România, în raportul „Semestrul European”

românia, în raportul „semestrul european” Comisia Europeană a radiografiat progresele, dar, mai ales, restanţele României în aplicarea recomandărilor făcute de Bruxelles.

Progrese limitate - acesta este leit-motivul raportului întocmit de Comisia Europeană şi publicat miercuri asupra manierei în care România a soluţionat recomandările Bruxelles-ului în plan economic, social ori legislativ. Potrivit documentului, anul acesta Bucureştiul va trebui să depună un efort notabil în privinţa respectării obligaţiilor fiscale şi a colectării impozitelor, astfel încât să-şi poată atinge obiectivul bugetar pe termen mediu. De asemenea, România va trebui să combată mai eficient munca la negru. O altă recomandare neîndeplinită a Comisiei Europene este adoptarea legislaţiei privind egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei. Conform Bruxelles-ului, este necesară şi îmbunătăţirea accesului la un învăţământ general de calitate, în special pentru copiii din zonele rurale. În domeniul sănătăţii, România va trebui să combată în continuare plăţile informale şi să favorizeze tratamentul ambulatoriu. 


Progrese limitate a făcut România şi în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei care să asigure existenţa unui corp al funcţionarilor publici profesionist şi independent, precum şi cu privire la consolidarea ierarhizării în funcţie de priorităţi a proiectelor de investiţii publice şi pregătirea acestora. Mai mult, "măsurile legislative adoptate în 2017 au inversat progresele substanţiale cu privire la consolidarea guvernanţei corporative a companiilor de stat, ceea ce indică o revenire semnificativă asupra reformelor anterioare", afirmă raportul Comisiei Europene. 


Comentatorii de la Bucureşti apreciază că semnalul de alarmă cel mai grav pe care-l trage Bruxelles-ul se referă, însă, la Justiţie. "Ireversibilitatea progreselor în lupta împotriva corupţiei în România a fost pusă recent în pericol" - avertizează executivul comunitar, potrivit căruia dorinţa majorităţii de stânga din Parlament de a modifica legile justiţiei şi presiunile intense asupra magistraţilor "riscă să afecteze independenţa sistemului judiciar şi să distrugă progresele obţinute în ultimii zece ani".


Într-o primă reacţie, ministerul de Externe de la Bucureşti remarcă jumătatea plină a paharului şi notează că raportul de ţară confirmă avansul înregistrat anul trecut de economia României, tendinţa de consolidare a investiţiilor publice şi îmbunătăţirea potenţialului de creştere şi a condiţiilor de pe piaţa muncii. România a fost încadrată de Comisia Europeană în categoria statelor membre fără dezechilibre macroeconomice - se mai felicită diplomaţia română. 


În următoarea perioadă, Consiliul European va discuta conţinutul rapoartelor şi va organiza reuniuni bilaterale cu fiecare stat membru în parte, iar la finalul lunii mai, în funcţie de concluziile acestora, executivul comunitar va face noi recomandări. 


www.rri.ro
Publicat: 2018-03-08 12:45:00
Vizualizari: 869
TiparesteTipareste