Retrospectiva săptămânii 15.07-21.07.2018

retrospectiva săptămânii 15.07-21.07.2018 Din nou despre legile justiţiei/Fondul Naţional de Dezvoltare suverană declarat neconstituţional/Bucureştiul cere sprijin UE pentru combaterea efectelor pestei porcine africane/Guvernul român aloca 1 miliard de euro pentru protejarea patrimoniului....

Din nou despre legile justiţiei 

Preşedintele Klaus Iohannis contestă la Curtea Constituţională Statutul judecătorilor şi procurorilor, modificat în Parlament, dar anunţă că este obligat să promulge Legea privind organizarea judiciară. Într-o declaraţie de presă susţinută joi şeful statului a făcut apel la legislativ să reintroducă de urgenţă, în sesiunea de toamnă, legile justiţiei în circuit şi să le corecteze în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Seful statului a criticat modul lipsit de transparenţă în care coaliţia majoritară la putere PSD-ALDE a legiferat şi a precizat că rezultatul este foarte îngrijorător. 


De asemenea, preşedintele a anunţat că a sesizat CCR în legătură cu Legea privind statutul magistraţilor: "În acest moment, în privinţa Legii 304/2004 modificată, legea care priveşte organizaţia judiciară, am epuizat din păcate toate căile constituţionale pe care le am la dispoziţie şi, prin urmare, sunt obligat prin Constituţie să promulg această lege. Asta însă nu înseamnă nici pe departe că parcursul acestei legi s-a finalizat, s-a terminat! Nici vorbă! Referitor la a doua dintre aceste legi, Legea 303/2004, acum modificată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, recent reexaminată de către Parlament, voi sesiza Curtea Constituţională cu solicitarea fermă de a ţine cont de opiniile Comisiei de la Veneţia"


Preşedintele a atras atenţia parlamentarilor care fac parte din coaliţia majoritară că loialitatea lor trebuie să fie faţă de alegători, care îşi doresc să rămână în UE şi să nu devină un exemplu negativ în Europa.În replică, reprezentanţii coaliţiei la putere amintesc că legile justiţiei au fost corectate în acord cu deciziile Curţii Constituţionale şi spun că o rediscutare în Parlament nu şi-ar mai avea rostul. Opoziţia, în schimb, susţine solicitarea şefului statului adresată legislativului de a ţine seama şi de recomandările Comisiei de la Veneţia. Luni, ministrul justiţiei, Tudorel Toader, declara că România va transmite un punct de vedere oficial Comisiei de la Veneţia înaintea de definitivarea formei finale a raportului acestui  organism consultativ al Consiliului Europei, ale cărui avize sunt, în general, respectate de statele membre. Comisia avertiza că amendamentele aduse celor trei legi ale justiţiei  vor submina, cel mai probabil, independenţa procurorilor şi judecătorilor români şi încrederea publicului în justiţie.

 

Fondul Naţional de Dezvoltare suverană declarat neconstituţional

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi înfiinţat printr-o hotărâre de Guvern, după ce Curtea Constituţională a anunţat că nu este posibil acest lucru prin intermediul unei legi, a declarat, joi, ministrul roman al Finanţelor, Eugen Teodorovici. Miercuri, CCR a acceptat sesizările formulate de preşedinţie şi opoziţie, potrivit cărora înfiinţarea Fondului intră în atribuţiile Guvernului, şi nu ale Parlamentului, fiind astfel încălcată separaţia puterilor în stat. Legea prevedea că 33 de companii, la care statul român este acţionar, vor intra în portofoliul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, al cărui capital social s-ar ridica la 9 miliarde de lei (circa 2 miliarde de euro).


Bucureştiul cere sprijin UE pentru combaterea efectelor pestei porcine africane

România a cerut bani de la UE pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană. Solicitarea a fost făcută, marţi, de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la reuniunea de la Bruxelles a omologilor săi din spaţiul comunitar. Banii ar urma să acopere pierderile directe suferite de fermierii români din cauza uciderii animalelor bolnave, pe cele înregistrate ca urmare a opririi producţiei de carne de porc, precum şi pierderile generate de scăderea preţurilor la porc în zonele afectate. Ajutoarele vor viza şi costurile legate de dezinfecţie, distrugerea furajelor şi cheltuielile de ecarisare, a precizat Ministerul Agriculturii, care a adăugat că România continuă să ia măsuri pentru limitarea focarelor. În prezent, cele mai multe sunt localizate în apropiere de frontiera cu Ucraina. Numărul total al focarelor a depăşit 300.


Guvernul român aloca 1 miliard  de euro pentru protejarea patrimoniului cultural

Guvernul de la Bucureşti a aprobat finanţarea a două mari proiecte culturale, în valoare totală de aproximativ 12 milioane de euro. Este vorba despre programul "E-cultura: Biblioteca digitală a României", respectiv programul "Monumente istorice, planificare strategică şi politici publice optimizate". Prin proiectul E-cultura vor fi expuse în Biblioteca digitală a României 550 de mii de resurse culturale, va fi creată o platformă informatică de tip blibliotecă digitală si catalog partajat culturalia.ro şi, nu în ultimul rând, vor fi digitalizate si furnizate pe portalul europeana.eu aproximativ 200.000 de resurse culturale, a precizat premierul. Al doilea proiect, referitor la monumente istorice, vizeazăelaborarea codului patrimoniului cultural, respectiv a strategiei naţionale privind protejarea monumentelor istorice".


Proiectele vor fi realizate din fonduri europene nerambursabile. Tot joi, guvernul a adoptat o OUG privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul Culturii.Pentru implementarea acestuia a fost alocată suma de 1 miliard de euro, în baza căreia se pot încheia contracte de finanţare multianuale. Beneficiarii acestui program sunt autorităţile administraţiei publice centrale, inclusiv Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, precum şi instituţiile aflate în subordine, indiferent de sistemul de finanţare, şi autorităţile administraţiei publice locale.Banii vor fi folosiţi pentru achiziţia de imobile monumente istorice şi de bunuri culturale mobile clasate, prin exercitarea dreptului de preemţiune al statului, construirea de obiective culturale în care se desfăşoară activităţi în domeniul cultural, de informare şi de educaţie, realizarea de lucrări de intervenţie, reabilitare şi/sau modernizare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice.



www.rri.ro
Publicat: 2018-07-21 08:39:00
Vizualizari: 551
TiparesteTipareste