Jurnal românesc - 21.01.2019

jurnal românesc - 21.01.2019 Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, s-a întâlnit, la Bruxelles, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru Politici de Vecinătate şi Extindere.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, s-a întâlnit, la Bruxelles, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru Politici de Vecinătate şi Extindere, cu care a discutat despre iniţiativele destinate comunităţilor istorice româneşti şi evenimentele organizate de minister în perioada Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Johannes Hahn a apreciat că această perioadă reprezintă o oportunitate deosebită pentru a pune în practică un număr cât mai mare de proiecte. La rândul său, ministrul Intotero a subliniat preocuparea MRP pentru cultivarea şi valorificarea identităţii lingvistice, spirituale şi culturale a românilor de pretutindeni şi a reafirmat interesul României de a contribui la promovarea, în statele din vecinătatea UE, a valorilor europene şi a respectării drepturilor omului şi a statului de drept. Alte teme abordate au fost migraţia din interiorul Uniunii Europene, dar şi dinspre state terţe către bolcul comunitar, precum şi demersurile pentru încurajarea reinserţiei socio-profesionale în statele de origine.


Ministerul pentru Românii de Pretutindeni derulează, în comunitățile istorice și în diaspora, o campanie de informare privind finanțările nerambursabile oferite de instituţie în 2019. După vizita de lucru din Ucraina, la Cernăuţi şi raioanele Hliboca şi Herța, secretarul de stat Victor Alexeev s-a deplasat în Maramureşul istoric, la Slatina/Solotvino şi la Apșa de Jos, unde s-a întâlnit cu primarii localităților cu populație românească din Transcarpatia, cu reprezentanți ai mediului asociativ, ai clerului, ai mass-mediei în limba română și cu directori de școli și profesori. Victor Alexeev le-a explicat pe larg prevederile și mecanismele cuprinse în Ghidul Beneficiarului 2019, documentul cadru care stipulează condițiile în baza cărora se pot accesa fonduri nerambursabile de la MRP. După vizita în Ucraina, delegaţia românească s-a oprit în Ungaria, la Gyula, unde a vizitat Liceul "Nicolae Bălcescu", instituţie care împlineşte, în 2019, 70 de ani de la înfiinţare. La întâlnirile care au avut loc s-a discutat despre finanțările nerambursabile, dar şi despre situaţia comunităţii româneşti din Ungaria. În paralel cu vizitele de lucru din comunităţile istorice, delegaţii ale Ministerului s-au deplasat la Bruxelles, la Washington, şi, cel mai recent, în Italia la Catania. Secretarii generali din MRP Alina Hagima și Elena Ilie le-au prezentat românilor din sudul Italiei, mijloacele și condițiile prin care aceștia pot accesa fonduri nerambursabile precum și pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a depune proiecte eligibile. Cei doi oficiali au programate, în perioada următoare, sesiuni de informare la Torino și Roma.


Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi a aprobat metodologia de înscriere la concursul de admitere în anul universitar 2019/2020 pentru românii din afara graniţelor. Candidaţii vor fi admişi pe baza unui concurs de dosare. Potrivit Universităţii, sunt consideraţi români de pretutindeni cei care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română, cele care aparţin filonului lingvistic şi cultural românesc şi care locuiesc în afara frontierelor României, românii emigraţi, fie că au păstrat sau nu cetăţenia română, descendenţii acestora, precum şi cetăţenii români cu domiciliul stabil sau reşedinţa în străinătate. "Anul trecut, concurenţa a fost peste aşteptări, de 16/loc", a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul instituţiei de învăţământ. Perioada de înscriere este 08 - 14 iulie 2019, evaluarea dosarelor va avea loc pe 15 şi 16 iulie, iar afişarea rezultatelor, pe 16 iulie. Contestaţiile se pot depune pe 17 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 19. Dosarul de candidatură trebuie expediat sau depus direct la Registratura Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, cu menţiunea pe plic "Admitere români de pretutindeni". Există şi posibilitatea depunerii candidaturii prin email la admitere.etnici.romani@umfiasi.ro sau la adresa dosarerompret@edu.gov.ro. Oferta locurilor alocate precum şi Metodologia de admitere vor fi publicate pe site-ul Universităţii www.umfiasi.ro, la secţiunea Admitere.


www.rri.ro
Publicat: 2019-01-21 11:50:00
Vizualizari: 644
TiparesteTipareste