Feminismul în arta românească actuală

feminismul în arta românească actuală În ultima perioadă, în artele din România se ridică din ce în ce mai multe voci care vorbesc despre slaba atenţie acordată artistelor. Curentul feminismului se manifestă din ce în ce mai vizibil.

În ultima perioadă, în artele din România se ridică din ce în ce mai multe voci care vorbesc despre slaba atenţie acordată artistelor. Curentul feminismului se manifestă din ce în ce mai vizibil. Pornind de la dezbaterea organizată recent, "Istorii şi naraţiuni. Despre feminism în România", care a reunit reprezentanţi din arhitectură, arte vizuale şi dans contemporan, discutăm despre feminism şi prezenţele feminine în aceste arte.


Dezbaterea a fost organizată de Asociaţia 4Culture, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România (OAR) - Filiala București, care a şi găzduit întâlnirea. Andreea Căpitănescu, coregrafă de dans contemporan şi manager cultural, directoarea artistică a Asociaţiei 4Culture, despre prezenţele feminine în artele performative actuale, în România:  "Cred că în general, cel puţin în domeniul dansului contemporan, coregrafii sunt mult mai prezenţi şi mai vizibili dintotdeauna, deşi numărul artistelor care finalizează studiile de coregrafie este mult mai mare. Cred că unul din motive este că în continuare cei care se află în poziţiile de conducere şi în poziţiile de decizie, atât în teatre, cât şi în instituţii importante sau evenimente importante sunt predominant bărbaţi. Este adevărat că, pe de altă parte, este şi mult mai dificil să te faci auzită şi prezentă ca femeie în domeniul artistic. În general, vorbim despre foarte multe sensibilităţi, orgolii, iar spaţiul feminin nu este întotdeauna pregătit pentru a intra într-o astfel de luptă. Iar prezenţele masculine sunt de foarte multe ori şi intimidante, şi destul de agresive. Mă refer aici la faptul că lucrăm, cel puţin în dans, încă foarte mult cu prezenţa corpului şi relaţia dintre artişti este una fizică".


Dar există nume importante de femei care reuşesc să mişte lucrurile în arte, spune Andreea Căpitănescu: "Există artiste şi curatoare cum am avut-o, de exemplu, invitată pe Valentina Iancu în cadrul dezbaterii pe care am organizat-o la Casa OAR. Ea a încercat, în poziţia în care s-a aflat pentru un timp la Muzeul Naţional de Artă al României, să promoveze artiste care au creat în România şi care nu erau cunoscute nici măcar celor care au absolvit facultatea sau celor care activează în omeniu, prin simplul fapt că au fost fie ignorate, fie asociate eronat unor demersuri politice ale începutului de secol 20. Demersul ei, deşi am putea spune că a fost unul izolat, măcar a adus în atenţia publică o serie de artiste. A creat expoziţii, un album... Deci, a lăsat şi urme în spate. Mai există artiste şi curatoare feministe... Colaborez deja de câţiva ani cu Olivia Niţiş, care este o feministă asumată şi care, la rândul ei, încearcă să promoveze artiste. Există femei care predau studii de gen şi care scriu constant despre importanţa educării femeilor şi a accesului egal la educaţie în zone marginalizate, care luptă pentru drepturile femeii şi împotriva violenţei... Şi aici mă pot referi la Oana Băluţă, Mihaela Miroiu... Sunt foarte multe alte exemple de artiste, precum Marilena Preda-Sânc, care încearcă la rândul lor să formeze alţi oameni şi să aducă în atenţie unele aspecte mai puţin cunoscute".


Valentina Iancu este specialistă în arte vizuale, activează în jurnalismul cultural şi se declară feministă. Vede conceptul de feminism ca fiind foarte legat de sensul iniţial, şi anume, "o mişcare care crede că femeile trebuie să beneficieze de drepturi egale cu bărbaţii", dar există nuanţele în care fiecare interpretează şi apropie acest curent, conform principiilor şi ideologiilor personale. "În România predomină un feminism neoliberal, adică un feminism pe care cercetătorii americani îl definesc ca feminism alb, care se ocupă în mod special de problemele femeilor majoritare şi tinde să ignore că există şi alte tipuri de experienţe. Pe scena artistică, tot acest tip de feminism academic se reflectă şi în creaţiile şi în acţiunile celor mai multe creatoare de la noi. Ceea ce mi se pare mie foarte interesant este că, recent, artistele tinere au reuşit să se grupeze într-o iniţiativă mai radicală şi să scoată o revistă care va fi lansată pe data de 1 decembrie. Este vorba de revista CUTRĂ, care încearcă să aducă în România pentru prima dată principiile feminismului intersecţional, adică principiile feminismului care îşi dă seama că o femeie are probleme diferite, în funcţie de comunitatea etnică sau sexuală din care face parte, îşi defineşte identitatea în funcţie şi de alte criterii, nu doar de genul feminin".


În ceea ce priveşte prezenţele feminine în artele vizuale, situaţia este asemănătoare cu cea, să spunem, din zona regiei de teatru. Sunt foarte multe studente în universităţile de artă, dar, după absolvire, femeilor le este mult mai greu să debuteze în carieră, pentru că, spune Valentina Iancu, "planează tot timpul deasupra capului lor suspiciunea că la un moment dat se vor lăsa de artă şi vor alege familia". "Avem impresia că sunt mai multe artiste, dar, de fapt, nu le vedem în structurile unde există bani, în structurile unde există putere. Le vedem pe la periferie, cum se zbat efectiv să supravieţuiască pe scenă. În cazul generaţiilor consacrate, e mai pregnantă această problemă, pentru că vorbim de artişti care au ajuns la un anumit nivel al carierei la 60-70 de ani, şi artiste de vârstă cu ei, care au debutat în acelaşi timp, au lucrat cu aceeaşi intensitate, au expus cu aceeaşi periodicitate şi recunoaşterea nu este aceeaşi".


Participantă şi ea la dezbaterea "Istorii şi naraţiuni. Despre feminism în România", Raluca Vişinescu a urmat studii de specialitate în România şi Germania şi este de multă vreme o arhitectă foarte apreciată, premiată în 2018 la Anuala de Arhitectură Bucureşti. Despre prezenţele feminine spune că...  "Scad foarte mult după facultate şi mai ales în ceea ce înseamnă arhitectură construită, şantier. Rămân prezenţe feminine foarte valoroase şi multe în mediul academic, în lumea teoretică... La fel, în organizaţii care sunt foarte importante. De exemplu "De-a Arhitectura" fac o treabă nemaipomenit de bună şi acolo sunt mai ales femei care au iniţiat şi se ocupă de activităţi. Şi e foarte important ce fac. Până la urmă, arhitectura nu este doar construită. E, în egală măsură, şi parte teoretică, şi parte de acţiuni, şi parte de management, şi parte de povestit lumii". Din perspectiva Ralucăi Vişinescu, demersurile feministe nu prea există în domeniul arhitecturii, pentru că, "în momentul în care ajungi să practici, nu simţi diferenţa".


Aşadar, nu există o concluzie generală. Totuşi, citând-o pe Andreea Căpitănescu, manager cultural şi profesionistă în dansul contemporan, "nu suntem o societate deschisă spre astfel de discuţii şi dezbateri. În general, bărbaţii din domeniul cultural zâmbesc uşor în colţul gurii în momentul în care află despre evenimente dedicate unor subiecte precum feminismul. Le văd încă, din păcate, ca pe nişte subiecte uşor frivole"


www.rri.ro
Publicat: 2018-11-27 12:32:00
Vizualizari: 282
TiparesteTipareste