“Bărbatul care aduce fericirea”

“bărbatul care aduce fericirea” “Bărbatul care aduce fericirea”, o poveste despre cum îţi poţi găsi locul în lume scrisă de Cătălin Dorian Florescu.

"Îmi văd romanul nu numai ca pe o poveste despre cum îți cauți locul în lume, ci și despre cum poți găsi prin narațiune calea spre celălalt." Aşa spune Cătălin Dorian Florescu despre cel mai recent roman al său, "Bărbatul care aduce fericirea", apărut la Editura Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu. Nu este prima dată când autorul, născut la Timişoara, psiholog de formaţie, emigrat din România din timpul comunismului, pe când avea cincisprezece ani, spune că literatura şi viaţa sunt într-o aşa strânsă legătură. În prezent, Cătălin Dorian Florescu trăiește ca scriitor liber profesionist la Zürich. A publicat romanele "Wunderzeit" (Vremea minunilor, 2001), "Der kurze Weg nach Hause" (Scurtul drum spre casă, 2002) și "Der blinde Masseur" (Maseurul orb, 2006). La Editura C.H.Beck au apărut romanele "Zaira" (Zaira, 2008) și "Jacob beschließt zu lieben" (Jacob se hotărăște să iubească, 2011). 


A fost distins cu numeroase premii - printre altele cu Premiul Anna Seghers și în 2011 cu Swiss Book Prize, cea mai bună carte a anului în Elveția. În anul 2012 i s-a decernat Premiul Josef von Eichendorff pentru întreaga activitate literară. Despre acest cel mai recent roman, "Bărbatul care aduce fericirea", Elke Heidenreich de la Stern a scris: "un roman fulminant despre un secol de rătăciri, izgoniri, evadări, de căutare a norocului... Un roman în care abundă fantezia, frumusețea și imaginile fantastice. Florescu a dovedit și până acum că este un povestitor talentat. Aici ne oferă culmea creației sale." Trei generații și două povești împletite într-un fir care pendulează peste Atlantic, între East River și Dunăre, între Sulina și Coney Island, între Broadway și o leprozerie dobrogeană. Pe fundal se profilează, în secvențe memorabile, freamătul Americii de început de secol XX, peisajul sălbatic al Deltei, tragedia Turnurilor Gemene și crâmpeie din România de ieri și de azi. Vocile cărora Cătălin Dorian Florescu le dă glas - Ray, artist de vodevil de pe Coasta de Est, și Elena, crescută în orfelinate și familii adoptive, lucrătoare într-o fabrică de textile - continuă să rezoneze în mințile și inimile cititorilor și după deznodământul magistral. 


Romanele lui Cătălin Dorian Florescu au o rădăcină solidă în realitate. De exemplu, personajul central al romanului Zaira a fost o celebră păpuşăreasă şi actriţă din Timişoara, care s-a stins în urmă cu doi ani. De aceea, documentarea are un rol foarte important în elaborarea cărţilor sale. Pentru "Bărbatul care aduce fericirea", Cătălin Dorian Florescu s-a împărţit timp de aproape trei ani între Europa şi America, între Delta Dunării şi New York. Ne-a povestit cum se trezea la patru dimineaţa, odată cu pescarii, ca să-i însoţească pe aceştia în călătoriile lor, documentând astfel personajul Elenei. Numai că, fără o viziune asupra vieţii, materialul adunat nu poate fi transformat în roman, asta este părerea scriitorului Cătălin Dorian Florescu. Track: "Şi în momentul de faţă mă aflu la Bucureşti, sunt aici de vreo două luni. Anul trecut am stat aici cam două luni, într-o încercare de a înţelege acest oraş care nu este oraşul meu, eu m-am născut la Timişoara. Am încercat să înţeleg atât cât se poate înţelege din Bucureşti, i-am văzut părţile frumoase, dar şi pe cele mai puţin frumoase, am încercat să-i înţeleg istoria, pentru a reuşi poate să scriu un roman care se petrece aici. Mă ajută foarte mult munca de cercetare, mă arunc în această muncă de cercetare, merg la faţa locului, discut cu oamenii, mă implic foarte mult. Şi acest lucru provine din formarea mea de psiholog, care rămâne pasiunea mea pe lângă scris. Este o formare umanistă care implică nişte lucruri foarte importante pe care eu le cultiv şi în viaţa de zi cu zi. Adică relaţionarea, modul de a mă oferi celuilalt, dialogul, curiozitatea, curajul de a te cunoaşte pe tine însuţi. Am în vedere toate aceste aspecte când fac documentare pe un subiect. Apoi, când îmi scriu cărţile, încerc să uit de toate astea, pentru a folosi, la fel cum fac şi alţi scriitori, numai common sense-ul. Şi mă focalizez pe a observa felul în care se comportă oamenii, pentru că unii aleg să rămână umani în toate marile încercări de viaţă, iar alţii se dezumanizează. Această mare poveste a existenţei mă interesează. Este o poveste pe care eu o reiau în fiecare roman al meu, şi o îmbogăţesc la fiecare roman cu un nou aspect. Pentru că eroii mei, oameni mici de fapt, încearcă să treacă prin viaţă fără să le fie teamă, fără să moară de foame, reuşind să se simtă oameni."                                                                                               


Am vorbit cu scriitorul şi despre această oportunitate pe care ne-o oferă romanul său: de a ajunge, prin poveste, la celălalt. Cătălin Dorian Florescu. Track: "Da într-adevăr, în acest roman, în noaptea dinspre 11 spre 12 septembrie, Elena şi Ray se ascund într-un mic teatru subteran, pe strada 13 din Manhattan şi încep să-şi spună poveştile de viaţă. Şi dacă Elena se întoarce, pe firul poveştii, înapoi cu 100 de ani în România, Ray se întoarce, tot cu un secol în urmă, la bunicul lui preaiubit dintr-un New York al emigranţilor de la începutul secolului XX. Astfel că, în cele din urmă, acest roman este şi un roman despre necesitatea de a povesti, poate pentru a se crea o mică poveste de dragoste între cei doi într un moment aşa dramatic. Este un roman şi despre necesitatea de a povesti, aşa cum nici noi nu scăpăm niciodată de povestire, ne povestim viaţa tot timpul. Important este să alegem povestea aceea autentică, povestea aceea în care ne arătăm aşa cum suntem, în care riscăm, dar ne expunem. Şi fiecare poveste este compusă, de fapt, dintr-un Ray şi Elena care provin din lumi foarte diferite şi au ţeluri şi vise foarte diferite. Ca să mă întorc la roman, Ray crede în visul lui american, că va deveni o mare vedetă, dar nu va deveni niciodată. Elena, în schimb, vine dintr-o lume în care nu are un vis american, o lume foarte dură, dar poate că are de învăţat că trebuie să fie mai încrezătoare."


www.rri.ro
Publicat: 2018-06-30 14:40:00
Vizualizari: 183
TiparesteTipareste