România va respecta ţinta de deficit bugetar

românia va respecta ţinta de deficit bugetar România îşi va respecta angajamentul asumat de a menţine deficitul bugetar sub 3%. Asigurările au fost date de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Washington, unde a discutat cu oficiali de la FMI şi Banca Mondială.

Ministrul român al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a reiterat în SUA, în cadrul unei întâlniri cu Poul Thomsen, directorul departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional, promisiunea că România îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul bugetar sub 3%. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, oficialul român a mai dat asigurări că măsurile luate în acest an de executivul de la Bucureşti vor asigura o creştere economică sustenabilă pentru 2018 şi pentru anii următori. Eugen Teodorovici a participat, pe 20 şi 21 aprilie, la Reuniunea de Primăvară a Grupului Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, desfăşurată la Washington. 


"România merge în direcţia bună, reluându-şi creşterea economică sustenabilă bazată pe investiţii. Dinamica veniturilor bugetare din primul trimestru al acestui an este superioară dinamicii anuale prognozate pentru produsul intern brut, fiind, cu excepţia celei înregistrate în trimestrul I 2015, cea mai ridicată post criză", a susţinut Teodorovici. Ministrul Finanţelor s-a întâlnit şi cu Cyrill Muller, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, împreună cu care a analizat portofoliul actual de proiecte aflate în derulare, finanţate de bancă în România, printre care se află şi proiectul privind modernizarea ANAF. Eugen Teodorovici a propus conducerii Băncii Mondiale o nouă abordare cu privire la modalitatea de acordare a împrumuturilor, care ar conduce la flexibilitatea utilizării sumelor din împrumut în funcţie de gradul de pregătire şi realizare al proiectelor. 


Agenda delegaţiei române a cuprins întâlniri cu reprezentanţii băncilor de investiţii, agenţii de rating şi oficiali ai instituţiilor financiare internaţionale. Au fost prezentate aspecte legate de mediul macroeconomic, supraveghere macroprudenţială, evoluţia inflaţiei, precum şi priorităţile pentru perioada următoare. Recent, FMI a revizuit în creştere estimările privind evoluţia economiei României în acest an de la 4,4% la 5,1%. România ar putea avea astfel, anul acesta, cea mai mare creştere economică din Europa, după cea a Maltei. Fondul a modificat şi prognoza privind deficitul de cont curent înregistrat de România la 3,7% din PIB în 2018, de la 2,9%, previzionat în octombrie. Iar pentru anul viitor, instituţia se aşteaptă ca deficitul de cont curent să se situeze tot la 3,7% din PIB.



www.rri.ro
Publicat: 2018-04-23 12:00:00
Vizualizari: 656
TiparesteTipareste