Retrospectiva săptămânii 22.07-28.07.2018

retrospectiva săptămânii 22.07-28.07.2018	Bilanţ după 6 luni de guvernare/ Se caută şef la DNA/ Dăncilă, viyită în Muntenegru şi Republica Macedonia/ Pesta porcină face ravagii/ România sprijină Grecia, greu încercată

Bilanţ după 6 luni de guvernare

Al treilea guvern PSD-ALDE de la Bucureşti şi-a făcut, săptămâna aceasta, bilanţul la şase luni de la instalarea în fruntea ţării. Venituri bugetare mai mari, creşterea investiţiilor şi absorbţia mai bună a fondurilor europene - sunt câteva dintre realizările actualului Executiv, prezentate, luni, de premierul Viorica Dăncilă, care a amintit, între altele, măsurile de stimulare a pieţei muncii şi programele de sprijinire a fermierilor. Viorica Dăncilă a precizat că, în primele şase luni ale acestui an, la buget au intrat cu 15 miliarde de lei, adică cu 3,2 miliarde de euro mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Dublarea salariilor cadrelor medicale şi creşterea cu 25% a celor ale profesorilor au fost incluse la capitolul ‘măsuri sociale’. Au fost aprobate 13 proiecte majore de investiţii strategice, din care patru în infrastructura de transport şi au fost finalizaţi 192 de km de linii electrice, care permit interconectarea cu statele vecine Ungaria şi Serbia. Preşedintele PNL, din opoziţia parlamentară de dreapta, Ludovic Orban, a criticat dur activitatea Guvernului, susţinând că actualul Executiv a oprit, dimpotrivă, creşterea economică din anii trecuţi şi a redus puterea de cumpărare a românilor.

 

Vizită guvernamentală în Muntenegru şi Republica Macedonia

Premierul Viorica Dăncilă, în vizită, săptămâna aceasta, la Podgorica, a reiterat sprijinul României pentru consolidarea parcursului european al Muntenegrului. Şefa Executivului român a fost primită de preşedintele Milo Djukanovic şi a discutat cu omologul Dusko Markovic şi cu şeful Legislativului, Ivan Brajovic. D-na Dăncilă a promis că Balcanii de Vest vor reprezenta o prioritate în cadrul preşedinţiei româneşti a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului viitor, iar Bucureştiul va oferi expertiza şi asistenţa tehnică necesare pentru reuşita acestui demers.

 

Totodată, premierul Dăncilă a felicitat Muntenegru pentru succesul înregistrat prin recenta aderare la NATO, subliniind că Podgorica are în România un aliat şi un prieten adevărat. Turneul premierului de la Bucureşti în Balcanii de Vest a continuat cu o vizită în Republica Macedonia, unde au fost programate întrevederi cu şeful statului, Gjorge Ivanov, cu premierul Zoran Zaev şi cu preşedintele Parlamentului, Talat Xhaferi. Printre subiectele de discuţie au fost incluse oportunităţile de dezvoltare a relaţiilor bilaterale.

 

Se caută şef la DNA

Ministerul român al Justiţiei a anunţat, vineri, că toate cele patru candidaturi depuse pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost respinse, urmând ca procedura de selecţie să fie reluată. Potrivit unui comunicat de presă, s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării în fruntea DNA.

 

Joi, cei patru înscrişi în cursă au susţinut un interviu: Florentina Mirică, procuror şef serviciu la Secţia de Combatere a Corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr, procuror şef adjunct la Secţia Urmărire Penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA, şi Elena Grecu, procuror şef serviciu în structura centrală a DNA. Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kövesi a fost revocată din această calitate printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele ţării, Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a CCR în acest sens.

 

România sprijină Grecia, greu încercată

Dezastrul din Grecia, pe care unii l-au calificat drept biblic, nu i-a lăsat indiferenţi pe români, care au venit în sprijinul celor greu încercaţi de cumplitele incendii de la începutul săptămânii. Miercuri, România a trimis două aeronave în sprijinul autorităţilor din Grecia, împreună cu 20 de militari care operează sub coordonarea unui centru de comandă constituit de autorităţile elene. Aeronava C-27J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, lansează în condiţii precise cutii speciale de carton, fiecare umplută cu 1.000 de litri de apă, iar celălalt avion al Forţelor Aeriene Române, un Hercules C-130, asigură sprijin logistic.

 

Custodele Coroanei Regale a României şi preşedinte al Crucii Roşii române, principesa Margareta, a transmis un mesaj elenilor în care îşi exprimă compasiunea faţă de aceştia. Crucea Roşie română a trimis, deja, din fondul său de urgenţă, 3 mii de euro instituţiei similare elene, reprezentând ajutor de primă necesitate. La rândul ei, Patriarhia ortodoxă a României a îndemnat toate eparhiile sale din ţară şi străinătate să îi sprijine financiar pe sinistraţi şi a anunţat deschiderea mai multor conturi bancare, sumele adunate urmând să fie donate Arhiepiscopiei Atenei.

 

Vremea rea afectează România

O persoană a murit luată de ape, iar numeroase locuinţe, fântâni, sute de hectare de păşuni şi terenuri agricole din aproape jumătate de ţară au fost afectate, în această săptămână, de inundaţii, devenite o nedorită obişnuinţă a unei veri atipice. Considerată cea mai răcoroasă din România ultimilor 34 de ani, toată luna iulie s-a caracterizat, de altfel, prin temperaturi ale aerului sub medie şi prin precipitaţii aproape zilnice, meteorologii emiţând avertizări după avertizări de cod galben şi portocaliu de ploi abundente, intensificări ale vântului şi vijelii.

Pompierii şi salvatorii militari au intervenit pentru sprijinirea populaţiei şi pentru înlăturarea efectelor vremii rele. Guvernul a anunţat că vor fi oferite ajutoare de urgenţă pentru localităţile afectate de inundaţii, solicitând autorităţilor locale atenţie maximă pentru a interveni acolo unde se impune.

 

Pesta porcină face ravagii

Virusul pestei porcine africane continuă să se răspândească în România şi să provoace pagube colosale producătorilor, de ordinul sutelor de milioane de euro. Aproape 440 de focare au fost depistate de la începutul acestui an până acum, majoritatea în judeţul Tulcea, în sud-est. Zeci de mii de porci au fost sacrificaţi, iar transporturile de carne şi produse din carne de porc au fost restricţionate. Pesta porcină africană afectează doar animalele, nu există tratament sau vaccin, dar - spun specialiştii - nu se transmite la om.


www.rri.ro
Publicat: 2018-07-28 11:11:00
Vizualizari: 684
TiparesteTipareste