Români în lume - 29.11.2018

români în lume - 29.11.2018 Soprana Laura Nicorescu, o stea în ascensiune a scenei operistice europene, a imaginat un periplu muzical prin Bucureşti, Paris, Viena şi Budapesta.

Marea Unire din 1918 s-a făcut în tranşeele Primului Război Mondial, în adunările democratice din provinciile româneşti, dar şi în marile capitale europene, unde succesul României Mari a însemnat cucerirea mediilor politice şi opiniei publice. Pentru a evoca acest front diplomatic, nu mai puţin important, soprana Laura Nicorescu, o stea în ascensiune a scenei operistice europene, a imaginat un periplu muzical prin Bucureşti, Paris, Viena şi Budapesta, traseu reconstituit cu ajutorul partiturilor unor compozitori reprezentativi, precum George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Felicia Donceanu, Diamandi Gheciu, George Grigoriu şi Mihail Jora, dar şi Mozart sau Brahms. Recitalul va avea loc la ICR din New York în 30 noiembrie, fiind organizat împreună cu Reprezentanţa Permanentă a României la ONU. Evenimentul face parte dintr-o adevărată 'săptămână a Marii Uniri' la New York, care a început cu triumfalul recital de gală al pianistei Alexandra Dăriescu şi mai cuprinde o serie de lecturi susţinute de scriitoarea Ioana Pârvulescu, proaspăt laureată a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură și o expoziţie la sediul ONU. Laura Nicorescu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, continuându-şi studiile muzicale la Salzburg. Ea a apărut pe scena unor opere de prim rang din Europa și a obţinut mai multe premii internaționale.


Cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a României şi Centenarului Marii Uniri, pe 30 noiembrie, la teatrul «Arnaldo Momo» din Veneţia, este programat concertul extraordinar susţinut de Orchestra de cameră a Filarmonicii «Oltenia» din Craiova. Prin calitatea instrumentiştilor săi şi a dirijorului ce îi conduce, prin reputaţia de care se bucură în ţară şi în străinătate, prin repertoriul relevant pe care îl va aborda, Orchestra de cameră a Filarmonicii «Oltenia» din Craiova va fi promotoare activă a valorilor culturii române în Italia, onorând cum se cuvine marea sărbătoare a românilor de pretutindeni, Ziua Naţională a României, şi celebrând momentul încărcat de trăiri profunde al Centenarului Marii Uniri. Repertoriul concertului cuprinde compoziţii reprezentative ale maeştrilor români Ciprian Porumbescu, George Enescu, Paul Constantinescu, Constantin Silvestri, Doru Popovici. Fondată în anul 1904, Orchestra Filarmonicii «Oltenia» a fost specializată, în perioada de început a existenţei sale, în promovarea muzicii preclasice şi clasice. În prezent, repertoriul orchestrei s-a extins şi s-a diversificat considerabil, prin includerea unor compoziţii reprezentative pentru creaţia muzicală contemporană. Aceasta a susţinut concerte pe cele mai importante scene din România şi a întreprins numeroase turnee în străinătate.


O statuie ce o înfăţişează pe Regina Maria va fi dezvelită, pe 12 decembrie, în oraşul Ashford, din Marea Britanie, locul său de naştere, evenimentul având loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, informează Institutul Cultural Român. Opera este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, cel care a câştigat concursul organizat de ICR în vara acestui an.  La eveniment participă, alături de preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra, precum şi ai Caselor Regale ale Marii Britanii şi României, oficialităţi de rang înalt din România şi Marea Britanie. Regina Maria s-a născut pe 29 octombrie 1875 și a fost consoarta regelui Ferdinand al României (1914 - 1927  )şi regină a României, prinţesă de Edinburgh, nepoată a reginei Victoria. Ea a sosit la Bucureşti în 1893, încercând şi reuşind să devină parte a naţiunii care o adoptase ca prinţesă şi apoi ca regină (1914). S-a străduit să întărească legăturile dintre România şi Anglia, dând dovadă de reale calităţi diplomatice, susţinând şi apărând interesele României. Sub domnia lui Ferdinand, pe 1 decembrie  1918, a luat naștere Statul Național Unitar Român prin unirea tuturor provinciilor românești. 


www.rri.ro
Publicat: 2018-11-29 11:46:00
Vizualizari: 447
TiparesteTipareste