Niciun copil singur în spital

niciun copil singur în spital Creşterea incidenţei cazurilor de cancer în România ultimilor ani nu i-a ocolit nici pe copii.

Creşterea incidenţei cazurilor de cancer în România ultimilor ani nu i-a ocolit nici pe copii. În cazul lor, afecţiunile oncologice, dar şi alte boli grave, sunt, oricum, mai greu de îndurat, iar tragedia se amplifică atunci când boala este însotiţă şi de singurătate. Spitalele pediatrice din România, oricum puţine şi aglomerate, ţin loc de cămin şi unui număr destul de mare de bebeluşi şi copii care fie sunt abandonaţi, fie sunt vizitaţi rar de cei apropiaţi, fie sunt nevoiţi să petreacă multe luni consecutive în spital. Zilele lor se scurg între intubări, pansamente, injecţii şi operaţii. Deşi personalul medical face tot ce poate ca să-i ajute, afecţiunea părintească - esenţială, uneori, în cazul vindecării - le lipseşte. 


Pentru a suplini lipsa căldurii sufleteşti, asociaţia "Inima copiilor" a demarat proiectul "Niciun copil singur în spital". Iniţiativa i-a aparţinut Adelinei Toncean şi este momentan aplicată la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii "Maria Sklodowska Curie" din Bucureşti. Adelina Toncean: "Sunt voluntar în secţia de terapie nou-născuţi din cadrul spitalului Marie Curie. Am început singură voluntariatul după ce am luat în plasament doi copii cu afecţiuni medicale grave. Unul dintre ei nu mai este. Celălalt a petrecut singur un an şi jumătate în spital. Chiar dacă din punct de vedere medical e recuperat, trauma lăsată de zilele de singurătate este extrem de vizibilă. Mereu mi-am zis că într-o zi o să fim mai mulţi care facem acest lucru: să intrăm cu toţii în secţie pentru ca fiecare copil singur să fie alături de cineva. Şi, în prezent, sunt 3200 de persoane înscrise care au aceeaşi dorinţă: vor să ajutăm copiii din spitale rămaşi singuri. Am numit programul "Niciun copil singur în spital" tocmai în ideea de a crea un model care funcţionează şi care poate să fie extins oriunde."


Adelina Toncean a ţinut în braţe mulţi copii, i-a hrănit şi i-a ajutat pentru ca în timpul tratamentelor şi a perioadei grele de boală să nu fie singuri. S-a ataşat de fiecare din ei, iar ziua când am intervievat-o nu era una prea plăcută pentru unul dintre copii. Adelina Toncean:  "E unul dintre copiii pe care i-am hrănit în fiecare zi. Chiar n-am lipsit nici o zi de la David. Mai întâi, l-am hrănit cu seringa, apoi cu biberonul... Dar azi l-am văzut iar. I s-a întâmplat ce li se întâmplă de obicei copiilor singuri: să se ducă acasă şi să se întoarcă simţindu-se rău. L-am văzut din nou intubat, bolnav de rujeolă. Apoi un alt copil se pregăteşte să plece, deci nu e cea mai bună zi nici din viaţa unui voluntar, nici din viaţa secţiei."


Programul "Nici un copil singur în spital" are deja numeroase cereri venite din partea oamenilor care vor să fie voluntari. Sunt persoane de toate vârstele: de la tineri de peste 15 ani până la seniori care au proprii lor nepoţi. Condiţiile minimale pentru a fi acceptaţi în program sunt ca voluntarii să nu sufere de boli transmisibile şi să treacă printr-un curs unde sunt învăţaţi cum pot ajuta în cadrul secţiei de terapie intensivă şi sunt pregătiţi pentru a face faţă unui loc unde limita dintre viaţă şi moarte este foarte subţire. Pregătirea medicală se face cu ajutorul... Petruţei. Cine e Petruţa, aflăm tot de la Adelina Toncean: "Petruţa este un simulator medical. Arată ca o păpuşă care are şi greutatea unui nou-născut, dar are şi coloană vertebrală, clavicule, căpşorul nu stă drept decât dacă este sprijinit corect. Este, de fapt, un manechin care se aranjează pentru a fi cât mai aproape de situaţia reală a copiilor din secţie: este intubată, are branule, caterer, gastro-stomă... În felul ăsta, voluntarii pot învăţa - fără să se teamă că ar putea face rău - care sunt manevrele prin care un copil poate fi atins, să înţeleagă care sunt cele mai importante tipuri de atingere şi să înveţe să-i ia în braţe, căci toţii copii au nevoie să fie luaţi în braţe. Aşa arată aici realitatea: un copil intubat în braţele cuiva care-i dă voie să adoarmă ascultând nu aparate, ci bătăi ale unei inimii."


Printre cei care au "studiat" cu ajutorul Petruţei s-a numărat şi Andrada Constantiniuc: "Am făcut mult timp voluntariat în alte oraşe, iar când am venit în Bucureşti, am căutat mult timp ceva care să mi se potrivească. Atunci când am citit un articol legat de acest proiect, mi-am dat imediat seama că acolo e locul meu. La Marie Curie, la secţia de Terapie Intensivă, sunt câţiva copii care n-au părinţi şi stau mereu singuri şi din cauza asta, se şi refac mult mai greu. Rolul nostru este să stăm cu ei, să ajutăm personalul medical să-I hrănească - în cazul unor copii, durează şi o oră să mănânce 100 de ml. - şi să fim alături de ei. Un copil care simte contactul uman îşi revine multe mai repede din boală, i se dezvoltă creierul mult mai repede şi îşi doreşte să trăiască spre deosebire de cel singur care, pur şi simplu, renunţă să lupte."


Fiindcă sunt mulţi voluntari înscrişi în programul "Niciun copil singur în spital", fiecare petrece acolo cam 2-3 ore pe săptămână, în principal în timpul orelor de masă. Suficient, însă, cât să simtă şi ei că, la rândul lor, au primit ceva. Andrada Constantiniuc: "În principiu, nu doar copiii beneficiază de voluntariat, ci şi noi voluntarii. Te face să afli care sunt priorităţile adevărate ale vieţii şi nu te mai stresezi în legătură cu fapte care nu contează cu adevărat."  



www.rri.ro
Publicat: 2018-06-13 14:32:00
Vizualizari: 225
TiparesteTipareste