QSL mai 2018 - Catedrala romano-catolică din Alba Iulia

qsl mai 2018 - catedrala romano-catolică din alba iulia Ridicată în urmă cu 800 de ani, catedrala arhiepiscopală romano-catolică este cea mai veche catedrală din Transilvania care continuă să funcţioneze şi cea mai veche clădire din Alba Iulia şi din judeţul Alba.

Ridicată în urmă cu 800 de ani, catedrala arhiepiscopală romano-catolică este cea mai veche catedrală din Transilvania care continuă să funcţioneze şi cea mai veche clădire din Alba Iulia şi din judeţul Alba. Este, totodată, de secole, cea mai înaltă clădire din Alba Iulia, dar şi din judeţul Alba. Turnul măsoară, cu tot cu cruce, 56,7 metri şi domină perspectiva oraşului văzut din depărtare.


Catedrala este construită din blocuri de piatră provenite în parte din zidurile castrului ridicat de romani la Apulum. Lucrările au debutat, la începutul secolului al XIII-lea. Din perspectivă arhitecturală, edificiul înglobează toate stilurile utilizate între secolele X-XVIII: romanic, gotic, renascentist şi baroc. La loc de cinste este romanicul. Începute în această perioadă, lucrările de construcţie ale catedralei au durat decenii, timp în care au fost adoptate, treptat, soluţii arhitecturale şi decorative, care se încadrează stilistic goticului. Interiorul Catedralei este şi în zilele noastre o oglindă remarcabilă a stilului gotic. O intervenţie notabilă în existenţa Catedralei datează din perioada Renaşterii şi este vizibilă şi în zilele noastre.


Catedrala arhiepiscopală romano-catolică este un adevărat panteon al Transilvaniei. În nava laterală sudică se află tumba lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei. Pe ceea ce se consideră îndeobşte mormântul voievodului sunt aşezate coroane atât maghiare cât şi româneşti, semn al aprecierii acestuia de ambele naţiuni. În nava opusă sunt monumentele funerare ale primului principe al Transilvaniei, Ioan Sigismund şi ale mamei sale, Isabella,  regină a Ungariei.

 



www.rri.ro
Publicat: 2018-05-29 21:00:00
Vizualizari: 2257
TiparesteTipareste