Mesaj al Custodelui Coroanei: Este primul nostru Crăciun fără Regele Mihai

mesaj al custodelui coroanei: este primul nostru crăciun fără regele mihai Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei: E primul Crăciun fără Regele Mihai; ea remarcă "aşezarea împreună a întregii noastre naţiuni" cu ocazia funeraliilor Regelui.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, afirmă, într-un mesaj transmis duminică, faptul că acesta este primul Crăciun fără Regele Mihai, ea remarcând "aşezarea împreună a întregii noastre naţiuni" cu ocazia funeraliilor din urmă cu două săptămâni.

 

"Români, timp de mai multe decenii, trecând prin zilele cele mai întunecate ale războiului şi ale dictaturii comuniste care i-a urmat, Regele Mihai a trimis în această zi a fiecărui an mesajul lui către naţiune. Din fragedă copilărie îmi amintesc grija cu care tatăl meu scria aceste discursuri şi neliniştea pe care o încerca până hotăra ce cuvânt era mai potrivit. Mesajul de Crăciun a fost pentru el, în zilele de gheaţă ale surghiunului, singura formă de comunicare directă cu românii, pe care jurase să-i ocrotească şi să-i apere; a fost, la modul propriu, sfânta lui Împărtăşanie laolaltă cu toţi românii. Acesta este primul nostru Crăciun fără Regele Mihai dar, anul acesta, sărbătorind naşterea Mântuitorului, noi omagiem totodată viaţa şi împlinirile celui de-al patrulea monarh al Statului român modern", afirmă Custodele Coroanei în mesaj.

 

Ea subliniază, totodată, "atmosfera extraordinară de la funeraliile Regelui": "Istoria va da, inevitabil, verdictul său privitor la domnia Regelui Mihai. Dar atmosfera extraordinară de la funeraliile Regelui, felul în care întreaga naţiune s-a unit în durere la trecerea sa în lumea drepţilor, este semnul că timpul prezent şi-a dat deja verdictul privitor la domnia Regelui Mihai cel Statornic şi Drept. Nu vom uita niciodată gesturile simple de devotament ale milioanelor de români cărora li s-a îndoliat sufletul la dispariţia Regelui, nu vom uita oamenii care s-au aliniat la marginea şoselelor şi căii ferate, pe ultimul Lui drum, unii ţinând în mână o singură floare, alţii un mic drapel naţional sau Biblia familiei lor, clasele de şcolari care au ieşit de-a lungul drumului convoiului funerar în frunte cu profesorii lor, elevii de la Sfântul Sava, şcoala tatălui meu, care au venit la Sala Tronului să fie alături de Rege o clipă".

 

Custodele Coroanei României menţionează că toţii şefii de stat care au venit la Bucureşti cu ocazia funeraliilor au constatat că naţiunea română este "unită în suferinţă" şi "hotărâtă asupra viitorului ei".

 

"Nu voi uita vreodată nici răspunsul unificator al Preafericitul Patriarh Daniel şi al întregii noastre Biserici, nici cel al Preşedintelui, Parlamentului, Guvernului şi al întregii noastre clase politice, împreună cu cel al înalţilor reprezentanţi aleşi de peste Prut, atunci când tatăl meu s-a ridicat la Ceruri. Ştiu că nimic nu ar fi dat Regelui Mihai mai multă satisfacţie decât aşezarea împreună a întregii noastre naţiuni. Şi vă asigur că toţi şefii de Stat care au venit la Bucureşti pentru a fi aproape de Rege pe ultimul său drum şi-au dat imediat seama că se află în faţa unei naţiuni unită în suferinţă, unită în mândria propriilor izbânzi şi hotărâtă asupra viitorului ei. Fiindcă, în ciuda faptului că nu trebuie să uităm niciodată pe Regele Mihai cel Statornic şi Drept, este datoria noastră să privim spre viitor. Familia Regală va continua, cu aceeaşi constanţă, să susţină şi să consolideze interesele ţării noastre. În lunile următoare, în consonanţă cu autorităţile Statului, voi face cunoscută o sumă de paşi pentru a continua munca tatălui meu", subliniază Majestatea Sa Margareta.


www.rri.ro
Publicat: 2017-12-24 13:35:00
Vizualizari: 707
TiparesteTipareste