SPACE 19Plus, un program pentru viitor

space 19plus, un program pentru viitor Agenţia Spaţială Europeană îşi stabileşte priorităţile pentru un program spaţial al viitorului.

Agenţia Spaţială Europeană îşi stabileşte priorităţile pentru un program spaţial al viitorului. Space 19Plus îşi propune să ducă la bun sfârşit noi misiuni spaţiale şi, totodată, să perfecţioneze standardele actuale ale explorării spaţiului. Pentru specialiştii Agenţiei Spaţiale Europene, principalul scop este o mai bună înţelegere a sistemului solar al Pământului. 


Jan Woerner, directorul general al Agenţiei Spaţiale Europene: "Dacă ne referim la "Activare şi întreţinere", fără să menţionăm o tehnologie concretă, putem vorbi despre lansatoare, despre operaţiuni şi despre dezvoltarea de tehnologii. Toate cele trei constituie, bineînţeles, programe mari. Activarea şi întreţinerea înseamnă că, prin intermediul tehnologiilor nou create, putem face posibile activităţi ale viitorului. Prin programul de operaţiuni, putem face posibile misiunile în spaţiu şi sprijinirea fiecărei misiuni în sine. De asemenea, fără programul de lansare nu putem avea o misiune. Astfel, toate cele trei programe care fac parte din categoria "Activare şi întreţinere" sunt indispensabile. În sectorul de lansare, urmărim noi mijloace de transport, noi vehicule care să facă cercetări în ceea ce priveşte microgravitaţia la bordul unor nave spaţiale reutilizabile. Ne propunem să punem la punct noi tehnologii, bazate pe inteligenţa artificială, pentru consolidarea securităţii spaţiale. Acest pilon este alcătuit dintr-o multitudine de activităţi. În ceea ce priveşte aplicaţiile, acoperim domeniul observaţiilor asupra Pământului, cel al navigaţiei şi cel al telecomunicaţiilor. Noi numim observaţiile terestre, generic, "Health Check". Cu ajutorul diferitelor aparate spaţiale, întreaga suprafaţă terestră este monitorizată. Urmărim temperatura oceanelor, măsurăm viteza de topire a gheţarilor. Acoperim, aşadar, o multitudine de aspecte importante pentru Pământ. Avem, apoi, navigaţia, unde proiectul "Galileo" s-a bucurat de un succes important, sistemul fiind finanţat de către Uniunea Europeană."


Securitatea spaţială este esenţială pentru noul program al Agenţiei Spaţiale Europene, Space 19Plus. Prima dimensiune a securităţii spaţiale o reprezintă gestionarea ameninţărilor care îşi au originea în spaţiu, cum ar fi deşeurile spaţiale sau obiectele extraterestre care ar putea intra în coliziune cu suprafaţa Pământului. Tot atât de importantă este şi supravegherea Planetei, având în vedere fenomenele meteo extreme de tip tsunami, erupţiile vulcanice şi cutremurele.


Sectorul spaţial trece prin schimbări majore la nivel global, aşadar Agenţia Spaţială Europeană se aliniază la cele mai noi standarde în materie de tehnologie. Cea mai mare ambiţie pentru noul program spaţial o reprezintă interconectarea sateliţilor şi a celorlalte echipamente de pe orbită.



www.rri.ro
Publicat: 2019-02-07 12:10:00
Vizualizari: 477
TiparesteTipareste