Uniunea Europeană mediază între Serbia şi Kosovo

uniunea europeană mediază între serbia şi kosovo Balcanii de Vest sunt o direcţie în care Uniunea Europeană s-a îndreptat în intenţia sa de a-şi integra întregul spaţiu geocultural.

Balcanii de Vest sunt o direcţie în care Uniunea Europeană s-a îndreptat în intenţia sa de a-şi integra întregul spaţiu geocultural. Regiunea cunoscută şi sub numele de fosta Iugoslavie a fost una dintre cele mai turbulente de după anul 1989. Războaiele din fosta Iugoslavie, din care s-au desprins şase republici, au continuat cu desprinderea provinciei Kosovo şi cu proclamarea ei ca stat independent. Toate acestea au lăsat urme adânci în mentalul colectiv şi au lăsat societăţile din Balcanii de Vest în afara procesului european de integrare. Uniunea Europeană însă doreşte ca aceste societăţi să fie în interiorul ei şi de aceea se implică în medierea conflictelor. 


Maja Kocijancic, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a sintetizat nivelul de implicare al Uniunii Europene ca mediator şi liniile generale pe care se bazează negocierile dintre părţi: "Ţinta dialogului este normalizarea deplină a relaţiilor. În acest context, lucrăm asupra unui acord pe baze legale şi pe baza consensului mutual, cu respectarea legilor internaţionale. Trebuie să fie un acord sustenabil şi realist, toate eforturile sunt în curs. Noi, ca mijlocitori, nu putem discuta public detaliile negocierilor în desfăşurare. Înaltul reprezentativ a afirmat într-un comunicat că dificultăţile rămân şi nu ne-am eschivat niciodată de la a le rezolva. Este un proces foarte dificil, sunt foarte multe sensibilităţi. Dar aşa cum am mai spus în ultimele două săptămâni, cele două părţi au nevoie de spaţiu pentru negociere. Acesta este ceva foarte important, noi ne aşteptăm ca procesul să continue cu acelaşi angajament şi cu aceeaşi dedicaţie în logica a ceea ce am spus, a normalizării depline a relaţiilor. Rezoluţia asupra problemelor celor mai fierbinţi este ceva crucial, este un principiu esenţial pentru progresul părţilor spre apropierea de Uniunea Europeană care la nivelul politic cel mai înalt s-a angajat în medierea conflictelor din Balcanii de Vest. Nu este un proces care să privească numai o parte, este ceva pe care noi îl împărtăşim şi a fost confirmat în luna mai la summitul de la Sofia. Credem că este şi în interesul Uniunii Europene şi al regiunii ca discuţiile în acest context să fie intensificate. Este ceva ce s-a spus în timpul dialogului avut până acum că a doua parte va însemna intrarea într-o intensificare a dialogului şi a abordării problemelor dureroase. Nu vom avea o foaie concretă de parcurs pentru că depinde de progresul negocierilor."


Din Balcanii de Vest au venit în ultimele zile veşti îmbucurătoare. Ambele părţi, Serbia şi Kosovo, au manifestat dorinţa de a face un compromis din care să câştige toată lumea.



www.rri.ro
Publicat: 2018-09-11 11:48:00
Vizualizari: 471
TiparesteTipareste