Despre manuscrise pierdute, cu scriitorul Bogdan Suceavă

despre manuscrise pierdute, cu scriitorul bogdan suceavă "De la Aristotel la Hemingway există o întreagă istorie a manuscriselor definitiv dispărute, despre care se crede că ar fi putut revoluţiona literatura, filosofia, matematica sau fizica.

"De la Aristotel la Hemingway există o întreagă istorie a manuscriselor definitiv dispărute, despre care se crede că ar fi putut revoluţiona literatura, filosofia, matematica sau fizica. Cît de tragică e pierderea definitivă a unui manuscris? Dar dacă autorul manuscrisului pierdut a scris alte opere de o valoare inestimabilă?" Sunt câteva dintre întrebările pe care scriitorul şi matematicianul Bogdan Suceavă le lansează în noul său volum apărut la editura Polirom, "Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute". În seara de 22 decembrie 1989, în momentul izbucnirii Revoluţiei, Bogdan Suceavă, pe atunci student la Facultatea de Matematică din Bucureşti, a văzut cum Biblioteca Centrală Universitară ardea. "În miezul Bucureştilor, fără ca nimeni să poată face ceva. Au circulat multe zvonuri. Nu cunosc cauza, dar îmi aduc aminte că mă gândeam: deci aşa ard bibliotecile. Aşa trebuie că a ars şi Biblioteca din Alexandria", notează Bogdan, şi acesta pare să fie unul din momentele declanşatoare pentru volumul apărut la sfârşitul anului trecut. Profesor în cadru Departamentului de Matematică de la California State University, Fullerton, autor a treisprezece volume de proză şi a mai multor volume de istorie a matematicii, Bogdan Suceavă ne-a spus că o trecere în revistă a celor mai importante lacune livreşti i s-a părut mai necesară ca oricând. "Mi s-a părut că este o carte necesară, în primul rând pentru clarificarea imaginii mele despre literatură şi despre rostul romanului în ziua de astăzi. În fond, ne putem întreba de ce mai citim, de ce mai scriem roman. Dacă viitorul ne va rezerva o lume în care nu vom mai citi aşa ceva? Este cumva o perioadă de stingere a unor genuri literare şi de reducere a interesului pentru valorile clasice ale literaturii? Şi mi s-a părut că răspunsul scurt este nu, eu cred că se va citi mai departe. Cred că întotdeauna vom putea găsi o categorie de poveşti, o categorie de romane care vor fi necesare şi în viitor, aşa cum au fost necesare dintotdeauna. Şi m-am gândit că cele mai necesare cărţi sunt acelea care ne ajută să reconstruim scene din trecut, momente care ni se par relevante pentru actualitatea noastră. Umplerea unor astfel de momente-episoade obscure din trecut cu o poveste bine scrise mi se pare absolut utilă şi mi se pare că este vorba de o utilitate aparte a culturii. Şi nu cred că aşa ceva poate fi înlocuit prin mesaje în reţelele de socializare sau de videoclipuri. Sunt anumite lucruri pur literare iar reconstruirea trecutului, a unor pagini importante din trecut mi se pare o garanţie a viabilităţii romanului ca gen."

            

"Odată ce cartea e pierdută, poate că cea mai fericită întorsătură a situaţiei ar putea fi soarta părţii a doua a Poeticii lui Aristotel, adică un alt autor, precum Umberto Eco, să inventeze o poveste peste ruinele absenţei. Nu neapărat cartea iniţială, pe care o admitem ca pierdută pentru totdeauna, ci speculaţia asupra contextului dispariţiei sale. Asta poate să devină roman" scrie Bogdan Suceavă. "Cu Numele Trandafirului am avut noroc, l-am citit la şaptesprezece ani, şi mi-am dat seama devreme că este ceva foarte important acolo. Dar a mai fost un moment important, momentul în care am pregătit un curs de istoria matematicii şi când am încercat să întocmesc o listă a lucrurilor pe care le-aş preda la curs. Aşa am descoperit că din perioada antică lipsesc foarte multe cărţi importante. De exemplu, am să descoperit că un volum scris de Cicero care i-a plăcut foarte mult Sfântului Augustin şi care a însemnat foarte mult pentru devenirea tânărului Augustin a dispărut. Şi asta la un moment dat începe să te doară la un nivel foarte personal. Şi ajungi să vrei să vezi ce s-a întâmplat cu memoria umanităţii. Dar am realizat asta foarte târziu. Cred că trebuie să fii bătrân ca să apreciezi aceste pierderi la adevărata lor importanţă. Am realizat asta în ultimii doi ani."


Bogdan Suceavă a ales să plece în Statele Unite pentru că şi-a dorit să studieze matematica avându-l ca îndrumător pe un renumit specialist chinez, pe care îl menţionează şi în volumul recent lansat, "Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute". A obţinut titlul de doctor în matematică în 2002, la Michigan State University, iar acum predă la California State University. Cu toate acestea, s-a întors mereu la literatură.  "Mi se pare că literatura ne face mai întregi. Cel puţin eu am nevoie de literatură şi cred că dacă aş face doar demersuri de natură tehnică ar fi prea puţin. Ca un fel de sărăcire, de reducere a ta. Au fost ani în care n-am scris. În perioada 1996-1999 a trebuit să mă pregătesc pentru nişte examene dure la matematică.  A fost foarte greu, foarte dur, nu am scris nimic vreme de trei ani. Unul dintre cele mai dificile examene a fost în mai 1999, aveam 28 de ani şi mă suspectam că nu mai reuşeam să reţin şi cu trei zile înainte de examenul acela am reînceput să scriu. A fost ca un moment de eliberare, am simţit că dacă nu revin cumva la literatură nu voi reuşi să trec examenul. A fost un moment de eliberare necesară. Avem nevoie să fim întregi şi pentru a fi întregi avem nevoie de literatură."


Premiul CopyRo, în 2002, pentru volumul "Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii", Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru "Miruna, o poveste" şi Premiul I al Reţelei literare pentru "Noaptea cînd cineva a murit pentru tine" sunt câteva din distincţiile care răsplătesc activitatea literară a lui Bogdan Suceavă.


www.rri.ro
Publicat: 2018-01-06 14:13:00
Vizualizari: 894
TiparesteTipareste