Astronomie în spațiul românesc

astronomie în spațiul românesc Cerul, universul de deasupra, a exercitat o fascinație irezistibilă pentru oameni, indiferent de gradul de civilizație al societăților și de educație al individului.

Cerul, universul de deasupra, a exercitat o fascinație irezistibilă pentru oameni, indiferent de gradul de civilizație al societăților și de educație al individului. De cer este legat zborul, cât mai sus, pentru a şti ce este dincolo, acel "dincolo" care este mereu misterul de care se leagă curiozitatea omenească. Percepţia noastră privitoare la bolta cerească şi la universul de dincolo de ceea ce vedem cu ochiul liber sau cu ajutorul aparatelor şi instrumentelor este una dintre cele mai atractive istorii a lumii. Istoria astronomiei este la fel de sinuoasă, de plină de imprevizibil şi de neclarităţi în ciuda unor descoperiri.


Reprezentarea actuală a astronomiei, ştiinţa spaţiului cosmic, este cea legată de un conflict iremediabil între ştiinţă şi religie. Omul contemporan este convins că universul şi Dumnezeu nu pot fi împreună, raţionalul şi iraţionalul nefiind în măsură să funcţioneze unul cu celălalt. Însă istoria astronomiei ne spune că, dimpotrivă, de cele mai multe ori putem vorbi despre un efort comun al savanţilor care erau de cele mai multe ori oameni ai Bisericii. Şi în spațiul românesc astronomia a mers mână în mână cu religia, primul astronom fiind considerat călugărul Dionisie Exiguus care a trăit între secolele 5-6 la Tomis, actuala Constanța. Astronomii îl consideră inventatorul erei creștine și al stabilirii anului 1 din calendarul actual. Excelent cunoscător al limbilor greacă şi latină, lui Dionisie Exiguus i se datorează un tratat de dogmatică creştină. Astronomul Magda Stavinschi îl consideră pe Dionisie Exiguus unul dintre marile nume ale istoriie astronomiei, autor al unei performanţe ştiinţifice importante. 


"Şi pe teritoriile româneşti au existat mărturii ale preocupărilor pentru comentariul Universului, al lumii în care trăim, din punct de vedere ştiinţific, fără ca persoanele respective să nu fi fost credincioase, chiar teologi. Poate cel mai cunoscut exemplu este Dionisius Exiguus sau Dionisie cel Mic sau Dionisie cel Smerit care a trăit în Scythia Minor la Tomis, actuala Constanţa. În anul 525 publică Liber de Paschatae sau Cartea Paştelui. Mie mi se pare că acest Dionisie cel Mic a fost de două ori geniu. O dată pentru că la 500 de ani de la naşterea lui Isus el a apreciat cu o eroare între 4 şi 7 ani data naşterii lui Isus. 

Dacă noi cu tehnologiile actuale, cu cunoştinţele istorice şi aşa mai departe nu am putut stabili cu precizie, cu teribilă exactitate acea dată, mi se pare că Dionisie a fost un om deosebit. Era nu numai un călugăr, nu numai invitat de Curia papală să stabilească un calendar în care echinocţiul şi Paştele să nu mai fie atât de departe unul de altul cum se întâmplase în acel secol. Faptul că el reuşeşte cu cunoştinţele lui de istorie, de limbi străine - şi pe vremea aceea nu se vorbea numai o singură limbă - de matematică, de astronomie să stabilească cu asemenea precizie data naşterii lui Isus a fost o performanţă. El a făcut ca data naşterii lui Isus Cristos să fie recunoscută pe plan mondial indiferent de religie. Dacă oamenii nu ştiu alte date istorice, măcar data naşterii lui Cristos o cunosc."


Şi în spaţiul românesc, asemenea celui din Europa Occidentală, mănăstirile au fost centre de cultură şi educaţie înainte de modernitatea secolului al 18-lea. De studierea cerului în premodernitatea românească este legat numele principelui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ctitor de biserici şi susţinător al tendinţelor artistice ale vremii sale. Însă Brâncoveanu a fost şi un susţinător al ştiinţei. 


Magda Stavinschi: "Sărind peste secole, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu a trăit un personaj foarte interesant, Hrisant Notara. Era un grec, pe vremea aceea mulţi dintre profesorii şi cărturarii veneau de acolo, a fost chemat de Constantin Brâncoveanu ca preceptor al copiilor lui. Or, Brâncoveanu făcea şi el pe atunci ceea ce facem şi noi astăzi, îşi trimitea copiii la studii în străinătate. Îi trimitea la cele mai cunoscute universităţi din lume. În 1667, apare Observatorul astronomic din Paris, fondat de către Ludovic al XIV-lea,  sub conducerea unui italian care va căpăta nume francez, Jean Dominic Cassini. 

Acest Cassini colaborează direct cu Hrisant Notara trimis de Brâncoveanu şi în 1716 Hrisant Nottara publică o carte, Introductio ad geographia et sphaeram în care are capitole de trigonometrie, de astronomie şi de ştiinţe. Am putea spune că ar fi prima carte ştiinţifică publicată pe teritoriiile române. Hrisant Notara a fost om de ştiinţă, a făcut observaţii, eu personal am găsit semnăturile lui pe efemeridele Observatorului din paris, a fost şi la Observatorul din Padova, la Londra, se pare că a fost şi la Moscova. Cu toate acestea, urcă pe treptele ierarhiei bisericeşti până la demnitatea de patriarh al Ierusalimului. El face un compromis, prezintă şi modelul lui Ptolemeu şi modelul lui Copernic ca două variante de interpretare a Universului. După părerea mea este un compromis deoarece cineva care lucrează la Observatorul astronomic din Paris, la cel din Padova ori la Londra să nu-şi dea seama că modelul lui Copernic este cel adevărat."


Astronomia în spaţiul românesc a fost o pasiune dar şi un efort ştiinţific a unor oameni care căutau explicaţii pentru ei şi pentru cei din jur despre lumea fizică şi cea spirituală. Conflictul dintre ştiinţă şi religie a fost, în Europa şi în Ţările Române de fapt acelaşi tip de căutare. 


www.rri.ro
Publicat: 2019-02-25 13:10:00
Vizualizari: 614
TiparesteTipareste