Jurnal românesc - 14.12.2017

jurnal românesc - 14.12.2017 Aproape 16 mii de medici români au plecat din ţară şi lucrează în străinătate, în special în UE.

În România este, de astăzi, doliu naţional timp de trei zile în memoria regelui Mihai I. Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului suveran este depus în Sala Tronului de la Palatul Regal din Bucureşti, unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea, astfel ca toţi cei care vor să îi poată aduce un ultim omagiu. Ajuns, miercuri, în România, sicriul a fost depus, pentru câteva ore, la Castelul Regal Peleş, de la Sinaia, unde au prezentat condoleanţe oficiali de la Bucureşti şi din Republica Moldova,  diplomati. Numeroase persoane au ieşit pe traseul cortegiului funerar, între aeroport şi Sinaia, pentru a-şi lua rămas bun de la ultimul Rege al României (1940-1947). Mihai I a murit pe 5 decembrie, în Elveţia, la 96 de ani. El va fi înmormantat în necropola regală de la Curtea de Arges, la funeralii anunţându-şi prezenţa personalităţi din întreaga lume, inclusiv şefi de stat, de guvern şi membri ai unor familii regale.


Aproape 16 mii de medici români au plecat din ţară şi lucrează în străinătate, în special în UE, potrivit unui studiu publicat de Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor, un grup format din mai multe ONG-uri din tara. Cercetarea releva ca este nevoie de 600 de medici de familie şi de 4.000 de medici specialişti. Pe de alta parte, numărul angajaţilor din sectorul cercetare-dezvoltare a scazut cu 30% in ultimii 20 de ani. Studiul a analizat migraţia forţei de muncă înalt calificată în trei domenii - medicină, cercetare-dezvoltare şi tehnologia informaţiei.


Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a participat la o acţiune de informare a comunităţii de cetăţeni români din Franţa cu privire la măsurile pe care le implementează, pentru a încuraja reîntoarcerea acestora în ţară. Evenimentul a fost organizat, în 12-13 decembrie, la Paris, în colaborare cu Ambasada României în Republica Franceză şi cu Pole - Emploi, Serviciul Public de Ocupare din Franţa.  Astfel, românii din diaspora au fost informaţi cu privire la sistemul asigurărilor pentru şomaj şi măsurile pentru stimularea ocupării implementate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România. S-a discutat, de asemenea, despre drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, serviciile de asistenţă şi consiliere oferite de Agenţie pentru demararea unei afaceri, primele de mobilitate, sistemul asigurărilor pentru şomaj şi anume principii generale, eligibilitate, depunerea documentaţiei, calculul indemnizaţiei, exportul prestaţiilor de şomaj, coordonatele organismelor competente.


Guvernul Republicii Moldova a aprobat un proiect de lege privind schimbarea în Constituţie a denumirii limbii oficiale de stat din aşa-zisa limba moldovenească în limba română. Conform proiectului de lege, se propune înlocuirea sintagmei "limba moldovenească, care funcţionează pe baza grafiei latine" cu "limba română". Preşedintele Igor Dodon a calificat drept inadmisibilă modificarea denumirii limbii oficiale.  El şi-a exprimat convingerea că acest amendament nu va obţine în Parlament voturile necesare adoptării.


www.rri.ro
Publicat: 2017-12-14 11:45:00
Vizualizari: 534
TiparesteTipareste