Gripa face noi victime în România

gripa face noi victime în românia România se luptă cu o epidemie de rujeolă şi cu circulaţia intensă a virusului gripal – aşa cum o numesc autorităţile.

 

Numărul cazurilor de rujeolă din România e în creştere - ultima cifră anunţată de autorităţi indică 126 de noi îmbolnăviri în ultima perioadă şi aproape 40 de decese în întreg sezonul. Cele mai multe cazuri au apărut în estul României, în judeţele Iaşi, Suceava, Bacău şi Vaslui. Autorităţile fac din nou apel către populaţie să solicite medicilor de familie imunizarea împotriva rujeolei. Luminiţa Costache, medic:  "Vedem acum cu această epidemie de rujeolă că în orice moment putem să ne trezim din nou cu aceste boli pe care le-am uitat. Ele nu au fost eradicate, agenţii care produc aceste boli încă circulă, dar prin anumite metode, cum ar fi vaccinarea, putem să împiedicăm să contractăm boala".

 

Medicii spun că, din păcate, sunt foarte mulţi oameni care încă nu înţeleg pe deplin importanţa imunizării, atât în ceea ce priveşte rujeola, cât şi virusul gripal. Numărul deceselor cauzate de gripă, raportate de autorităţile din România a depăşit, până acum, decesele înregistrate în tot sezonul rece de anul trecut, când au fost 21 de victime. Din cele circa 30 de persoane care au murit din cauza gripei în acest sezon, cele mai multe au fost în judeţul Iaşi (nord-estul României). Mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară au instituit carantină, ceea ce înseamnă că măsurile igienico-sanitare sunt mai stricte, iar accesul persoanelor din afara unităţilor sanitare este restricţionat. Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că nu se poate vorbi momentan despre o epidemie de gripă, ci doar despre o circulaţie mai intensă a virusului, într-o perioadă în care în mod obişnuit acesta apare. 

 

Medicii recomandă prezentarea la spital în cazul apariţiei simptomelor de gripă. Medicul de familie Daciana Toma: "Dacă în răceală ţi se pare că nu ţi-e bine, în gripă nu te poţi urni, tot organismul e afectat. Într-o răceală s-ar putea doar să îţi curgă nasul, să te usture gâtul. Într-o gripă ai o stare generală proastă, cu febră mare, cu dureri musculare, cu transpiraţii, cu tremurături. Nu prea ai cum să confunzi o gripă. Ne spălăm pe mâini ori de câte ori avem ocazia, folosim măşti dacă noi suntem răciţi. În momentul în care vezi că al tău copil este afectat, ar fi bine să nu îl mai duci la şcoală, să nu îl mai duci în colectivitate, pentru că riscul de a-i îmbolnăvi pe ceilalţi este foarte mare". 

 

Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă măsură de prevenire, susţin medicii, care o recomandă în special categoriilor de risc precum copii, bătrâni şi bolnavi. Ei recomandă, de asemenea, spălarea frecventă a mâinilor şi evitarea spaţiilor aglomerate, pentru că gripa se transmite foarte uşor prin strănut sau tuse.

 


www.rri.ro
Publicat: 2018-02-14 12:30:00
Vizualizari: 938
TiparesteTipareste