile care sunt la noi de Anul Nou, cu măştile vestite. Avem doi meşteri foarte iscusiţi în judeţul Botoşani, care fac măşti. Pe lângă acestea avem destule locuri de cazare, avem hoteluri de patru, de trei stele, avem pensiuni de trei stele, deosebite, iar de la anul vom completa şi cu un parc foarte mare de agrement  de 48 de hectare."


Cât despre bucate, aici este originea tochiturii moldoveneşti şi a celebrelor plăcinte "Poale în brâu", sarmalele au reţetă diferită, specifică locului, iar ca mărci înregistrate, aici vă puteţi bucura de cozonacul de Botoşani şi de un caşcaval originar din Botoşani, cu înveliş de ceară.


www.rri.ro
Publicat: 2017-11-29 10:55:00
Vizualizari: 1363
TiparesteTipareste