UPDATE Continuă exerciţiul naţional "Seism 2018"

update continuă exerciţiul naţional "seism 2018" În România se desfăşoară un exerciţiu naţional de simulare a intervenţiei după un seism major care s-ar putea produce.

UPDATE

 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă referitoare la desfăşurarea exerciţiului naţional "Seism 2018", că duminică după-amiază va ajunge în ţară comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides.

 

O echipă a protecţiei civile europene care va ajunge pentru coordonarea relaţiei internaţionale va fi integrată în Centrul nostru de comandă. Vom lucra împreună, vor veni în sprijinul nostru pentru corelarea cu partea internaţională, a spus secretarul de stat în MAI, prezent la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani. El a apreciat, de asemenea, că până în prezent exerciţiul s-a desfăşurat bine.

 

El a menţionat că, potrivit scenariului, până în prezent ar exista 2.098 de persoane decedate, 3.912 persoane rănite, 7.250 persoane dispărute, 30.000 de persoane sinistrate şi 130.000 de persoane afectate. De asemenea, conform aceluiaşi scenariu, 30.000 de consumatori nu beneficiază de alimentare cu energie electrică, fiind în desfăşurare operaţiunile de remediere a situaţiei. Totodată, 25.000 de persoane nu au acces la reţeaua de alimentare cu apă. Au fost distruse 250 de case şi avariate alte 900.

 

Raed Arafat a precizat că în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică a început construcţia a două tabere de sinistraţi în zona Militari, iar duminică seara va începe construirea taberei de la Arena Naţională. Secretarul de stat în MAI a reamintit că în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică a ajuns în Capitală prima echipă internaţională, cu spitalul mobil de tip 3 israelian, care urmează să îşi desfăşoare activitatea începând din această seară. Tot în după-amiaza aceasta îşi vor începe activitatea mai multe spitalele mobile, puse la dispoziţie de ţările implicate în exerciţiu. De asemenea, la exerciţiu participă şi o echipă de căutare salvare din Bulgaria, cu 40 de oameni şi zece maşini.

 

Exerciţiul "Seism 2018" îşi propune antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare şi răspuns, la nivel local, regional şi naţional, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple.

-------------

 

Preşedintele României a decretat, sâmbătă, instituirea stării de urgenţă, în cadrul exerciţiului naţional "Seism 2018", a comunicat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale care se instituie, în cazul de faţă, în situaţia producerii unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre, a menţionat IGSU.

 

Potrivit sursei citate, în primele 12 ore de la declanşarea exerciţiului "Seism 2018", s-au înregistrat 450 de persoane decedate, iar alte 1.791 sunt rănite. Persoanele decedate în urma unui ipotetic cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, victimele fiind preluate cu o morgă mobilă şi duse la IML pentru identificare, este scenariul în cadrul exerciţiului naţional "Seism 2018. De asemenea, 3.218 de persoane sunt în continuare dispărute, iar forţele de intervenţie fac eforturi şi pentru localizarea acestora.

 

Forţele de intervenţie, din cele patru baze de operaţii, au acţionat în 26 de zone din Bucureşti şi judeţul Ilfov pentru evaluare, căutare şi salvare de persoane. În urma şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul municipiului Bucureşti, a fost luată decizia ca cele 30.000 de persoane sinistrate existente să fie cazate în taberele organizate de autorităţi, unde li se vor asigura alimente, haine şi produse de igienă personală. Taberele pentru sinistraţi vor fi amenajate în judeţul Ilfov pe stadioanele Pantelimon, Voluntari, Ştefăneşti şi Chiajna.

 

În cadrul exerciţiului, la nivelul municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov, au acţionat pompieri din Bucureşti şi alte judeţe, sosiţi în sprijin cu mijloace tehnice specifice (de stingere, ambulanţe, descarcerare, containere multirisc, echipe de căutare canină, transport personal şi alte tipuri de ambulanţe specifice intervenţiei in caz de dezastru). Alături de pompieri, au acţionat medici, paramedici, militari, voluntari, precum şi poliţişti şi jandarmi pentru asigurarea ordinii publice.

 

Conform scenariului, la ora 18.00, a fost activată o linie TELVERDE dedicată aparţinătorilor persoanelor dispărute şi rănite, măsură ce se ia într-o situaţie reală. Această linie telefonică este deservită de personal specializat - psihologi şi asistenţi sociali.

 

La nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov, au fost disponibilizate 15.000 de paturi mobile, amplasate în şcoli şi alte instituţii de utilitate publică. De asemenea, la nivelul spitalelor din Capitală sunt disponibile 365 de paturi adecvate pentru intervenţii chirurgicale.

 

Persoanele rănite primesc îngrijiri în 9 unităţi medicale din municipiul Bucureşti, comnform scenariului exerciţiului. De asemenea a fost instalat de către Ministerul Apărării spitalul de campanie ROL II, în poligonul Centrului 70 Geniu Aviaţie din Pantelimon.

 

Potrivit simulării, autorităţile se pregătesc de ce este mai rău în urma unui asemenea cutremur: 1.000 de victime, dintre care peste 400 decedate, 200 de clădiri prăbuşite, 800 de clădiri afectate grav, peste 1.200 de imobile afectate mediu.

 

Tot în cadrul exerciţiului, se prevede evacuarea răniţilor pe plan naţional, dar şi în străinătate, nefiind sigur dacă spitalele din ţară vor face faţă numărului mare de răniţi, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

 

Ministrul Apărării, Mihai Fifor se află, duminică, alături de militarii români, la spitalul de campanie din poligonul din Pantelimon, construit în cadrul exerciţiului "Seism 2018". Duminică dimineaţă, tot în cadrul exerciţiului, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a decolat cu destinaţia Cluj Napoca, pentru a evacua 15 răniţi în urma simulării de seism major, înregistrat sâmbătă dimineaţă. Scenariul a prevăzut că dintre cei 15 răniţi şapte se aflau în stare gravă, fiind intubaţi, iar trei prezentau arsuri, ceea ce impune condiţii complexe de asistenţă pe timpul transportului, ce pot fi asigurate de aeronavele Spartan. De asemenea, tot duminică, Baza 90 Transport Aerian a asigurat suportul operaţional pentru cei 168 de medici şi asistenţi medicali din Israel la sosirea pe aeroportul Otopeni, care vor acţiona, începând de duminică seară, în incinta spitalului mobil de tip ROL 3, dislocat de armata israeliană în România pentru exerciţiul "Seism 2018". Ambulanţe din Ungaria, Austria si Italia au intrat deja în ţară cu acelaşi scop.

 

Autorităţile vor amplasa, duminică, două tabere pentru sinistraţi pe stadioanele din Afumaţi şi Voluntari, în cadrul exerciţiului naţional "Seism 2018". Cele două tabere au o capacitate de câte 200 de persoane fiecare. În cadrul acestor tabere vor acţiona, alături de echipele pompieri, şi voluntari cooptaţi de organizaţiile neguvernamentale.

 

Pompierii desfăşoară, de asemenea, conform exerciţiului «Seism 2018» misiuni de căutare-salvare a persoanelor prinse sub dărâmături la fabrica Iutei, de evacuare a persoanelor recuperate de sub dărâmături la Academia Română, dar şi misiuni de salvare a unor persoane surprinse la înălţime la Fabrica de bere Rahova.


www.rri.ro
Publicat: 2018-10-14 10:52:00
Vizualizari: 771
TiparesteTipareste