Cum promovăm Litoralul românesc al Mării Negre?

cum promovăm litoralul românesc al mării negre? România îşi găseşte, în ultima vreme, din ce în ce mai bine poziţia pe harta destinaţiilor turistice europene. Capitala, oraşul Bucureşti, a devenit un loc foarte căutat de amatorii de distracţii, dar şi de cei interesaţi de obiective cultural‑istorice

România îşi găseşte, în ultima vreme, din ce în ce mai bine poziţia pe harta destinaţiilor turistice europene. Capitala, oraşul Bucureşti, a devenit un loc foarte căutat de amatorii de distracţii, dar şi de cei interesaţi de obiective cultural‑istorice. Regiunea istorică Transilvania şi cetăţile sale medievale, alături de bisericile fortificate din vechile aşezări săseşti, reprezintă un alt element al destinaţiei România care se impune cu tărie. Se adaugă Delta Dunării, cu biodiversitatea ei de-a dreptul spectaculoasă, sau Nordul Moldovei, cu mănăstirile sale de o rară frumuseţe.


O altă zonă de interes rămâne Litoralul Mării Negre. Aici, vara, spaţiile de cazare se dovedesc adesea insuficiente. Ziua, pe plajă, abia mai găseşti loc iar noaptea, cluburile sunt arhipline. Marea majoritate a turiştilor este însă generată de piaţa internă. Proporţia turiştilor străini nu se ridică, încă, la nivelul aşteptat, iar una din cauze ar putea fi promovarea insuficientă a Litoralului peste hotare. Pentru a răspunde noilor provocări, recent, Primăria Constanţei, cel mai mare oraş românesc de la Marea Neagră, a dat publicităţii o strategie de dezvoltare şi promovare care implică şi staţiunea Mamaia, parte a zonei metropolitane Constanţa.


Strategia vizează mai multe tipuri de turism, de la cel estival, la cel de distracție, de la cel de afaceri, la turismul cultural-religios. L-am întrebat pe Mircea Titus Dobre, fost ministru al turismului şi deputat de Constanţa, care sunt direcţiile care ar trebui promovate mai mult. Unde mai trebuie apăsat mai tare pe acceleraţie?  "Eu nu cred că trebuie să mergem pe o direcţie anume. Trebuie realizată o promovare generală. Vorbind în acest moment de Litoral, bineînţeles, trebuie plecat de jos în sus. Şi de aceea cred că Strategia de promovare - dezvoltare a Municipiului Constanţa şi a staţiunii Mamaia trebuie să fie un exemplu şi pentru celelalte zone de pe Litoralul românesc. Vorbim aici de Mangalia, cu staţiunile Costineşti, Eforie, de celelalte primării care deţin staţiuni de interes naţional sau local în general".


Cum se acţionează însă concret, peste hotare, pentru promovarea României? Mircea Titus Dobre: "În cadrul Organizaţiei Mondiale a Turismului este o zonă a membrilor afiliaţi. Iar acolo România încă nu există. Acela era unul dintre proiectele pe care le-am lăsat la Ministerul Turismului, în aşa fel încât nu doar România să fie membră în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului, lucru care s-a şi realizat în anul 2017... Următorul pas era ca Ministerul Turismului de la Bucureşti să se îndrepte către organizaţiile patronale şi către administraţiile publice locale care deţin cel puţin staţiuni de interes naţional şi să le ducă în zona membrilor afiliaţi. Pentru că dacă agenţii economici privaţi din România nu stau la aceeaşi masă cu cei din lume, nu cred că putem să discutăm despre o promovare coerentă şi eficientă. Şi acesta este primul pas important".


Au existat, la un moment dat, peste hotare, aşa-numitele Birouri pentru promovare şi informare turistică ale României, prezente în mai multe capitale importante. Cine a preluat misiunea acestora şi cum este promovată, acum România în străinătate?  "Această chestiune a fost preluată de ataşaţii economici pe care îi are statul român. Eu pot să vă spun că am colaborat extraordinar de bine cu aceştia pe perioada mandatului meu de ministru. Acei ataşaţi economici au statut diplomatic şi sunt reprezentanţii României în relaţiile bilaterale pe chestiuni economice. Turismul fiind pe zona economică, normal că respectivii ataşaţi economici au reprezentat foarte bine statul român. Birourile de promovare au fost desfiinţate din cauza unei funcţionări deficitare şi ele se vor reorganiza în aşa fel încât, din această vară, vor exista birouri de promovare externă sub forma ataşatului de turism cu statut diplomatic. La fel cum sunt şi ataşaţii economici sau ataşaţii pe muncă etc.".


Care va fi, concret, misiunea unui ataşat de turism? Mircea Titus Dobre, fost ministru al turismului, ne explică:  "Ataşatul de turism, în primul rând, se va ocupa de publicul larg. Şi, bineînţeles, ulterior, şi de partea de relaţii între companii, între touroperatori români şi touroperatori străini. Gândiţi-vă că au fost destule momente tensionate în ceea ce priveşte activitatea anumitor agenţii de turism şi, de fiecare dată, turiştii români, în ţările unde au avut dificultăţi în a-şi duce până la capăt vacanţa sau concediul, au fost preluaţi de către consulate sau ambasade. Ataşatul de turism va avea acest rol. Se va ocupa de turistul român care îşi va desfăşura vacanţa în ţara respectivă. Bineînţeles, se va ocupa şi de promovare, către publicul larg, pentru că birourile de promovare externă trebuie să fie birouri deschise către cetăţenii din ţara respectivă, pentru că vorbim de promovarea României. Totodată, bineînţeles, se va ocupa şi de realizarea de contacte business to business între touroperatori români şi touroperatori străini". 


www.rri.ro
Publicat: 2018-03-13 14:30:00
Vizualizari: 3547
TiparesteTipareste