Week-end sportiv

week-end sportiv În ultima etapă a campionatului european de rugby, România va juca duminică în deplasare cu Belgia, la Bruxelles. Turneul este câştigat deja de Georgia, România ocupă locul 4 în clasament, cu posibilitatea de a mai urca un loc.

În ultima etapă a campionatului european de rugby, România va juca duminică în deplasare cu Belgia, la Bruxelles. Turneul este câştigat deja de Georgia, România ocupă locul 4 în clasament, cu posibilitatea de a mai urca un loc.


În etapa a 10-a a Ligii Campionilor la polo pe apă, campioana României Steaua Bucureşti va evolua în grupa A în deplasare în Serbia cu Crvena Zvezda. Cele două echipe se află pe ultimele două locuri ale grupei de 8 echipe, Steaua pe locul 7 şi Crvena Zvezda pe ultimul, grupă condusă de echipa italiană Pro Recco. Steaua Bucureşti are o singură victorie, 8-3 împotriva echipei sârbe, rezultat obţinut etapa trecută la Bucureşti, în timp ce aceasta nu are niciun punct.


Peste 1500 de sportivi din 24 de ţări vor fi prezenţi în week-end la Bucureşti pentru a participa la o etapă de Grand Slam la dans sportiv din competiţia Dancemasters. Cei 1500 de dansatori vor lua startul la o competiţie organizată pentru prima oară în România, la Sala Polivalentă. În ultimii ani, dansul sportiv s-a dezvoltat mult în România, sportivii români fiind prezenţi în finalele competiţiilor mondiale.


Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism Eduard Novak va participa în perioada 14-17 martie la Mondialele de paraciclism pe pistă de la Appeldoorn din Olanda unde şi-a fixat de obiectiv obţinerea unei medalii. În vârstă de 42 de ani, Noval este singurul campion paralimpic din istoria României şi va concura în patru probe: urmărire 4 kilometri, individual 1 kilometru, scratch şi omnium.


Liga 1 română la fotbal continuă cu etapa a 2-a a sezonului iregular. În faza playoff, vineri se joacă meciul Sepsi Sfântu Gheorghe - CSU Craiova, sâmbătă Viitorul Constanţa - CFR Cluj şi duminică, Astra Giurgiu - FCSB. În faza playout, sâmbătă are loc întâlnirea Dunărea Călăraşi - Politehnica Iaşi şi duminică se joacă Gaz Metan Mediaş - Dinamo Bucureşti. Luni se dispută ultimele două partide: Concordia Chiajna - FC Hermannstadt şi FC Voluntari - FC Botoşani. În clasament conduce CFR Cluj cu 30 de puncte urmată de CSU Craiova cu 26 de puncte şi FCSB cu 25 de puncte.


www.rri.ro
Publicat: 2019-03-15 11:11:00
Vizualizari: 906
TiparesteTipareste