Petrila…Veselă

petrila…veselă Acum 4 ani, mina Petrila a fost închisă și declarată monument istoric.

Acum 4 ani, mina Petrila a fost închisă și declarată monument istoric. Acela a fost momentul când un grup de cetățeni, conduși de ideile mai puțin obișnuite ale artistului Ion Barbu și constituiți în Asociația Colonia Veselă s-au gândit să tranforme arealul minier din Petrila într-un sit cultural, muzeal, turistic și, nu în ultimul rând, comercial. Este pentru prima dată când un grup de intelectuali, artiști arhitecți pot deveni societari la o mină, o mină culturală. Mihai Danciu, reprezentant al Asociaţiei Colonia Veselă, ne-a spus întreaga poveste: "Asociaţia Colonia veselă a fost înfiinţată în 2013, odată cu proiectele de final de an ale unora dintre colegii mei şi ale mele la arhitectură. Şi a pornit de la premisa că, în Cartierul Colonie din Petroşani, cel mai mare ansamblu istoric din Valea Jiului, clasat ca ansamblu istoric, are nevoie de un refresh, de o reabilitare sau regenerare urbană. Şi atunci am înfiinţat această asociaţie, am făcut pentru început ateliere cu copiii, copii ce doreau un cartier mai vesel decât în prezent."


Asociația Colonia Veselă a transformat un areal minier într-un traseu cu săli de expoziție și laboratoare pentru cercetare și experment, unde prin mijloace artistice și teoretice, și cu participarea comunității locale a fost prezentat și analizat trecutul și prezentul Petrilei și posibilitățile sale de transformare. Pentru originalitatea proiectului, Asociația Colonia Veselă a primit premiul AFCN (Administrației Fondului Cultural Național) nominalizată la Gala Premiilor. Vine cu detalii despre acest premiu, Mihai Danciu:  "Este vorba despre un premiu primit de noi ca urmare a evenimentelor pe care le-am desfăşurat la Petrila. Aici trebuie să spun că asociaţia Colonia Veselă este unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Planeta Petrila, un conglomerat de actori, care contribuie la regenerarea patrimoniului industrial de la exploatarea minieră Petrila şi transformarea lui într-un centru economic, social, cultural al Văii Jiului. În calitate de membru fondator ne-am asumat noi componenta de management a proiectului "Exploatarea culturală Petrila", care şi-a propus să transforme exploatarea minieră într-o exploatare culturală, pe amplasamentul fostei mine. Anul trecut în august s-a desfăşurat acest eveniment şi atunci am consfinţit redenumirea Ansamblului minier în Ansamblu cultural, ca urmare a desfăşurării de activităţi culturale, sportive, de mai multe feluri."


Creatorii evenimentelor de la mina Petrila au pornit de la o idee de suflet: "dacă mina nu m-a lăsat 27 de ani să mor de foame, acum mi-am propus să nu o las nici eu să moară...", aşa cum declara la decernarea premiului minerul pensionar Cătălin Cenuşă. Ne-a detaliat ce evenimente au fost organizate Mihai Danciu:  "Ceea ce am făcut noi a fost să perpetuăm aceste evenimente desfăşurate din 2014 şi în 2018 să păstrăm ridicat nivelul de atenţie asupra proiectului Petrila, nivel ridicat de către documentarul Planeta Petrila, regizat de Andrei Dăscălescu, cu Cătălin Cenuşă şi Ion Barbu, pe post de actori. Aşadar în 2018, pe durata întregului an, am realizat în total 10 acţiuni culturale, cele mai mari au fost: Ziua minelor deschise, de la 1 mai şi Exploatarea culturală Petrila, desfăşurat în 10-12 august. Evenimentele au constat în activarea temporară a spaţiilor existente acolo, în urma activităţii miniere, adică săli administrative, săli pline de utilaje industriale, traseul minierilor, traseul cărbunelui, spaţii publice, pasarele, galerii, infrastructuri industriale, au fost transformate în expoziţii de artă, în suport pentru instalaţii artistice, supot pentru concerte, pentru activităţi sportive, într-un mediu propice menit să simuleze de fapt ceea ce vedem în vest în fostele ansambluri miniere care s-au transformat în centre de activitate culturală, economică, poate chiar şi administrativă."


Mihai Danciu ne-a mai explicat că printr-o tactică obişnuită în urbanismul contemporan, spaţiul fost industrial a fost revalorizat cultural şi ne-a spus ce am putea vedea acum la Petrila:   "Evenimentele sunt prioritatea noastră numărul unu, în schimb noi avem permanenţă la mină, avem voluntari, dintre foştii mineri, conduşi de către Cătălin Cenuşă, cei care de fapt acum întreţin spaţiul respectiv. Între timp, pe 15 noiembrie anul trecut s-a înfiinţat şi Muzeul salvatorului minier, un muzeul unic în ţară, iar acolo, prin acest centru, în fosta staţie de salvare, asigurăm permanenţa la  mină pentru oricune care trece prin zonă. De fapt anul trecut am avut în total 5000 de vizitatori şi participanţi, cei mai mulţi vizitatori pentru un obiectiv cultural în Valea Jiului. Ce pot să vadă acum vizitatorii este un spaţiu post-industial transformat într-un spaţiu viu, într-un parc de obiecte arhitecturale de o calitate foarte bună, realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada interbelică şi în prima perioadă de avânt comunist şi care în prezent a prins culoare."


Planurile Asociaţiei urmăresc continuarea  activităţilor la Exploatarea culturală Petrila, măcar un eveniment pe lună. În plus:   "Pentru prima dată din 2012 toată lumea este de acord că mina Petrila trebuie să devină o exploatare culturală cu rol şi administrativ şi social şi economic. Vă aşteptăm la Petrila, sigur nu aveţi de ce să vă plictisiţi! Ba din contră!" ne-a mai spus Mihai Danciu. 


www.rri.ro
Publicat: 2019-03-19 13:00:00
Vizualizari: 1092
TiparesteTipareste